Ascultă Radio România Cluj Live

Altfel despre sănătate: Alimentația în diabetul zaharat (4)

Altfel despre sănătate: Alimentația în diabetul zaharat (4)

Articol de Bianca Câmpeanu, 24 martie 2018, 06:00

Demult, demult, cam prin anii ‘70-’80 alimentația în diabet era foarte selectivă și imaginată mai mult după intuiție decât pe fundamente științifice.

Pe vremea aceea, dacă erai diagnosticat cu diabet, ți se spunea să nu mănânci pâine, paste, cartofi, dulciurile și zahărul erau în totalitate interzise, fructele cu conținut ceva mai mare de carbohidrați, respectiv struguri, pere, prune erau de asemenea interzise și întrucât carnea nu conține carbohidrați, prin urmare nu crește glicemia (azi știm că nu este așa), era considerată “la liber”. S-au mai înrădăcinat (tot printr-o reprezentare mentală distorsionată a patogeniei bolii) conceptele că fructele dacă sunt acre nu cresc glicemia (prin urmare mere verzi poți să mănânci oricâte), sau, că dacă mănânci ceva acru după ce ai mâncat dulce, ai anulat efectele dulcelui.

Aceste legende persistă și astăzi, deși literatura științifică s-a schimbat mult de atunci.

În diabetul de tip 2, alimentația corectă este aceea care are ca rezultat scăderea în greutate sau menținerea greutății, dacă această se încadrează în intervalul normal. Se îndrumă pacientul către cerealierele integrale (pâine, făînă, paște integrale), legume, zarzavaturi, leguminoase, lactate, carne slabă, însă nu sunt deloc excluse cartofii, pastele, orezul și mămăliga și chiar și dulciurile concentrate. Condiția esențială este ca acestea să fie încadrate într-o alimentație hipocalorică dacă se țintește scăderea în greutate, sau normocalorică, dacă greutatea este normală. Defectul major în diabetul de tip 2 este rezistența la insulină, care este dată de adipozitatea în exces. În momentul în care reușim o scădere în greutate, vom diminua insulinorezistența și automat, răspunsul glicemic la tratament va fi mult mai bun.

Practic: mănâncă înțelept, ponderat, din toate alimentale care îți cad bine, mănâncă atunci când ți-e foame și oprește-te când te-ai săturat. Nu este așa de important dacă este înainte de ora 18:00 sau după, importantă este moderația. Nu se întâmplă nimic dacă ai mâncat o prăjitură, iar după 2 ore îți crește glicemia (poate peste 200 mgdl). Dacă în zilele următoare ai valori bune, atunci totul e în regulă. Contează media glicemiilor sau hemoglobina glicată (care nu se va ridica doar cu o glicemie mare din când în când). Nu este neapărat necesar să înlocuiești zahărul cu alți îndulcitori. O linguriță de zahăr pe zi nu va face mari stricăciuni glicemice, dacă suntem atenți și la restul alimentelor. Dușmanul absolut este fiecare kilogram pe care îl pui pe tine. Insulinorezistența va crește, iar diabetul va fi tot mai greu de controlat.

Am văzut, nu de puține ori, adevărate remisii ale diabetului (nu le putem spune vindecări), ca rezultat al schimbării radicale a alimentației și a regimului de exercițiu fizic. În aceste cazuri, scădem dozele de insulină până ajungem să o sistăm, iar mai apoi sistăm și terapia orală. Evoluții similare sunt și după chirurgia bariatrică.

În tipul 1 de diabet, un singur lucru este important: să știm să estimăm cantitatea de carbohidrați din alimente pentru a putea ajusta doza de insulină rapidă. În zilele de astăzi, insulinele sunt ultrarapide, intră imediat în acțiune și au durata de 3-4 ore. Acest lucru ne îngăduie flexibilitate în orarul de mese, gustările nu mai sunt obligatorii, iar administrarea insulinei se poate face înainte sau după masă. Alimentația nu exclude absolut nici un aliment sau categorie de alimente, îndulcitorii nu sunt obligatorii, este înțelept doar, să facem alegeri alimentare sănătoase.

