Ascultă Radio România Cluj Live

Instabilitate atmosferică în toată țara

Instabilitate atmosferică în toată țara

Articol editat de Andrei Cretoiu, 13 iunie 2018, 09:57 / actualizat: 13 iunie 2018, 11:13

Ploile se vor intensifia miercuri, 13 iunie, în peste jumătate de ţară, unde va fi cod galben de instabilitate atmosferică, începând din această după-amiază.

Care sunt zonele vizate şi la ce ne putem aştepta din partea vremii, ne spune meteorologul Alina Şerban:

Codul galben va intra în vigoare la ora 14:00 și va fi valabil până vineri de dimineață, 15 iunie, la ora 8:00, vizează județele din Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei și zonele montane, județe în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată.

Vom avea averse, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. De asemenea, cantitățile de apă vor depăși 25 de litri pe metru pătrat și pe arii restrânse 60 și chiar 80 de litri pe metru pătrat, îndeosebi în sud-vestul teritoriului și în zona montană.

Valul de căldură care a cuprins marți, 12 iunie, aproape toată ţara se va deplasa astăzi către zona de sud-vest şi se va intensifica uşor.

Între timp hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru mai multe râuri din vestul ţării valabilă din această seară, miercuri, 13 iunie, de la ora 20:00, până poimâine la miezul nopţii.

Sunt vizate râurile Mureş, Bega, Timiş şi Cerna, din judeţele Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Gorj. De asemenea, mai multe cursuri de apă majoritatea din jumătatea vestică a teritoriului vor intra peste câteva ore sub atenţionare cod galben.

 

Fenomene meteo mai puțin obișnuite au putut fi văzute marți seara, 13 iunie, la Cluj.

Fulgere de o intensitate neobișnuită au luminat cerul timp de mai bine de o jumătate de oră, înainte de ploaia torențială care a început în jurul orei 22.30.

De la Centrul Meteorologic Regional Transivania Nord, meteorologul Narcis Maier cu câteva explicații:

Practic a fost un front rece de altitudine, care a intrat peste o masă de aer foarte caldă mai ales în depresiunea Transilvaniei, urcând temperatura la peste 30 de grade. Ceea ce a dus la amplificarea fenomenului în sine, ducând la dezvoltări noroase undeva la 13000-14000 metri altitudine.

Asta a făcut ca intensitatea descărcărilor electrice să fie foarte mare, a produs o încărcătură de grindină şi cantităţi mari de precipitaţii. Sistemul s-a declasat foarte rapid, ceea ce a dus la intensificări ale vântului.

Meteorlologul Narcis Maier mai spune că și în următoarele zile, vremea va rămâne instabilă:

Şi miercuri şi joi, instabilitatea va fi foarte accentuată. Există un cod galben de instabilitate, se aşteaptă să fie cantităţi însemnate de precipitaţii care izolat să depăşească 60-80 litri pe metru pătrat.

Intensitatea acestor fenomene va fi accentuată în mod special în cursul după-amiezelor şi al serilor, dar nu se exclud nici noaptea sau dimineaţa.

Şi în zilele următoare, mai ales în nord-vestul ţării, judeţele Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş şi zonele de munte sunt cele mai afectate. O mică îmbunătăţire va fi sâmbătă, când vor fi mai puţine astfel de fenomene.

Abia în a doua parte a săptămânii viitoare se aşteaptă o ameliorare semnificativă în instabilitate. (Narcis Maier)

Oradea

O furtună puternică s-a produs în această dimineață, miercuri, 13 iunie, în Oradea.

Timp de aproximativ o oră, între 6 și 7 dimineață, vântul a suflat cu putere, iar precipitațiile au fost însemnate.

Numeroși copaci s-au rupt, în unele cazuri au căzut pe carosabil, blocând circulația chiar și în zona centrală, pe străzile Mihai Eminescu și Nicolae Jiga, iar în cartierul Ioșia tramvaiul nu a mai putut circula din cauza unui copac căzut pe sine.

În alte zone, la Spitalul Județean sau Magazinul Crișul, canalizarea nu a făcut față, apă a băltit pe șosea iar în trafic s-au format cozi uriașe.

O situație identică s-a înregistrat și pe strada Oneștilor.
Pompierii au primit numeroase apeluri și de la oamenii cărora li s-au umplut beciurile cu apă.

