Nu e cel mai chipes, dar cu siguranta unul din cei mai dotati radiofonisti, cu o voce care se potriveste de minune genului. Cand nu face radio, e conectat la transmisiunile sportive televizate, ar juca sah, dar in scara blocului tablele sunt la moda, e pasionat de istorie, si preocupat de studiul marketingului politic. Il dezgusta sefii ingimfati si cinici, iar daca ar fi sa aleaga intre somonul prajit si budinca de capsuni, ar opta pentru varianta b). Altfel e un tip modest, cu putere de munca, destul de ordonat, cu perspective… Cam atat.

M-am angajat la Radio Cluj in anul 1993, ca dactilografa. Astazi nu mai este masina de scris la Studio. De multi ani lucrez pe calculator. Din curiozitate am incercat sa realizez materiale. Iubesc copii, de aceea am realizat emisiuni pentru copii timp de un an. Imi place sa ascult sfaturile altora. M-am gandit ca si ascultatorilor la va face placere sa asculte o rubrica care da sfaturi pentru rezolvarea micilor probleme zilnice.
Imi place foarte mult ceea ce fac: atat ca secretar de redactie, cat si ca realizator. Ma simt bine in Studio si cred ca ca ceea ce fac este util si eficient.

Radioul se numara de mult printre obiectele noastre personale. Ne insoteste peste tot. il ducem dintr-o camera in alta, la locul de munca, il luam cu noi daca calatorim. Face parte din viata noastra, ne caracterizeaza ca un ceas de mama, ca telefonul mobil sau ca o legitimatie.
Chiar daca in jurul lui nu se mai aduna familia, rudele, vecinii, cum se obisnuia acum o jumatate de veac, Radioul ramane asa cum Omul l-a creat: un prelungitor. Ne prelungeste urechile, mintea si inima, ca sa fim mai aproape unul de celalalt. Si asa va fi in veci.
Asa cred eu. Iata de ce am ales Radioul.

Trebuie sa recunosc, ca mult mai mult mi-ar place un program fix. Cand omul merge pe 7 si scapa la 2 sau la 4 dupa-masa. Radioul este opusul acestuia: aici parca tot timpul esti student in plina sesiune. Si aici sunt termene, zile de examen. Si totusi nu-i chiar asa, pentru ca examenele de aici au o greutate, o importanta mai mare. Si mie imi place sa fiu utila. Cel mai mult ma bucur daca cineva suna, si cere o adresa, un numar de telefon, pentru ca a auzit in emisiunea mea ca poate apela pentru rezolvarea problemei lui. Si daca reusesc sa ajut si doar un singur om sau un animal, atunci ma simt cu adevarat fericita.

Unde dispăruse răbdarea din ritmul permanent alert al vieţii muzicale radiofonice? Caut deseori răspuns la această întrebare, cu precădere în momentele când specialiştii media ne vorbesc despre ascultătorul “nerăbdător”. Muzica cultă însă este un gen care necesită răbdare în timp: să nu uităm că pentru un spectacol de operă sau un concert simfonic şi în prezent “sacrificăm” o seară întreagă.
Cred (sper) totuşi, că undeva printre ascultătorii nerăbdători ne ascultă şi cei mai răbdători: acei melomani care sâmbăta după masă (Emisiunea: Destine pe scena de operă) “rezistă” până la ultimele sunete ale unei arii de operă, la iubitorii de muzică curioşi să afle luni după masa (Aventuri muzicale. Actualitatea muzicală a săptămânii) cum este viaţa cotidiană în liceul de muzică, din ce ţară s-a întors tocmai filarmonica sau ce premieră pregăteşte opera. Personal aştept cu nerăbdare acele vremuri când în grila de programe ne vom putea gândi cu mai multă răbdare (în mai multe minute) şi la “ascultătorul meloman răbdător”.

Sunt economista,dar nu ma intereseaza datele.Din 1991 sunt om de radio,realizez emisiuni sociale si pt.copii. Nicaieri nu m-as fi regasit intr-atat ca la Radio,nu mi s-ar fi indeplinit visul de a trai mai multe vieti concomitent.Soarta interlocutorilor mei devine parte din mine.Oare emisiunile mele devin parte din viata ascultatorilor?

