Ascultă Radio România Cluj Live

Fără pungi de plastic de la 1 iulie

Fără pungi de plastic de la 1 iulie

Articol editat de Andrei Cretoiu, 15 martie 2018, 12:35

Introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner va fi interzisă de la 1 iulie, iar de la 1 ianuarie anul viitor se interzice şi comercializarea acestora.

Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, a fost susţinut de toate grupurile parlamentare.

Documentul transpune în legislaţia română o directivă europeană. Actul normativ stabileşte responsabilitatea operatorilor economici în etichetarea pungilor biodegradabile, dar şi amenzi între 800 şi 25.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legii.
Deputatul USR, Cornel Zainea :

Sunt studii care au estimat cantitatea totală de plastic produsă şi existentă la ora actuală ca fiind de 8.4 miliarde de tone. Dintre acestea, 6.3 miliarde de tone sunt cantităţi care au ajuns ori la gropile de gunoi, ori se află într-o formă sau alta în natură, predominant în partea acvatică, în mări şi oceane.

E foarte important de spus că durează sute de ani pentru a descompune acest plastic în mod natural, iar compuşii care rezultă în urma descompunerii sunt toxici. Şi încurajăm Executivul să ia măsuri active în acest sens şi nu doar să transpună directive. Pentru că putem face lucruri suplimentare pentru a reduce acest plastic şi comportamentul aferent în ţara noastră.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Urs identificat în apropierea autostrăzii Sebeş – Turda
Social joi, 25 aprilie 2024, 16:10

Urs identificat în apropierea autostrăzii Sebeş – Turda

Un urs a fost identificat, joi, 25 aprilie, în apropierea autostrăzii Sebeş – Turda, pe raza localităţii Oarda, localitate componentă a...

Urs identificat în apropierea autostrăzii Sebeş – Turda
SLĂNIC PRAHOVA: Un crater de doi metri a apărut pe o stradă
Social joi, 25 aprilie 2024, 15:58

SLĂNIC PRAHOVA: Un crater de doi metri a apărut pe o stradă

Autorităţile orașului Slănic Prahova au dispus, joi, 25 aprilie, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi pe o...

SLĂNIC PRAHOVA: Un crater de doi metri a apărut pe o stradă
Protest al angajaților din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Social joi, 25 aprilie 2024, 13:42

Protest al angajaților din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului

Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pichetează joi, 25 aprilie, sediile instituţiei din toată ţara. Preşedintele...

Protest al angajaților din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Avertizare de ploi și vânt
Social joi, 25 aprilie 2024, 11:27

Avertizare de ploi și vânt

Potrivit meteorologilor, va ploua în sudul, centrul şi estul ţării. Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoţite de...

Avertizare de ploi și vânt
Social joi, 25 aprilie 2024, 11:00

Iertarea este o șansă pe care o oferim lumii și semenilor

Iertarea este o șansă pe care suntem chemați să o dăm lumii și semenilor și în același timp nu poate fi împlinită deplin fără credință...

Iertarea este o șansă pe care o oferim lumii și semenilor
Social joi, 25 aprilie 2024, 10:22

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?

Despre ce este vorba? Pornită de la o simplă aplicație, Be my Eyes a ajuns o comunitate globală de persoane nevăzătoare și voluntari care...

Vrei să îmi împrumuți puțin ochii tăi?
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 16:30

Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]

Un magazin Carrefour din Nojorid a fost amendat și închis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor. La un control...

Rozătoare moarte și mizerie la un supermarket din Nojorid! [FOTO]
Social miercuri, 24 aprilie 2024, 15:10

Utilaje agricole arse într-un incendiu

Două echipaje de stingere și un echipaj de pompieri paramedici din cadrul Stației de Pompieri Săcueni au intervenit pentru stingerea focului de...

Utilaje agricole arse într-un incendiu