Birocrația amână începerea lucrărilor la drumul ”Poarta Transilvaniei”
Articol editat de andreea.leonid, 4 aprilie 2018, 11:36
Încă un studiu cerut de autorități întârzie eliberarea autorizației de construcție pentru Drumul Poarta Transilvaniei.
Acesta este un drum turistic din Bistrița-Năsăud pentru care Consiliul Județean a reușit să acceseze cea mai mare finanțare europeană din regiunea de Nord-Vest: 191 de milioane de lei.
Conducerea forului județean a realizat zeci de studii, care nu erau cerute inițial de autoritățile finanțatoare ale proiectului. Cu detalii, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan:
Trebuie să avem studii de coexistență, și eu m-am minunat când am auzit că mai avem nevoie de un astfel de studiu, l-am făcut și pe acesta, îl plătisem săptămâna trecută, cred că între timp a venit pentru că era ultimul document de care mai avea nevoie domnul arhitect-șef al județului să elibereze autorizația de construcție. Am avut o discuție cu cei trei constructori ca să îmi spună dacă se pot mobiliza ca lucrările să fie finalizate în acest an, s-au angajat că finalizează lucrările, sper să se și țină de cuvânt. (Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud)
Realizarea drumului a stabilit un adevărat record în România, aproape 400 de firme înscriindu-se la licitațiile pentru realizarea celor cinci tronsoane de drum județean. Evaluarea ofertelor a durat un an de zile, la care s-a mai adăugat încă șase luni de contestații și procese.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.