M-am nascut in Odorheiul Secuiesc in anul 1961. Am absolvit Teologia Protestanta din Cluj si am profesat 5 ani ca preot. Din anul 1994 sunt redactor la Radio Cluj, ocupandu-ma de probleme sociale. In ultima perioada imi petrec mult timp pe teren, adunand materiale despre trecutul si prezentul localitatilor si viata oamenilor din aceste sate si mici orase Transilvane.

Cand pronunti "emisiune cu audienta speciala", deslusesti instanataneu o reactie abia disimulata pe fata interlocutorului tau: "Ce plictisitor trebuie sa fie!" A redacta cea mai speciala emisiune dintre cele cu public special poate ca e o sarcina ingrata: nu-i trebuie ascultatorului obosit, celui fara de rabdare.
Eu nutresc totusi speranta, ca sunt si oameni, care simt nevoia de asa ceva. Ca nu este inutil sa ma baricadez printre carti, sa urmaresc la nesfarsit spectacole de cinema sau teatru, sa ma zbat sa descifrez mesaje tainice ale unor creatii de arta sau pasi de dans. Precum nu este inutil sa aduci culoare in dispozitia matinala sau siesta de dupaamiaza a ascultatorilor. Pentru mine castigul este enorm: munca aceasta imi mentine spiritul tanar, ma lanseaza printre oameni interesanti, imi da satisfactie. Sper ca macar jumatate din toate satisfactiile mele sa se transmita si la cei care asculta radioul. De nu … (n-as vrea sa inchei aceasta propozitie)

Az élet kisebb-nagyobb feladatok sorozata. A nagy feladatok mindig embert próbálók, amelyekhez fel kell nőnünk.
Minden jól betöltött feladat pedig egy-egy újabb lépcsőfok a fejlődés útján.
Segits, Uram, hogy mindig tudjak megfelelni elvárásaidnak, minden körülmények között!

Ma nascusem deja, dar nu stiam inca nimic despre natura lucrurilor. Mai tarziu incetul cu incetul ma cuprindea o vaga banuila: se afla ceva in aer.
Nasul mi-a spus ca sunt undele radiofonice si a rotit butonul de pornire al receptorului.
Eu tot nu reuseam sa realizeze: cum de sa aduna acele unde in acea cutie magica si se transforma in voci umane si muzica. Pot sa spun ca nici astazi n-am reusit sa dezleg secretul, desi din anul 1991 sunt in cautarea lui cu acte in regula.
Probabil aceasta posibilitate de a cauta continuu reprezinta pentru mine atractia de baza a meseriei de radiofonist.

"Stiri cu Maksay Magdolna" -- se aude aproape zilnic una dintre cortinele de stiri de la redactia maghiara.
De multe ori ma gandesc, oare astazi ce sentimente am trezit in "Stimatul Ascultator". Din pacate, stiu ca eu si cei 5 colegi de la stiri, spunem cele mai crude si triste lucruri la Radio Cluj. Poate ca noi suntem cei mai ne-iubiti din eter?
Va doresc numai stiri bune. Sa ne auzim cu bine. Maksay Magdolna.

Inca din liceu mi-au placut mai mult cartile si radioul decat fetele (mai tarziu mi-am dat seama, ca totusi, asta e o perverziune… de care nu mi-e rusine).
Eram student la Litere cand am inceput simultan sa public in presa, sa realizez emisiuni la Studioul Studentesc de Radio si sa ma dau la fete. La primele doua “indeletniciri “ n-am renuntat nici pana azi.
Am fost profesor de maghiara si engleza, apoi redactor la o revista, redactor-sef adjunct la alta, si din 93 sunt redactor-prezentator la Radio Cluj, sectia maghiara. Em. matinale de actualitati, magazin film-video, rubrica satirica, interviuri, talk-shaw-uri, note, comentarii, glose , stiri – in zece ani am facut de toate. In acest deceniu am comis si doua romane politiste, cateva zeci de poezii,studii, eseuri, recenzii, sunt doctorand la Facultatea de Litere. Munca de radio este ca si aerul “postmodern”. Uneori cam poluat, dar inseamna totusi viata. Pe care incerc sa o traiesc.

