Ascultă Radio România Cluj Live

Când vom putea circula pe Autostrada Sebeș-Turda?

Când vom putea circula pe Autostrada Sebeș-Turda?

Articol editat de camelia.veltan, 14 martie 2018, 14:21

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat miercuri, 14 martie, la Alba Iulia că și-a fixat ca obiectiv deschiderea loturilor 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda în luna mai. Acestea se întind pe 29 de kilometri de la Aiud până la Turda:

Eu mi-am fixat aşa ca obiectiv ca în cursul lunii mai, aceste două segmente să fie date. Facem eforturi şi cu constructorii, avem discuţii săptămânal. Unele dintre aspectele semnalate ca neconformităţi din partea experţilor de la compania de drumuri au fost asumate şi intervin asupra lor, astfel încât să fie împăcate şi exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească autoritatea contractantă, dar până la urmă să folosim aceste segmente de autostradă. Atât de puţine câte sunt totuşi, să fie date în circulaţie, pentru că orice km de autostradă este important. Cu atât mai rău că totuşi există cale de rulare utilizabilă, e păcat să stăm să ne uităm la ea.

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Vremea va continua să fie rece
Transilvania duminică, 21 aprilie 2024, 10:48

Vremea va continua să fie rece

Maxima termică nu va depăşi 19 grade, iar în unele regiuni, precum nord-vestul şi centrul ţării, pot fi şi temperaturi negative.  ...

Vremea va continua să fie rece
105 de la eliberarea Oradiei
Transilvania sâmbătă, 20 aprilie 2024, 16:15

105 ani de la eliberarea Oradiei de către trupele române

Evenimentele organizate de municipalitate includ o reconstituire a întâmpinării generalului din 20 aprilie 1919, iar actorii de la Teatrul de Stat...

105 ani de la eliberarea Oradiei de către trupele române
Trei aeronave F-16 recepționate la Câmpia Turzii
Transilvania vineri, 19 aprilie 2024, 18:03

Trei aeronave F-16 recepționate la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Prin sosirea...

Trei aeronave F-16 recepționate la Câmpia Turzii
Ce facem în weekend, în Sibiu
Transilvania vineri, 19 aprilie 2024, 16:37

Ce facem în weekend, în Sibiu

Deși vremea se anunță capricioasă, Sibiul propune activități diverse în acest weekend majoritatea fiind indoor.   Dacă vă aflați în...

Ce facem în weekend, în Sibiu
Transilvania vineri, 19 aprilie 2024, 10:10

Ursul la plimbare prin Bistrița

Un apel la 112 a anunţat prezenţa unui urs în zona pasarelei situate pe DN 17, la limita dintre cartierul Viişoara şi municipiul Bistriţa....

Ursul la plimbare prin Bistrița
Transilvania miercuri, 17 aprilie 2024, 15:24

Tabără pentru copii la Castelul Bánffy din Bonțida

Ediția din acest an va avea loc în perioada 24-28 iunie 2024, cu titlul „Patrimoniul sub lupă”.   Similar anilor anteriori,...

Tabără pentru copii la Castelul Bánffy din Bonțida
Transilvania miercuri, 17 aprilie 2024, 10:07

Deszăpezire în luna aprilie!

În urma căderilor de zăpadă și a temperaturilor negative înregistrate noaptea, pe mai multe sectoare de drum s-a circulat în condiții de...

Deszăpezire în luna aprilie!
Transilvania marți, 16 aprilie 2024, 17:29

Amendat pentru că a aruncat două doze de suc pe geamul mașinii!

Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud a dat amenda unei persoane care a aruncat dintr-o maşină două doze de suc pe Drumul Naţional 17D, în...

Amendat pentru că a aruncat două doze de suc pe geamul mașinii!