Ascultă Radio România Cluj Live

Noutăți fiscale pentru firme şi pentru persoanele care realizează venituri în 2018

bani

Noutăți fiscale pentru firme şi pentru persoanele care realizează venituri în 2018

Articol editat de Alina Vingan, 2 ianuarie 2018, 11:16 / actualizat: 6 ianuarie 2018, 9:48

În 1 ianuarie 2018 intră în vigoare noi normative şi reglementări care vor genera plusuri sau, uneori, minusuri în bugetele populaţiei şi firmelor, conform Mediafax.

Cele mai importante schimbări sunt de ordin fiscal, dar mai avem şi o serie de modificări sau chiar noutăţi legislative care au impact în toate domeniile economice şi sociale.

Firmele vor funcţiona după reguli noi, salariul minim şi îndemnizaţia de creştere a copilului se vor majora, iar cota de impozitare a veniturilor va scădea de la 16% la 10%.

Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) va fi plătită în conturi separate, procedură care le impune companiilor costuri administrative suplimentare. S-a stabilit, însă, că nu toate firmele vor trece la această modalitate de plată.

Contribuţiile de asigurări sociale – CAS – vor fi plătite de angajator, dar din banii salariatului, nu (şi) din banii firmei, cum a fost până la 1 ianuarie 2018. Măsura ar trebui să aibă ca efecte scăderea efortului financiar al firmelor (care vor mai avea de plătit din surse proprii doar o taxă de 2,25% din fondul de salarii) şi scăderea presiunii pe veniturile angajatului de la 39,25% la 37,25%.

Dar pentru a se putea împlini acest deziderat şi mai ales pentru a se păstra venitul net al salariatului, angajatorii trebuie să majoreze salariul brut cu cel puţin 20 de puncte procentuale. Sau, după cum au anunţat deja unii angajatori, să le plătească salariaţilor diferenţa de 20% sub formă de prime/stipendii de merit, cel puţin până când această mutare a CAS va fi certă şi clarificată din toate punctele de vedere.

Tot de la 1 ianuarie 2018 va fi sancţionată cu închisoare de la 1 la 6 ani neplata CAS de către angajatori.
Contribuţia la asigurările sociale de sănătate (CASS), în procent de 10%, va fi datorată de o multitudine de persoane care realizează venituri. Principala modificare constă în modul de calcul care este diferit, baza de calcul fiind salariul minim pe economie.

Începând cu data de 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit este de 10% pentru toate categoriile de venituri impozabile, cu excepţia veniturilor din dividende – pentru care se păstrează cota de 5%. Pentru persoanele care realizează venituri din salarii se majorează deducerile personale în funcţie de mărimea salariului şi de numărul persoanelor aflate în întreţinere, însă până la limita a 3.600 de lei, peste care nu se mai acordă deduceri personale.

Tot de la 1 ianuarie 2018, plafonul veniturilor unei microîntreprinderi este de un milion de euro, calculat în lei la cursul BNR din ultima zi a anului anterior. Se păstrează cotele de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au un salariat cu normă întreagă şi de 3% pentru microîntreprinderile fără salariaţi.

O altă modificare importantă: românii care intenţionează să plece din ţară pentru mai mult de şase luni de zile vor risca, de la 1 ianuarie 2018, să fie amendaţi dacă nu notifică Fiscul în prealabil. La fel, trebuie să depună chestionarul şi persoanele fizice care sosesc în România şi au o şedere în ţara noastră o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.

De la 1 ianuarie indemnizaţia minimă de creştere a copilului se va majora la 1.250 de lei, faţă de 1.233 de lei cât era în 2017, iar salariul minim pe economie creşte de la 1.450 la 1.900 de lei.

Din 1 ianuarie se aplică şi controversata reducere a procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, fără a însă fi afectată valoarea nominală din 2017.

Şi în domeniul auto va interveni o schimbare: de la 1 ianuarie, românii cu maşini noi vor avea o supriză plăcută referitor la inspecţia tehnică periodică (ITP); în schimb, cei cu vehicule vechi vor trebui să efectueze mai des ITP.

Maşinile vor putea trece ITP-ul cu defecte minore, dar dacă se constată defecte mai grave, acestea trebuie reparate în maximum 30 de zile. De asemenea, în cazul maşinilor cu o vechime de 12 ani sau mai mult, ITP-ul va fi necesar anual, nu o dată la doi ani. Pe de altă parte, maşinile noi vor avea de trecut primul ITP abia după trei ani de la înmatriculare.

Tot începând din 1 ianuarie, pentru majoritatea planurilor tarifare va creşte volumul de date ce pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără taxe suplimentare, iar plafonul de garantare pentru programul Prima Casă va scădea, în 2018, de la 2,67 la 2 miliarde de lei.

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Control la compania Cupru Min
Economic vineri, 12 aprilie 2024, 15:12

Control la compania Cupru Min

Aflat vineri, 12 aprilie, în judeţul Alba, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, a precizat că au fost...

Control la compania Cupru Min
Acuzații grave aduse unui cunoscut retailer de mobilă
Economic miercuri, 10 aprilie 2024, 18:27

Acuzații grave aduse unui cunoscut retailer de mobilă

Ca răspuns la o solicitare venită de la DPA, grupul IKEA a răspuns că ‘lemnul ilegal şi practicile forestiere iresponsabile nu au niciun...

Acuzații grave aduse unui cunoscut retailer de mobilă
Sprijin de la Comisia Europeană pentru companiile din România
Economic luni, 8 aprilie 2024, 16:51

Sprijin de la Comisia Europeană pentru companiile din România

Schema ajutorului de stat presupune împrumuturi, dar și fonduri nerambursabile, care vor fi acordate companiilor românești până la 30 iunie...

Sprijin de la Comisia Europeană pentru companiile din România
Firmele pot primi finanțare de la Ministerul Economiei
Economic duminică, 7 aprilie 2024, 12:15

Firmele pot primi finanțare de la Ministerul Economiei

Solicitările pot fi depuse la registratura Ministerului Economiei împreună cu situaţiile financiare anuale, pentru perioada 2020-2022.  ...

Firmele pot primi finanțare de la Ministerul Economiei
Economic miercuri, 3 aprilie 2024, 16:36

Încasări mici, deficit mare

El a precizat că deficitul de 1,67% din PIB înregistrat după primele două luni a fost influenţat de investiţii realizate în domeniul...

Încasări mici, deficit mare
Economic miercuri, 3 aprilie 2024, 14:07

Opt milioane de miei din România pleacă la export

Oierii estimează că vor încasa un miliard de euro din vânzarea lor, în ţări europene şi arabe.   Preţul de vânzare este cel mai bun...

Opt milioane de miei din România pleacă la export
Economic duminică, 31 martie 2024, 17:57

Peste 2200 de șomeri vor fi calificați gratuit de luna viitoare

  Din cele 150 de programe de formare profesională, printre județele cu cele mai multe astfel de sesiuni se numără Bistrița. Calificările...

Peste 2200 de șomeri vor fi calificați gratuit de luna viitoare
Economic joi, 28 martie 2024, 14:13

Plafonarea prețurilor la curent și gaz se menține până în primăvară

El a precizat că în luarea acestei decizii, guvernul a ţinut cont de tendinţa de reducere a preţurilor la nivel european.   La rândul...

Plafonarea prețurilor la curent și gaz se menține până în primăvară