În ghidurile din anii trecuți nici un supliment alimentar nu a câștigat destulă putere științifică pentru a ajunge la nivel de recomandări (nici Cromul, nici una dintre vitamine, extracte de afine sau alte plante). Doar scorțișoara s-a validat în câteva studii, dovedind a scădea excursiile glicemice postpradniale. Însă în ghidul din anul acesta și-a pierdut poziția.

Concluzia este că nimic nu reglează mai bine diabetul decât cumpătarea, moderația și înțelepciunea alimentară, alături de mișcare. Dacă reușești aceste lucruri, diabetul tău va evolua bine indiferent de tratamentul pe care îl faci (insulină sau terapie noninsulinică).

 

Dr. Mădălina Indrie

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Vertij, amețeli, ORL: Sindromul de apnee în somn
Altfel despre sănătate sâmbătă, 7 iulie 2018, 06:00

Vertij, amețeli, ORL: Sindromul de apnee în somn

Diagnosticul Sindromului de apnee în somn cuprinde o abordare multidisciplinară, aceasta incluzând: un medic generalist...

Vertij, amețeli, ORL: Sindromul de apnee în somn
Vertij, amețeli, ORL: Igiena vocală
Altfel despre sănătate sâmbătă, 30 iunie 2018, 06:00

Vertij, amețeli, ORL: Igiena vocală

Afecţiunile vocale reprezintă un impediment major atat pentru profesioniștii vocali, cât și pentru orice persoană, de aici rezultând și...

Vertij, amețeli, ORL: Igiena vocală
Vertij, amețeli, ORL: Bolile celulelor senzoriale, afecțiunile posttraumatice și inflamatorii evolutive
Altfel despre sănătate sâmbătă, 23 iunie 2018, 06:00

Vertij, amețeli, ORL: Bolile celulelor senzoriale, afecțiunile posttraumatice și inflamatorii evolutive

  Există boli ale celulelor senzoriale detectoare de mișcări, accelerații-boli autoimune, degenerări senile de vârstă (presbivestibulia),...

Vertij, amețeli, ORL: Bolile celulelor senzoriale, afecțiunile posttraumatice și inflamatorii evolutive
Vertij, amețeli, ORL: Bolile de nerv vestibular
Altfel despre sănătate sâmbătă, 16 iunie 2018, 06:00

Vertij, amețeli, ORL: Bolile de nerv vestibular

Bolile de nerv vestibular și ale vaselor de sânge ce irigă regiunea urechii interne pot fi neuronite: a frigore ( inflamatorii), de frig, în...

Vertij, amețeli, ORL: Bolile de nerv vestibular
Altfel despre sănătate sâmbătă, 9 iunie 2018, 06:00

Vertij, amețeli, ORL: Amețelile după intervenții chirurgicale la urechea internă

Există amețeli și instabilități și după operații de înlocuire a scăriței cu un piston, clasicele operații pentru otoscleroză, fie...

Vertij, amețeli, ORL: Amețelile după intervenții chirurgicale la urechea internă
Altfel despre sănătate sâmbătă, 2 iunie 2018, 06:00

Vertij, amețeli, ORL: Vertijul de poziție la vârstnic

În lipsa unui diagnostic corect, viața unui pacient cu vertij este grea.  Foarte multe persoane, la ridicarea bruscă din pat, la culcarea pe...

Vertij, amețeli, ORL: Vertijul de poziție la vârstnic
Altfel despre sănătate sâmbătă, 26 mai 2018, 06:00

Altfel despre sănătate: Cum să-ți controlezi greutatea și să fii sănătos

Epigenetica: Povestea ghemului de ață și a infamului broccoli. Sau cum să-ți controlezi greutatea și să fii sănătos. Până în 2007 credeam...

Altfel despre sănătate: Cum să-ți controlezi greutatea și să fii sănătos
Altfel despre sănătate sâmbătă, 26 mai 2018, 06:00

Vertij, amețeli, ORL: Trucuri pentru suflat nasul la copiii mici

Copilul mic nu știe să sufle nasul, însă este important pentru părinți să știe să-l învețe pentru că acumularea de secreții poate duce...

Vertij, amețeli, ORL: Trucuri pentru suflat nasul la copiii mici