Ascultă Radio România Cluj Live

Principalul motiv pentru care românii apelează la mărfuri de contrabandă

semnare pact

semnare pact

Articol editat de , 19 octombrie 2017, 15:52

Un pact local pentru combaterea traficului ilicit a fost semnat joi, 19 octombrie, de parlamentarii şi autorităţile publice sătmărene.

Iniţiativa elaborării unui astfel de document aparţine Asociației pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV), care promovează, sprijină, realizează și coordonează activități ce contribuie la conștientizarea efectelor negative ale traficului ilicit de mărfuri. Întâlnirea organizată la Satu Mare este prima dintr-o serie pe care Asociația ACTIV își propune să le organizeze în zonele cele mai afectate de fenomenul contrabandei.

tigari contrabanda

Conform analizelor de piață referitoare la contrabandă, regiunea de Nord Vest este extrem de expusă atât în ceea ce priveşte consumul, cât și tranzitul produselor de acest fel. Daniel Mărăcineanu, directorul general al Asociaţiei ACTIV, a atras atenţia că dincolo de afectarea vieţii şi siguranţei cetăţenilor, prin prejudiciul cauzat, fenomenul traficului ilicit are efecte negative majore asupra stabilităţii economice a României:

În urma analizelor efectuate şi a studiilor realizate la nivel european şi la nivel naţional, paguba estimată situează prejudiciul cauzat ţării noastre la peste 3 miliarde de euro. Aceştia sunt bani care ar putea fi redistribuiţi către proiecte de infrastructură, educaţie şi sănătate. (Daniel Mărăcineanu)

daniel maracineanu

Daniel Mărăcineanu

Pentru a afla care este percepţia românilor asupra traficului ilicit, Asociația ACTIV a realizat în luna iulie, în colaborare cu Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES, un studiu de piață. Din acesta reiese că traficul cu mărfuri de contrabandă şi consumul acestora sunt favorizate în proporţie de 94% de nivelul scăzut de trai, urmat – cu 89 de procente – de dezinteresul politicienilor, şi cu 86 de procente, de corupţie. Conform aceluiași studiu, din cei 65% dintre românii care exclud ferm achiziția bunurilor de contrabandă, peste două treimi își justifică decizia prin teama că produsele de contrabandă ar putea avea o calitate mai slabă:

Nivelul scăzut de trai este principalul motiv pentru care românii apelează pentru consum la mărfuri de contrabandă. În egală măsură contează lipsa de preocupare a politicienilor şi preţurile mari ale produselor existente pe piaţă. Însă, cu toate că 64% dintre români declară că nu sunt tentaţi să consume astfel de produse, peste 70% dintre motivaţii se referă la teama că produsele de contrabandă ar putea avea o calitate mai slabă. (Daniel Mărăcineanu)

Daniel Mărăcineanu a precizat că după întâlnirile care vor avea loc şi în celelalte judeţe, la sfârşitul anului concluziile vor fi prezentate Parlamentului României, cu o săptămână înainte de dezbaterea bugetului de stat. Argumentul suprem pentru ca Asociaţia ACTIV să fie ascultată, iar ulterior să fie luate măsuri pentru combaterea fermă a traficului ilicit, este reprezentat tot de cifre: Dacă incidenţa traficului ilicit ar fi redusă la media europeană, adică la jumătate din valoarea care se înregistrează acum la nivelul României, surplusul înregistrat la bugetul de stat ar putea ajunge la 1,5 miliarde de euro.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Vremea va continua să fie rece
Transilvania duminică, 21 aprilie 2024, 10:48

Vremea va continua să fie rece

Maxima termică nu va depăşi 19 grade, iar în unele regiuni, precum nord-vestul şi centrul ţării, pot fi şi temperaturi negative.  ...

Vremea va continua să fie rece
105 de la eliberarea Oradiei
Transilvania sâmbătă, 20 aprilie 2024, 16:15

105 ani de la eliberarea Oradiei de către trupele române

Evenimentele organizate de municipalitate includ o reconstituire a întâmpinării generalului din 20 aprilie 1919, iar actorii de la Teatrul de Stat...

105 ani de la eliberarea Oradiei de către trupele române
Trei aeronave F-16 recepționate la Câmpia Turzii
Transilvania vineri, 19 aprilie 2024, 18:03

Trei aeronave F-16 recepționate la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Prin sosirea...

Trei aeronave F-16 recepționate la Câmpia Turzii
Ce facem în weekend, în Sibiu
Transilvania vineri, 19 aprilie 2024, 16:37

Ce facem în weekend, în Sibiu

Deși vremea se anunță capricioasă, Sibiul propune activități diverse în acest weekend majoritatea fiind indoor.   Dacă vă aflați în...

Ce facem în weekend, în Sibiu
Transilvania vineri, 19 aprilie 2024, 10:10

Ursul la plimbare prin Bistrița

Un apel la 112 a anunţat prezenţa unui urs în zona pasarelei situate pe DN 17, la limita dintre cartierul Viişoara şi municipiul Bistriţa....

Ursul la plimbare prin Bistrița
Transilvania miercuri, 17 aprilie 2024, 15:24

Tabără pentru copii la Castelul Bánffy din Bonțida

Ediția din acest an va avea loc în perioada 24-28 iunie 2024, cu titlul „Patrimoniul sub lupă”.   Similar anilor anteriori,...

Tabără pentru copii la Castelul Bánffy din Bonțida
Transilvania miercuri, 17 aprilie 2024, 10:07

Deszăpezire în luna aprilie!

În urma căderilor de zăpadă și a temperaturilor negative înregistrate noaptea, pe mai multe sectoare de drum s-a circulat în condiții de...

Deszăpezire în luna aprilie!
Transilvania marți, 16 aprilie 2024, 17:29

Amendat pentru că a aruncat două doze de suc pe geamul mașinii!

Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud a dat amenda unei persoane care a aruncat dintr-o maşină două doze de suc pe Drumul Naţional 17D, în...

Amendat pentru că a aruncat două doze de suc pe geamul mașinii!