Puteam fi inginer proiectant, dar dupa o scurta incursiune in invatamant, din 1991 am dedvenit redactor la Radio Cluj. Fiind indragostit de muzica si dansul popular am sarcina de a face si pe altii sa iubeasca sau cel putin sa cunoasca valorile traditionale. Pentru mine a fost un castig enorm posibiltatea de a cunoaste diferite comunitati. Datorita Radioului am ajuns si in locuri necunoscute de mine. Spre bucuria mea, peste tot am cunoscut si OAMENI.

Din anul 1993 lucrez la Radio Cluj, la sectia maghiara. Inainte am crezut ca si Domnul m-a facut dascalita, acuminsa chiar daca imi lipsesc copii n-as mai pleca de la Radio.
Im realizez emisiunile si rubricile (Buna dimineata, Carusle, Limba noastra) in credinta ca prin ele pot sa ofer ceva ascultatorilor: alaturi de informatii si coűunostinte generale putina voie buna, atmosfera placuta.
Pentru mine n-are importanta ca lumea sa-mi cunoasca numele, dar tin foarte mult ca atunci cand vorbesc la radio, ascultatorii sa fie atenti (fara sa vrea) la ceea ce spun.

Imi aduc aminte foarte precis: copil fiind am visat mult timp sa devin sofer de compresor. Am mai vrut sa devin pe urma schior de performanta, medic veterinar, scriitor si pilot, nu neaparat in ordinea aceasta. Sunt absolut sigur, ca nu m-am gandit niciodata sa lucrez la radio.
Din punctul de vedere al studiilor, sunt inginer mecanic. Am lucrat in proiectare si la doua edituri. Momentan redactez de cele mai multe ori stiri, observatorul social-politic, in cazuri deosebit de fericite emisiuni umoristice. Ma simt bine. Totusi simt ca asi mai incerca ceva: asi lucra macar un timp ca ingrijitor la gradina zoologica.

Nu e cel mai chipes, dar cu siguranta unul din cei mai dotati radiofonisti, cu o voce care se potriveste de minune genului. Cand nu face radio, e conectat la transmisiunile sportive televizate, ar juca sah, dar in scara blocului tablele sunt la moda, e pasionat de istorie, si preocupat de studiul marketingului politic. Il dezgusta sefii ingimfati si cinici, iar daca ar fi sa aleaga intre somonul prajit si budinca de capsuni, ar opta pentru varianta b). Altfel e un tip modest, cu putere de munca, destul de ordonat, cu perspective… Cam atat.

Radioul? Loc de munca, colegi, prieteni, rivali, colegi de echipa, bucurii, suparari, lacrimi, zambete, succese, nereusite, dispute, loc, de unde cateodata asi evada, loc de care mi-e dor, relatii, persoane interesante, calatorii, intrewbari, raspunsuri, cotidian, festiv, goana, repaus, stiri interne si externe, bune si rele, tragedii, ciudatenii, solidaritate, divergente, treziri matinale, napti albe, emotii, nervi, relaxare, exercitii de respiratie, microfon, start emisie, calculatoare, hartoage, magnetofoane vehci, banzi, CD-uri, secundar, obiect care cuvanta, care imi da glas si mie si pe care-l pot inchide. Liniste.

http://radiobuhera.blogspot.com/

Dorinta de a fi ziarist s-a infiripat in mine la virsta de 15 ani. Parintii mei au ramas perplecsi: esti normala fiica mea? Vrei sa servesti partidul? Au trecut 4 ani si eu mi-am declarat inca odata vrerea. Cu o singura ajustare: voiam sa ajung fotoreporter. Ideea exista deja, posibilitatea inca nu. Pe urma a venit si ea. N-am devenit fotoreporter (din pacate), nu am ajuns sa scriu in ziare (noroc pe mine), am aterizat in schimb la radio (o bafta enorma). Intre timp am cochetat si cu televiziunea. N-am renuntat de fapt la idee, ea persista in mine, poate va veni vremea si pentru asta.
Radioul? Cind lucrez la stiri ma gasesc in mijlocul lumii noastre pline de griji si patimi, inscrise intr-un labirint politic. Ma simt pierduta, imi creeaza o senzatie de disconfort. Eliberarea, perspectiva demna, frumosul si viata adevarata mi-o aduce arta. Vreau s-o arat si altora. Cind mi se pare ca reusesc, ma simt bine.

