Ascultă Radio România Cluj Live

Ce e de făcut pentru a repune în circulaţie, definitiv, mocăniţa din Sibiu?!

Ce e de făcut pentru a repune în circulaţie, definitiv, mocăniţa din Sibiu?!

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 martie 2018, 06:00 / actualizat: 24 martie 2018, 12:11

Vă e dor de o plimbare cu mocăniţa, prin Dumbravă? Va mai fi sau nu, repusă în funcţie? O discuţie directă cu Mihai Blotor, președintele Asociației Prietenii Mocăniței, va lămuri o seamă de dileme: mai putem vorbi de repunerea în funcțiune a acestui tren? Ce şanse sunt ca acest tren pe ecartament îngust să fie repus în circulație?

Laura Matei: — Care este povestea Mocăniţei şi cum a fost ea repusă în funcţiune?

Mihai Blotor: — Povestea Mocăniţei începe în 1868, când un baron din Sighişoara se hotărăşte să construiască o cale ferată care să lege Sighişoara – deja legată de Imperiul Austro-Ungar – de Budapesta. Primeşte aprobare de la guvernul din Budapesta pentru a construi o cale ferată îngustă, care să treacă Dealul Apoldului până la Agnita şi să culeagă atât produsele agricole cât şi forestiere de pe vale. În 1910 lucrările se continuă de la Agnita la Sibiu, primul tren pe Sibiu-Agnita circulând la 27 septembrie 1910. Odată cu deschiderea liniei Sibiu-Agnita s-a deschis şi linia Vânătorilor. Linia circulă pe întreaga ei lungime până în 1965, când regimul comunist decide închiderea tronsonului Sighişoara-Agnita din cauza curbelor strânse şi a Dealului Apoldului, care făceau ca viteza medie a trenului să fie doar de 10 km la oră. Restul tronsonului Agnita-Sibiu este adus la standardele vremii, cu precădere pentru transportul de marfă. După căderea regimului comunist, mocăniţele din ţară au fost închise, Agnita-Sibiu rămânând ultima care a mai circulat până în 2001.
Revitalizând Mocăniţa, din 2014 am început să ne concentrăm pe tronsonul Cornăţel-Hosman, un tronson care leagă două sate vecine în care sunt atracţii turistice.

Laura Matei: — Care este preţul biletelor şi ce surprize le pregătiţi turiştilor care vor să meargă cu Mocăniţa?

Mihai Blotor: — Anul trecut am reuşit să reparăm linia în total pe un tronson de 7 km. A trebuit să creştem şi preţul biletelor ca să ne permitem închirierea trenului. Astăzi avem 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii. Anul acesta vom face un tren în 12-13 mai. Următorul tren va fi la mijlocul lui septembrie, dar data încă nu e fixă. Sperăm să avem o altă locomotivă decât cea pe care o aveam până acum, ca să mai diversificăm. Sper să reuşim să restaurăm măcar unul din vagoanele noastre. În plus, vrem să avem cât mai multe acţiuni pentru şi cu copii.

Laura Matei: — Care sunt problemele cu care vă confruntaţi?

Mihai Blotor: — Cea mai mare problemă e e legată de Statul Român, din păcate. Când s-a împărţit CFR-ul în vederea privatizării, mocăniţele din ţară au fost date unei companii care avea ca scop valorificarea activelor redundante ale fostului CFR. După o vreme, şi acea companie a avut probleme şi a fost nevoită să închidă operaţiunile. În acel moment pe masa Consiliului Judeţean se afla o hârtie privind demontarea şinelor pe traseul Sibiu-Agnita şi vânzarea clădirilor. Din fericire s-a aflat de acea hârtie şi într-un termen record, cu ajutorul multor oameni din Sibiu, am reuşit să o declarăm monument istoric.

Laura Matei: — Cum vă putem ajuta noi?

Mihai Blotor: — Cea mai importantă finanţare a noastră o reprezintă cei 2% din impozit. Găsim şi firme dornice să ne ajute, şi financiar şi efectiv cu forţă de muncă. O finanţare importantă este Maratonul Internaţional Sibiu, de această dată vrem să alergăm pentru a strânge bani pentru prima noastră locomotivă.

Laura Matei: — Ce paşi ar trebui făcuţi pentru a repune definitiv în funcţiune Mocăniţa?

Mihai Blotor: — Trebuie luate toate activele Mocăniţei şi aduse sub un singur patron. Cel mai bun candidat pentru a prelua este Consiliul Judeţean, pentru că linia trece prin mai multe comune din judeţul Sibiu. Conducerea Consiliului Judeţean chiar face paşi în acest sens, ştiu că a trimis deja o solicitare Ministerului Transporturilor pentru transferul liniei. Atât noi, Asociaţia Prietenii Mocăniţei, cât şi Consiliul Judeţean vom face tot posibilul ca să putem restaura cât mai repede întreaga Mocăniţă.

 

Laura Matei/Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Reportaje marți, 23 aprilie 2024, 16:22

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori

50 de adolescenți, majoritatea veniți din Pata Rât, au explorat orașul în căutare de subiecte pentru atelierele Tranzit Visual Lab. O viață...

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Ia cu lingura de lemn!
Reportaje luni, 22 aprilie 2024, 16:09

Ia cu lingura de lemn!

E un curent mai răspândit la alții decât la noi, dar și în România sunt aproximativ 1.500 de împătimiți al căror hobby este realizarea...

Ia cu lingura de lemn!
Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

Cărți scrise de copii pentru copii

Invitați la eveniment au fost prof. dr. Vasile Flueraș , scriitorul Horia Corcheș și editorul Bianca Mereuță de la Editura Singnatura.  ...

Cărți scrise de copii pentru copii
Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri

Anul acesta are de gând să crească miza şi să participe la 3 etape ale Campionatului European.    Ciprian Lupu, singurul pilot de curse...

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 15:38

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman

Cartea semnată de Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic primar...

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 13:37

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii

Este vorba de un spectacol de teatru radiofonic, creat de elevii de la Cercul de Teatru.   Proiectul educațional își propune să le prezinte...

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje miercuri, 17 aprilie 2024, 15:16

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj

Acest proiect marchează începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave.   Institutul de Gastroenterologie...

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj
Reportaje duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea

FIAP Best Author la un Salon Internațional de Fotografie este unul dintre cele mai râvnite premii pentru un artist în domeniu. Fotograful orădean...

Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea