Ascultă Radio România Cluj Live

Polițist din Baia Sprie, erou pentru o zi

Dincolo de atribuţiile profesionale, poliţiştii de proximitate dezvoltă relaţii interumane cu persoanele care domiciliază în zona lor de responsabilitate şi manifestă o grijă aparte faţă de cei care locuiesc singuri şi care sunt mai în vârstă.

Polițist din Baia Sprie, erou pentru o zi

Articol de , 23 februarie 2018, 06:59

Este şi cazul agentului Petrovan Cristian, poliţist de proximitate în cadrul Poliţiei Oraşului Baia Sprie, care desfăşoară constant activităţi în mijlocul comunităţii.

Pentru acesta a devenit o obişnuinţă să se întâlnească zilnic cu un bărbat de 65 de ani, care locuieşte singur pe strada Aleea Minerilor din oraş.

În momentul în care nu l-a mai văzut două zile consecutiv, poliţistul a devenit suspicios şi îngrijorat că s-ar fi putut întâmpla ceva.

Interesându-se de soarta lui, poliţistul a aflat că bărbatul nu a fost văzut nici de vecini, nici de poştaş. Astfel, agentul de poliţie a luat hotărârea să forţeze uşa locuinţei şi aşa l-a găsit pe bărbat în pat, în imposibilitatea de a vorbi sau a se mişca.

A fost solicitată de urgenţă ambulanţa, personalul medical constatând că viaţa acestuia era în pericol, după ce suferise un accident vascular cerebral. El a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.

Radio Sighet

Radio Sighet poate fi ascultat online AICI!

Anchetă, după ce o angajată a aeroportului acuză un subaltern de viol
Stiri miercuri, 20 martie 2024, 10:25

Anchetă, după ce o angajată a aeroportului acuză un subaltern de viol

”În urma unei sesizări depuse la Poliția municipiului Baia Mare în data de 09 martie, polițiștii de investigații criminale au întocmit...

Anchetă, după ce o angajată a aeroportului acuză un subaltern de viol
Expoziție de pictură pe sticlă, la Sala Radio Sighet [AUDIO]
Stiri marți, 19 martie 2024, 11:58

Expoziție de pictură pe sticlă, la Sala Radio Sighet [AUDIO]

Vor fi expuse aproximativ 30 de pictură pe sticlă care înfățișează viața țăranului maramureșean în diferite ipostaze. De la munca pe...

Expoziție de pictură pe sticlă, la Sala Radio Sighet [AUDIO]
Maramureș – Ucrainean căutat în munți de salvamontiști
Stiri marți, 19 martie 2024, 10:26

Maramureș – Ucrainean căutat în munți de salvamontiști

UPDATE: Tânărul ucrainean a fost găsit, desculț, fără provizii, slab echipat. Salvatorii montani i-au acordat primul ajutor, i-au dat ceai cald...

Maramureș – Ucrainean căutat în munți de salvamontiști
Școala gimnazială nr 10 din Sighetu Marmației va fi reabilitată și modernizată
Stiri luni, 18 martie 2024, 11:48

Școala gimnazială nr 10 din Sighetu Marmației va fi reabilitată și modernizată

    Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat, proiectul fiind realizat cu finanțare din Fondurile Europene aferente...

Școala gimnazială nr 10 din Sighetu Marmației va fi reabilitată și modernizată
Stiri joi, 14 martie 2024, 13:28

Centru de terapii alternative, construit lângă municipiul Baia Mare

Centrul Althera este parte a proiectului transfrontalier ”Terapii alternative în Maramureș și Ivano-Frankivsk”, pe care Consiliul Județean...

Centru de terapii alternative, construit lângă municipiul Baia Mare
Stiri joi, 14 martie 2024, 11:15

SIGHET – Se intervine pe mai multe străzi pentru plombare gropilor

În perioada 18-22 martie se va interveni pe mai multe străzi din oraș, pentru astuparea gropilor din asfalt. Lucrările vor fi efectuate pe...

SIGHET – Se intervine pe mai multe străzi pentru plombare gropilor
Stiri luni, 11 martie 2024, 13:43

Cozi de 30 de kilometri în Vama Halmeu

Șoferii de autocamioane, care doresc să tranziteze frontiera dintre România și Ucraina prin punctul de la Halmeu, au de așteptat câteva zile...

Cozi de 30 de kilometri în Vama Halmeu
Stiri joi, 7 martie 2024, 10:29

SIGHET – Campanie de colectare a resturilor vegetale

Resturile vegetale rezultate în urma curățării livezilor și grădinilor vor fi colectate săptămâna viitoare în Sighetu Marmației. În...

SIGHET – Campanie de colectare a resturilor vegetale