Mă consider un om norocos, pentru că hobbyul şi ocupaţia mea este acelaşi: muzica. Sînt un fan al muzicii pop-rock încă din anii de liceu, cînd am cîntat şi la chitară. Deşi nu am reuşit să devin un rockstar, visul meu de a face oamenii mai fericiţi cu ajutorul muzicii, sa îndeplinit. Ultimele zile fierbinţi ale anului 1989 m-au dus la studioul de Radio Cluj, unde lucrez şi în prezent. Între timp am realizat emisiuni muzicale la TV Cluj şi TVR 1, şi redactez rubrica muzicală Zenebona a ziarului Kronika.

- va vorbeste despre Arte in fiecare joi de la ora 21.15.

- e de-o virsta cu Radio Cluj , ce privilegiu
- poarta ochelari de la 17 ani
- are cea mai veche Dacie din parcul auto, an de fabricatie 1971, in
stare de functionare, pe care o pregateste pentru a fi expusa intr-un muzeu
- daca ar cistiga la Loto, dar nu joaca din principiu, ar vedea lumea si
s-ar stabili intr-un loc in care sa nu fie niciodata iarna
- citeste, asculta muzica, dezleaga rebus, face drumetii, gateste bine (
chiar daca fara pasiune) si pune pe iarna cei mai buni castraveti murati
- in alta existenta si-ar dori sa fie delfin
- o gasiti si la emisiunea Carte de vizita, in fiecare simbata, dupa Radiojurnalul de prinz;
- va asteapta la adresa de e-mail: cartedevizita@radiocluj.ro

http://www.echipajul.eu

Mi-au spus la scoala ca vorbesc prea mult... or fi avut si profesorii dreptate.

Dar mi-au spus si ca o sa am numai de tras de pe urma acestui defect... se mai inseala si profesorii.

In scoala n-am putut intelege la ce o sa-mi foloseasca formulele trigonometrice si integralele. Nici pana in ziua de astazi nu m-am dumirit. Bine ca nu le-am invatat!

N-am inteles nici la ce o sa-mi foloseasca armata, dar de asta n-am scapat...

Toata adolescenta am sperat ca - dupa ce termin liceul - n-o sa mai trebuiasa sa ma trezesc devreme ca sa ajung la serviciu. Doar in facultate mi s-a implinit visul. Acum ma trezesc la 4,00 ca sa le pot spune ardelenilor, la 6,00, Buna Dimineata... Asa-mi trebuie daca nu mi-a placut scoala. Sau mi-a placut? Nu mai stiu.

Apropo, daca aveti ceva sa-mi reprosati, ma gasiti la Sala Sporturilor ori de cate ori joaca baietii la basket.
O sa ma recunoasteti... 1,78 m, 75 de kg, parul - cum i-a fi norocul sa stea. Sau mai bine uitati-va dupa cineva care se agita mult. Daca nu ma vedeti, inseamna ca nu mi-a semnat Magda biletul de voie. Asa-mi trebuie! He, he, he! Dar nu ma plang...

