Ascultă Radio România Cluj Live

Legătura dintre relaxarea la saună și bolile de inimă

Legătura dintre relaxarea la saună și bolile de inimă

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 7 mai 2018, 12:00

Relaxarea în mod regulat la saună reduce riscul de accident vascular cerebral şi atac de cord.

Acestea sunt concluziile unui studiu recent, publicat în revista „Neurology”. Studiul la care au participat peste 1.600 de finlandezi cu vârste cuprinse între 53 şi 74 de ani, observaţi pe o perioadă de 15 ani, relevă beneficiile saunei în vederea prevenirii accidentului vascular cerebral.

Autorii de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, au descoperit că persoanele care fac saună de două sau de trei ori pe săptămână au un risc de accident vascular cerebral cu 14% mai scăzut. Sauna zilnică este asociată cu un risc de accident vascular cerebral cu 61% mai mic comparativ cu sauna o dată pe săptămână. Riscul redus de accident vascular cerebral la persoanele care fac saună se menţine chiar şi după luarea în considerare a unor parametri, cum ar fi vârsta, sexul, indicele de masa corporală, consumul de alcool, fumatul, zahărul din sânge, alte boli. Având în vedere că cele mai multe accidente vasculare cerebrale sunt atribuite hipertensiunii arteriale, experţii sugerează că efectul benefic al saunei se datorează faptului că aceasta scade tensiunea.

Un studiu anterior, publicat în aceeaşi ediție, făcea legătura între vizitele regulate la saună şi un risc redus de probleme cardiovasculare şi atacuri de cord.

 

RADOR

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Lucrări în grădină, în luna aprilie
Diverse luni, 15 aprilie 2024, 15:27

Lucrări în grădină, în luna aprilie

Este și momentul potrivit pentru cultivarea mărarului, a soiurilor de varză pentru producție timpurie, dar și a cartofilor, rădăcinoaselor...

Lucrări în grădină, în luna aprilie
Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 17:00

Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?

Cercetătorii au examinat 30 de ani de dosare medicale pentru mai mult de 200 de țări și teritorii și au evaluat numărul de decese cauzate de...

Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?
Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 12:00

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate

Paracetamolul este unul dintre cele mai comune analgezice și unul dintre puținele pe care medicii le permit femeilor însărcinate să le...

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate
Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului

Pentru cei din emisfera nordică, steaua Polaris, cunoscută și sub numele de Steaua Nordului, a îndeplinit perfect acest rol.   Cu toate...

Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului
Diverse sâmbătă, 13 aprilie 2024, 12:00

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale

A fost botezată „cosmeticorexia”, noua obsesie a fetelor, chiar și a celor cu vârste sub zece ani, pentru îngrijirea pielii.   Practic,...

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale
Diverse sâmbătă, 13 aprilie 2024, 00:00

De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?

Conducerea Pinakothek der Moderne, care expune lucrări de artă contemporană din secolele XX și XXI, a observat că unul dintre angajații săi a...

De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?
Diverse vineri, 12 aprilie 2024, 12:00

Nu vă mai temeți de grăsimi!

O dietă care nu conţine cantitatea necesară de grăsimi este dăunătoare corpului uman, spune medicul rus Irina Baranova, care citează...

Nu vă mai temeți de grăsimi!
Diverse vineri, 12 aprilie 2024, 06:00

Întâmplare ciudată pe aeroportul din Doha

Femeile din Australia care au fost dezbrăcate şi inspectate invaziv pe aeroportul din Doha s-au confruntat cu un eşec în încercarea de a da în...

Întâmplare ciudată pe aeroportul din Doha