Ascultă Radio România Cluj Live

Salvați din incendiu de doi polițiști sibieni

Călin Sinea și Adrian Vulcu

Salvați din incendiu de doi polițiști sibieni
Foto: Călin Sinea și Adrian Vulcu

Articol de Bianca Câmpeanu, 2 februarie 2018, 06:00

Doi poliţişti sibieni au salvat două persoane dintr-o garsonieră care a luat foc. Agenţii Călin Sinea şi Adrian Vulcu au sărit în ajutorul oamenilor înaintea pompierilor, au spart ușa apartamentului și i-au scos pe cei doi sibieni blocați în locuință. Cristian Florea a stat de vorbă cu unul dintre salvatori, Călin Sinea, care ne-a povestit cum s-a petrecut totul.

Călin Sinea: — Am fost trimişi la o locaţie din Sibiu, de unde ieşea un fum dens şi înecăcios. La faţa locului am găsit mai multe persoane agitate – vecini -, care sesizau că la acea locuinţă sunt două persoane, care posibil să fie înăuntru; şi le este frică pentru siguranţa lor şi a blocului.

Cristian Florea: — Care a fost primul lucru pe care l-aţi făcut când aţi ajuns acolo?

Călin Sinea: — Am ascultat cu atenţie, lipindu-mi urechea de uşa locuinţei, dacă se aude ceva zgomot. Am auzit nişte gemete. Moment în care, cu colegul meu, am spart uşa locuinţei şi am observat un bărbat căzut pe spate în baia locuinţei. L-am scos afară, pe casa scării, şi am întrebat vecinii dacă este posibil să mai fie şi altă persoană în apartament. Mi-au confirmat că mai este încă o femeie. Am intrat după a doua persoană, împreună cu colegul meu, iar pe aceea am scos-o afară, lângă geamul de aerisire al holului.

Cristian Florea: — A fost mai greu să pătrundeţi în locuinţă, sau mai greu ca să liniştiţi celelalte persoane, atât cele aflate în interior, cât şi cele aflate în exteriorul locuinţei?

Călin Sinea: — A fost mai greu să pătrund în locuinţă, deoarece le-am spus persoanelor de faţă că acea locuinţă nu mai este racordată la gaz şi la curent electric. Deci pericolul este mai mic decât dacă ar fi fost o sursă de curent sau o sursă de gaze în interior.

Cristian Florea: — A fost primul incendiu al vostru la care aţi intervenit?

Călin Sinea: — Nu a fost primul, dar a fost cel mai greu din punctul meu de vedere, deoarece în interior auzeam că sunt nişte persoane care sigur au nevoie de ajutor.

Cristian Florea: — Care este primul gând atunci când ajungi în faţa unei locuinţe din care iese fum şi în care te gândeşti că pot să existe chiar victime?

Călin Sinea: — Primul gând este să intervin cât de repede se poate, prompt, şi să fac tot ce-mi stă în putinţă fără să mă gândesc la sănătatea mea, ca să salvez eventualele victime.

Cristian Florea: — De-a lungul anilor, cu siguranţă te-ai întâlnit cu diferite situaţii. Se poate cataloga una drept cea mai dificilă?

Călin Sinea: — Aceasta cu siguranţă, să salvezi două vieţi nu se compară cu nicio altă intervenţie avută.

Cristian Florea: — Cât de dificilă este munca de poliţist?

Călin Sinea: — Munca de poliţist este o muncă complexă. Intervenim la tot felul de situaţii: începând de la scandaluri în familie, scandaluri în stradă, scandaluri în baruri, în localuri, până la agresiuni fizice de tot felul, alungări din locuinţă, inclusiv incendii.

Cristian Florea: — Este Sibiul un oraş liniştit, sau unul mai puţin liniştit?

Călin Sinea: — Sibiul este un oraş liniştit. Chiar dacă eu lucrez doar pe o anumită parte a municipiului Sibiu, nu aud pe staţia de emisie-recepţie, nu văd în ziarele locale că ar fi evenimente grave.

Cristian Florea: — Care este cea mai plăcută amintire a ta?

Călin Sinea: — Chiar dacă a fost cea mai grea, cea mai dificilă din viaţa mea, aceasta este cu siguranţă. Pentru că până acum nu am avut ocazia să salvez o viaţă omenească, iar acum am salvat două şi sunt mândru că am reuşit, împreună cu colegul meu, să facem acest lucru.

 

Cristi Florea/Andreea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Etichete:
O monografie sentimentală despre Radio Cluj
Reportaje joi, 21 martie 2024, 14:39

O monografie sentimentală despre Radio Cluj

Cu prilejul celebrării a 7 decenii de funcționare, Radio Cluj a găzduit miercuri, 20 martie, în sala de spectacole Vasile Rebreanu, lansarea...

O monografie sentimentală despre Radio Cluj
Interes crescut pentru prima maşină electrică românească
Reportaje joi, 21 martie 2024, 06:00

Interes crescut pentru prima maşină electrică românească

Acest autovehicul este un produs sport, de lux, având preţul de aproape jumătate de milion de euro. Florin Dehelean, unul dintre membrii echipei...

Interes crescut pentru prima maşină electrică românească
În culisele unui festival de artă pentru copii
Reportaje miercuri, 20 martie 2024, 06:00

În culisele unui festival de artă pentru copii

Am stat de vorbă cu membrii juriului, dar şi cu unii dintre cei mai mici concurenţi:   – Câţi ani ai? – 5 ani. – Şi ce...

În culisele unui festival de artă pentru copii
Comorile satului, de mirosit, ascultat, de neuitat [AUDIO/FOTO]
Reportaje marți, 19 martie 2024, 06:00

Comorile satului, de mirosit, ascultat, de neuitat [AUDIO/FOTO]

Rețeaua România Remarcabilă își propune să deschidă asemenea puncte în toate cele 12 comune din cele șase județe în care activează....

Comorile satului, de mirosit, ascultat, de neuitat [AUDIO/FOTO]
Reportaje luni, 18 martie 2024, 06:00

Jennifer Batten într-un spectacol dedicat lui Michael Jackson

Michael The Show vine cu orchestră live şi dansatori, cu costume şi aranjamente care amintesc de concertele regelui muzicii pop şi cu unul din...

Jennifer Batten într-un spectacol dedicat lui Michael Jackson
Reportaje sâmbătă, 16 martie 2024, 06:00

Supereroi suntem noi, chiar și când nu ne vedem așa [AUDIO/VIDEO]

Supereroi suntem noi. În cele mai neașteptate sau normale situații. Cel puțin așa reiese din cea mai recentă piesă pe care ne-o aduc clujenii...

Supereroi suntem noi, chiar și când nu ne vedem așa [AUDIO/VIDEO]
Reportaje sâmbătă, 16 martie 2024, 06:00

O lume mică, dar încă plină de secrete: doi biologi din Cluj au participat la o expediţie în Guyana Franceză

A fost până în 2019 un rai al entomologilor; de atunci condiţiile s-au mai înăsprit, rămâne totuşi cea mai bună opţiune pentru cei care...

O lume mică, dar încă plină de secrete: doi biologi din Cluj au participat la o expediţie în Guyana Franceză
Reportaje vineri, 15 martie 2024, 06:00

Radio Cluj 70: Când timpul se măsura cu rigla

Un studio de radio nu poate exista fără vocile de la microfon, care însă au nevoie de departamentul tehnic, oamenii care știu să facă aceste...

Radio Cluj 70: Când timpul se măsura cu rigla