Vestea bună este că nu a fost anunțat nicio persoană rănită în timpul furtunii.

Maramureș

17 localități afectate de fenomene meteorologice periculoase, 100 de hectare de teren şi mai multe gospodării au fost inundate în ultimele zile în județul Maramureș.

Precipitațiile abundente sub formă de ploaie au condus la formarea de torenți și scurgeri de pe versanți care au contribuit la creșterea debitelor și nivelurilor unor văi și pâraie.

Torenții de pe versanți au transportat aluviuni, dar și material lemnos, respectiv materiale vegetale, materiale plastice și deșeuri.
Șuvoaiele de apă au spălat 18 km de drumuri comunale, respectiv 17 km de străzi și ulițe.

Apele revărsate au inundat două curți, o anexă gospodărească și două gospodării.

Aluviunile transportate au colmatat cinci fântâni și înnămolit parcarea Mănăstirii Bârsana.
De asemenea au fost inundate 100 hectare de terenuri agricole.

Bistrița-Năsăud:

În județul Bistrița Năsăud, furtuniledin ultimele 24 de ore au lăsat fără curent electric peste 120 de locuințe din localitățile Feld și Manic, după ce mai mulți copaci au căzut peste liniile de alimentare cu energie electrică.

Echipele Electrica lucrează acum la remedierea defecțiunilor.

Vântul puternic a creat probleme și în comuna Rodna unde acoperișul unei case a fost luat de vânt, iar autoritățile au intervenit pentru degajarea a trei copaci doborâți.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Destinația Turistică 2024 – Localitatea Rimetea
Transilvania marți, 16 aprilie 2024, 14:39

Destinația Turistică 2024 – Localitatea Rimetea

Este localitatea care reușește să se întrețină aproape în totalitate din turism.   Sunt peste 50 de pensiuni în zonă iar numărul...

Destinația Turistică 2024 – Localitatea Rimetea
Avertizări de vreme instabilă!
Transilvania marți, 16 aprilie 2024, 13:31

Avertizări de vreme instabilă!

În vest şi nord-vest, temperaturile nu vor mai trece de 20 de grade.   Alina Şerban, de la Administraţia Naţională de Meteorologie:...

Avertizări de vreme instabilă!
Bujorii de stepă au început să înflorească mai repede decât de obicei
Transilvania luni, 15 aprilie 2024, 18:24

Bujorii de stepă au început să înflorească mai repede decât de obicei

Potrivit custodelui Rezervaţiei de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, primii trei bujori s-au deschis în data de 5 aprilie, dar temperaturile...

Bujorii de stepă au început să înflorească mai repede decât de obicei
Festival ”Madrigal” la Baia Mare și Sighetu Marmației
Transilvania luni, 15 aprilie 2024, 12:30

Festival ”Madrigal” la Baia Mare și Sighetu Marmației

Festivalul Madrigal are loc în perioada 15 – 28 aprilie și reprezintă un amplu turneu desfășurat la Baia Mare și Sighetu Marmației, ce...

Festival ”Madrigal” la Baia Mare și Sighetu Marmației
Transilvania luni, 15 aprilie 2024, 10:53

De la Așchileu la Buza-Habadoc, pe un drum nou-nouț!

Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a adus detalii, luni, 15 aprilie, la Radio Cluj, despre proiectul finalizat:   Este un drum...

De la Așchileu la Buza-Habadoc, pe un drum nou-nouț!
Transilvania luni, 15 aprilie 2024, 10:19

Aprilie capricios – vremea în următoarele zile

UPDATE: ora 18.00 Vremea se strică în zilele următoare, pe măsură ce în România pătrunde un val de aer polar, care va duce la scăderea...

Aprilie capricios – vremea în următoarele zile
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 15:46

Atenție la carnea de porc pe care o consumați!

Cele cinci persoane au consumat carne de porc din propria gospodărie, dar nu a cerut în prealabil un examen de specialitate asupra cărnii,...

Atenție la carnea de porc pe care o consumați!
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 15:36

Mai multe trenuri pentru minivacanța de Paști

Pasagerii au în plus mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, cu trenuri directe din Oradea, Arad, Satu Mare, Baia Mare,...

Mai multe trenuri pentru minivacanța de Paști