Ascultă Radio România Cluj Live

Care e vârsta perfectă pentru a deveni…plictisitori?

Care e vârsta perfectă pentru a deveni…plictisitori?

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 iunie 2018, 06:00

Care e vârstă perfectă? Pentru unii e cea din timpul anilor de facultate, pentru alţii e cea la care poţi să petreci un concediu liniştit alături de familie.

35 de ani pare a fi însă momentul la care lucrurile încep să se schimbe, atât la nivel personal, cât şi la nivel profesional.
35 de ani nu e doar vârsta la care oamenii nu mai sunt percepuţi ca „tineri”, potrivit unui studiu al Universităţii din Kent, dar este şi vârsta la care ei devin plictisitori. La 35 de ani începem şi să urâm slujbele pe care le avem, după cum concluzionează o cercetare bazată pe răspunsurile a peste 2.000 de angajaţi, realizată de compania Robert Half.
La mijlocul celui de-al patrulea deceniu al vieţii, creşte presiunea din partea familiei şi responsabilitatea, iar aceste lucruri aduc probleme atât acasă, cât şi la serviciu.
În primul trimestru al acestui an, unul din şase angajaţi de peste 35 de ani s-au declarat nemulţumiţi de locul de muncă – de două ori mai mulţi decât cei cu vîrsta de sub 35 de ani, relevă aceeaşi cercetare a companiei Robert Half.
„Este o combinaţie între ideea de a avea o familie, dar în acelaşi timp de a-ţi construi o carieră şi de a-ţi asigura o stabilitate financiară”, explică Ashley Whipman, director la compania Robert Half.

Prin urmare, aceşti factori ne transformă în oameni simpli, cu o rutină bine definită – mai pe scurt, plictisitori.

 

RADOR

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale
Diverse sâmbătă, 13 aprilie 2024, 12:00

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale

A fost botezată „cosmeticorexia”, noua obsesie a fetelor, chiar și a celor cu vârste sub zece ani, pentru îngrijirea pielii.   Practic,...

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale
De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?
Diverse sâmbătă, 13 aprilie 2024, 00:00

De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?

Conducerea Pinakothek der Moderne, care expune lucrări de artă contemporană din secolele XX și XXI, a observat că unul dintre angajații săi a...

De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?
Nu vă mai temeți de grăsimi!
Diverse vineri, 12 aprilie 2024, 12:00

Nu vă mai temeți de grăsimi!

O dietă care nu conţine cantitatea necesară de grăsimi este dăunătoare corpului uman, spune medicul rus Irina Baranova, care citează...

Nu vă mai temeți de grăsimi!
Întâmplare ciudată pe aeroportul din Doha
Diverse vineri, 12 aprilie 2024, 06:00

Întâmplare ciudată pe aeroportul din Doha

Femeile din Australia care au fost dezbrăcate şi inspectate invaziv pe aeroportul din Doha s-au confruntat cu un eşec în încercarea de a da în...

Întâmplare ciudată pe aeroportul din Doha
Diverse vineri, 12 aprilie 2024, 06:00

Ce punem în punga de pâine ca să nu mucegăiască?

Fiecărei gospodine i se întâmplă să arunce pâinea pentru că s-a stricat sau s-a uscat.   Gospodinele cu experiență le cunosc foarte...

Ce punem în punga de pâine ca să nu mucegăiască?
Diverse joi, 11 aprilie 2024, 12:00

Scorțișoara ajută la tratarea calviţiei?

Calviția (sau alopecia) afectează aproximativ 13% din populația franceză și se caracterizează prin căderea părului.   Cea mai frecventă...

Scorțișoara ajută la tratarea calviţiei?
Diverse joi, 11 aprilie 2024, 06:01

Fundul oceanului este deja un „depozit” cu plastic

În fiecare minut, echivalentul unui camion de gunoi de plastic intră în ocean.   Având în vedere că utilizarea plasticului se va dubla...

Fundul oceanului este deja un „depozit” cu plastic
Diverse miercuri, 10 aprilie 2024, 12:53

Cum ne protejăm ficatul

În cultura chineză, primăvara corespunde lemnului și ficatului.   Wu Jiquan, medic-șef de medicină tradițională chineză de la Spitalul...

Cum ne protejăm ficatul