Ascultă Radio România Cluj Live

Clujul neștiut – Fantoma de la Biblioteca Centrală Universitară

biblioteca centrala cluj

biblioteca centrala cluj

Articol de Bianca Câmpeanu, 4 noiembrie 2017, 06:00 / actualizat: 9 noiembrie 2017, 10:35

De la Clujul neştiut la Clujul bântuit nu e decât un pas. Există chiar imobile cu câte două fantome la activ, precum Biblioteca Centrală Universitară. Şi asta nu o spunem pentru a-I speria pe tinerii studioşi. Vladimir Bogosavlievici ne relatează legenda, sau mai degrabă legendele locului.

Vladimir Bogosavlievici: O fată, Ana o chema, fiica contesei Charlotta Wesselényi, a murit tânără – la 20 de ani -, avea o boală incurabilă. Legenda spune că era foarte frumoasă, foarte studioasă. Mama sa a cumpărat părculeţul din faţa bibliotecii, l-a cumpărat Charlotta. A făcut o donaţie bibliotecii, probabil în memoria fiicei sale. Şi se spune că noaptea bântuie prin depozite: mai scârţâie o uşă, mai cade o carte veche, dar vechii bibliotecari spuneau că aud noaptea zgomote. Mai este o legendă cu un bibliotecar, Iózsef, care era într-o contradicţie cu directorul instituţiei de atunci; şi în cadrul Primului Război Mondial a fost pus pe lista recrutărilor. Acesta, care ura războiul, până la urmă s-a sinucis, ca să nu fie recrutat ca soldat în Armata Imperială Austro-Ungară. Şi aici se spune că stafia acestui bibliotecar ar bântui noaptea prin depozitele bibliotecii numită astăzi Lucian Blaga.

Bibliotecarul Győrfi Dénes de la BCU a ascultat şi el poveşti de groază de la mai vârstnicii săi confraţi, care au auzit nu odată zgomote ciudate din sălile aparent pustii. Cercetările sale nu au confirmat însă existenţa tinerei contese, răpusă prematur de o boală necruţătoare. Aşa că a ajuns la o concluzie surprinzătoare:

Győrfi Dénes: Ce am auzit, mai mult de la bibliotecarii mai în vârstă, cum că se aud zgomote ciudate prin depozit sau prin podul instituţiei. Şi oamenii spuneau că ar fi vorba despre o fantomă care umblă prin clădire şi că ar fi fiica contesei respective. Nu am găsit nicio urmă cum că o membră a familiei Wesselényi ar fi murit în timpul studenţiei. Dacă nu cumva cele două legende, familia Wesselényi şi sinuciderea bibliotecarului respectiv, nu ştiu dacă nu s-au întrepătruns la un moment dat. În 1914, şi bibliotecarii – ca şi studenţii, sau o parte din personalul universităţii din Cluj – au fost încorporaţi. Au ajuns pe front. Şi atunci într-adevăr, un bibliotecar care de fapt a terminat teologia, care mulţi ani a activat şi ca preot – călugăr -, s-a sinucis. El nu s-a sinucis atât de frica frontului, ci să nu fie pus într-o situaţie în care să fie nevoit să omoare pe cineva. Pentru că asta contravenea conştiinţei sale.

Locurile bântuite au rămas până azi în memoria colectivă. Etnograful Ioan Toşa spune că erau asociate fie cu câte o răspântie, fie cu anumite zone blestemate. Sau, în cazul morţilor, cu trecerea pe lumea cealaltă fără respectarea unor ritualuri obligatorii:

Ioan Toşa: Trebuia ca muribundul să fie spovedit şi să fie împărtăşit de către preot. Înainte de a muri, muribundul trebuie să-şi ia rămas bun şi să ceară iertare de la toţi, pentru ca nu cumva sufletul bolnavului după ce moare să meargă neiertat pe lumea cealaltă. Zgomotele acestea în casă nu erau făcute de strigoi, strigoii lăsau anumite urme: fie că luau laptele de la animale, fie că luau mana, dar făceau rele. Pe când aici făcea zgomote numai. Se întâmpla şi ca să cadă farfuriile de pe pereţi, se mişca mobila şi, în general – asta era credinţa -, că atunci când se aude scârţâind bârnele, când se aude zgomot în pereţi, când cădea un blid de pe perete, se chema preotul ca să se sfinţească casa.

Se spune că şi azi se mai trânteşte câte-o uşă din senin la Biblioteca Centrală Universitară, sau cade câte-un volum singur de pe raft. Să fie nişte fenomene pur naturale, sau sufletul contesei Ana îşi caută în continuare tinereţea pierdută în condiţii dramatice?

 

Andrea Nagy/Ovidiu Moldovan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

casa matei
Clujul neștiut luni, 13 noiembrie 2017, 06:00

Clujul neștiut – Casa Matei

O clădire de pe la 1400, din centrul istoric al Clujului, stă peste veacuri mărturie a unui moment istoric foarte important pentru întregul...

Clujul neștiut – Casa Matei
casablanca
Clujul neștiut marți, 7 noiembrie 2017, 06:00

Clujul neștiut – Primele cinematografe din oraș

Clujul a redevenit, preţ de o săptămână, capitala cinematografiei prin festivalul internaţional TIFF. Puţini mai ştiu însă care au fost...

Clujul neștiut – Primele cinematografe din oraș
statuia lui mihai viteazul
Clujul neștiut luni, 6 noiembrie 2017, 06:00

Clujul neștiut – Statuia lui Mihai Viteazul

Pentru cei care se întreabă ce caută o statuie a lui Mihai Viteazul la Cluj, sau insinuează că ar fi fost adusă aici doar ca o contrapondere...

Clujul neștiut – Statuia lui Mihai Viteazul
lupa capitolina
Clujul neștiut duminică, 5 noiembrie 2017, 06:00

Clujul neștiut – Lupa Capitolina

Să descinzi din zeul Marte şi să fii hrănit de mic de o lupoaică te recomandă automat în Antichitate drept un mare războinic, lucru care s-a...

Clujul neștiut – Lupa Capitolina
Clujul neștiut vineri, 3 noiembrie 2017, 06:00

Clujul neștiut – Statuia Sfântului Gheorghe

  “Într-o piaţă veche mi-e popasul. Adast, să-mi umplu înc-o dată ceasul Privind la o statuie de aramă, Rămasă-aci din veacuri de...

Clujul neștiut – Statuia Sfântului Gheorghe
Clujul neștiut joi, 2 noiembrie 2017, 06:00

Clujul neștiut – Palatul Rhedey

Puteţi să mă credeţi sau nu, dar prinţul Charles al Marii Britanii are şi sânge de clujean. O străbunică de a sa, contesa Claudine Rhedey, a...

Clujul neștiut – Palatul Rhedey
Clujul neștiut miercuri, 1 noiembrie 2017, 06:00

Clujul neștiut – Biserica Sfântul Mihail

La o primă vedere, între statuia lui Matei Corvin şi catedrala gotică din spatele său există ca punct comun doar referinţa la Evul Mediu,...

Clujul neștiut – Biserica Sfântul Mihail
Clujul neștiut marți, 31 octombrie 2017, 06:00

Clujul neștiut – Stâlpul Carolina

Poate nu ştiaţi, dar primul monument laic al Clujului e Stâlpul Carolina din Piaţa Muzeului, ridicat la 1831 ca omagiu adus de urbe vizitei...

Clujul neștiut – Stâlpul Carolina