Ascultă Radio România Cluj Live

U BT Cluj joacă în meciul decisiv al semifinalei Ligii Naționale de baschet masculin

U BT Cluj joacă în meciul decisiv al semifinalei Ligii Naționale de baschet masculin

Articol editat de cristina.rusu, 29 mai 2018, 17:05 / actualizat: 31 mai 2018, 11:02

U BT Cluj are șansa de a face din nou pasul în marea finală a Ligii Naționale de baschet masculin.

Într-o transmisiune în direct, pe postul nostru de radio, miercuri, 30 mai, de la ora 19 și 30 de minute, în Sala Polivalentă, elevii lui Mihai Silvășan joacă contra celor de la Steaua în meciul cinci al semifinalei.

Înaintea acestui meci, scorul este egal 2, după ce U BT s-a impus în ambele meciuri de la Cluj, în timp ce Steaua s-a impus în ultimele două meciuri din Capitală.

Cu detalii despre acest meci vine antrenorul clujenilor Mihai Silvășan, într-un dialog cu Andrei Huțanu:

Andrei Huţanu: Până la urmă meciul decisiv pentru accederea în finala Ligii Naționale se joacă la Cluj. Sunteţi pregătiţi?

Mihai Silvăşan: Eu cred că suntem foarte pregătiţi pentru acest meci, pentru meciul decisiv pentru accederea în finala campionatului, care este obiectivul nostru principal. Am muncit foarte mult în acest sezon ca să ne îndeplinim obiectivul şi avem şansa ca în acest meci, decisivul din semifinală, să jucăm acasă şi să-l câştigăm în faţa propriilor suporteri.

Suntem într-o poziţie bună, zic eu, însă evident că în oricare meci decisiv orice se poate întâmpla. Jucăm cu o echipă foarte bună, cu jucători experimentaţi, cu jucători care pot să facă diferenţa. Şi cu siguranţă şi ei vor veni montaţi ca să câştige.

Din punctul nostru de vedere noi trebuie să ne urmăm planul jocului şi să ne gândim doar la ce avem noi de făcut, să dăm tot ce avem mai bun din punct de vedere fizic, psihic şi tot ce mai ţine de un meci de baschet.

Andrei Huţanu: Ar fi fost mai uşor să câştigaţi înainte unul dintre meciurile de la Bucureşti. Dar poate că e mai bine aşa, să jucaţi acasă decisivul în faţa propriilor fani.

Mihai Silvăşan: Evident, dacă câştigam unul dintre meciurile de la Bucureşti deja eram în finală, ne scuteam de emoţiile unui meci decisiv. Însă eu cred că astfel de meciuri clădesc caractere; şi îţi arată adevărata faţă meciurile acestea importante când miza este totul sau nimic. Eu am încredere că avem jucători de caracter, jucători experimentaţi şi cred că avem şanse bune.

Andrei Huţanu: Radio Cluj transmite integral partida de la Sala Polivalentă. Hai să-i invităm pe cei care nu pot ajunge în sală să ne asculte.

Mihai Silvăşan: În primul rând aşteptăm lumea acolo într-un număr cât mai mare! Dar, dacă nu pot ajunge – sunt pe drum pe undeva, să asculte meciul la Radio Cluj!

Prețul biletelor pentru acest joc este de 20 de lei intrare general și 10 lei cu reducere. Tichetele pot fi achiziționate de pe site-ul bilete.ro. de la caseria Sălii Polivalente, dar și din rețeaua magazinelor Germanos, Inmedio și Poșta Română din Cluj.

În cazul în care se vor califica în finală, U BT o va întâlni pe CSM CSU Oradea, echipă ce a dispus în patru meciuri de CSU Sibiu.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Liga Națională de baschet masculin – semifinalele
Sport miercuri, 17 aprilie 2024, 09:51

Liga Națională de baschet masculin – semifinalele

Echipele U-BT, CSM Oradea și FC Argeș au avansat, marți seară, 16 aprilie, în semifinalele play-off-ului Ligii Naționale de baschet masculin,...

Liga Națională de baschet masculin – semifinalele
U-BT joacă al treilea meci cu Dinamo București
Sport marți, 16 aprilie 2024, 16:13

U-BT joacă al treilea meci cu Dinamo București

Partida va începe la ora 18:00, iar în cazul unui succes, clujenii se vor califica în semifinalele play-off-ului.   Tot astăzi, dar de la...

U-BT joacă al treilea meci cu Dinamo București
Competiție Internațională de Dans Sportiv
Sport marți, 16 aprilie 2024, 13:02

Competiție Internațională de Dans Sportiv

Prin urmare, competiția va fi una de talie mondială, cu peste 1.000 de participanţi, împreună cu cei 3.000 de antrenori şi susţinători....

Competiție Internațională de Dans Sportiv
Flacăra olimpică s-a aprins la vechiul sit Olympia
Sport marți, 16 aprilie 2024, 12:40

Flacăra olimpică s-a aprins la vechiul sit Olympia

Flacăra olimpică va călători de la Acropole la Paris, trecând în special prin Polinezia Franceză.   Înotătoarea franceză Laure...

Flacăra olimpică s-a aprins la vechiul sit Olympia
Sport marți, 16 aprilie 2024, 10:14

Amalia Niţă e campioană europeană la box pentru tineret

Ea a reușit această performanță după ce a învins-o la puncte pe ucraineanca Olga Pilipciuk, în finala categoriei 75 kg.   Acesta este al...

Amalia Niţă e campioană europeană la box pentru tineret
Sport luni, 15 aprilie 2024, 15:28

Cel mai bun din cinci meciuri – play-off-ul Ligii Naționale de baschet

Seria se dispută după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri” și a fost amânată câteva zile faţă de celelalte dispute, pentru...

Cel mai bun din cinci meciuri – play-off-ul Ligii Naționale de baschet
Sport luni, 15 aprilie 2024, 09:21

CFR Cluj a pierdut duelul cu FCSB

Meciul s-a jucat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, iar unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Florinel Coman, în minutul...

CFR Cluj a pierdut duelul cu FCSB
Sport luni, 15 aprilie 2024, 09:05

Tempestini și Itu, câștigători la Raliul Ungariei

Alături de copilotul Sergiu Itu, acesta s-a impus în Raliul Ungariei, prima etapă a sezonului 2024 din competiţia continentală.   De opt...

Tempestini și Itu, câștigători la Raliul Ungariei