Data naşterii: ca mîine ies la penzie, dragii moşului…
Studii: Institutul Politehnic Cluj, Facultatea de Mecanică, secţia în care se cînta cu un entuziasm demn de o cauză mai bună decît cea a omului multilateral-dezvoltat: “Sînt student la TCM/Fac şuruburi din orice!”; urmat de două săptămîni de cursuri de management media în sala nr. 8 a postului nostru de radio. Dom’ profesor a fost de la BBC, dar după ţuica noastră din bătrîni, n-a mai prea fost… saracu’!
Locul de muncă: Radio Cluj, redacţia Divertisment, încăperea cunoscută sub numele de “Zăbeci”.
Ce lucrez în “8-ul productiv”: transmisii sportive n-am facut.
De ce îmi place radioul: dacă chiar vrei, poţi să stîrneşti un zîmbet, măcar.
Zicala preferată: “O zi fără o “mişelie” e o zi pierdută!” Prietenii ştiu de ce!
Ce îmi doresc eu cel mai tare în viaţă: să-mi văd familia sănătoasă şi să avem linişte.
Cea mai bună veste primită pînă acum: “Bravo! Eşti redactor la Radio Cluj!”
Cea mai proastă: “Nu sînt fonduri!”
Ce mă călăuzeşte în viaţă: “Să nu minţi niciodată, chiar dacă asta îţi poate face rău” şi “Nu-ţi pune niciodată sufletul în palma nimănui”.
Ce mă poate face să imi respect semenii: bunul simţ. Asta însemnînd de la ceea ce îmi cer eu, mie, şi pînă la respectarea unei promisiuni, banale sau nu.
Ce mă supără la unii: ipocrizia, minciuna, ura, hoţia şi crima. Fie ele comise chiar şi în numele unui ţel măreţ.
Ce-am vrut să mă fac cînd o să fiu mare: marinar sau cel puţin agent secret. De ce? Ssst, secret!:)
Ce defecte am: eroare! Întrebarea corectă este: “cîte?”.
Ce am vrut să fac şi nu mi-a ieşit niciodată: să ilustrez fără greşeală vocea lui Florin Zaharescu şi să-l depăşesc pe Cornel Udrea la capitolul umor. Dar nu e vina mea, nu-i aşa?
“Chifle” memorabile: stimaţi prieteni, respectaţi cetăţeni şi dragii moşului, lucrez de 18(optsprezece) ani, bătuţi pe muchie, în radio! Doar nu sînt elefant!
Bîlbe “catastrofale”: majoritatea.
Îmi place ceva la faptul că aş fi, oarecum, persoană publică?: norocul meu că nu vorbesc neîntrebată! Am preferat anonimatul, pe cît s-a putut, deşi, de regulă, vocea mă dă de gol.
Superstiţii: superstiţie este atunci cînd dimineaţa îţi taie calea o pisică neagră, la studio te aşteaptă şeful să îţi spună că ai transmisie directă în “Radiomagazin duminical” cu un parlamentar fără umor; şi ulterior îi musai să stupeşti de trei ori în sîn şi să te rogi să nu te asculte nimeni. Nici măcar parlamentarul în cauză.
Cum mă pregătesc de emisie: “Fetele, azi ne distrăm!” (Că unora nu le place, e numai treaba lor!)
Ce aş vrea să văd în fiecare zi: oameni zîmbind.
Ce nu îmi place în Radio Cluj: lipsa refrenului (la ora actuală) : ”Noi nu sîntem normali!”; refren exportat de către unii dintre foştii noştri colegi în zone libere de drepturi de autor.
Ce îmi place la nebunie în Radio Cluj: sînt singura, şi de aia şi foarte mîndra!, posesoare a unicei găuri perfect rotunde, practicate în vreun geam din Radio Cluj.
Ce mă văd făcînd peste zece ani: pînă la urmă, şi ulcelele e oameni!

alut,
Ziua mea este in 17 iunie. Imi place mult sa mi se spuna "LA MULTI ANI" in aceasta zi. Si mai mult imi place sa primesc feed-backuri din partea ascultatorilor Radio Cluj. Asa ca va astept mesajele la adresa emisiunii Liceeni pe unde: liceenipeunde@yahoo.com

23 martie 1959... Spre seară. Începutul...
În mod brutal şi împotriva voinţei personale, judecând după orăcăielile emanate din fundul rărunchilor, am fost adus pe lume. Nu de barză aşa cum am crezut până mai deunăzi ci de un doctor de femei căruia, dacă mama i-a mulţumit, înseamnă că ştia ea ce şi cum.
Au urmat ani frumoşi, caracterizaţi astfel pentru că nu prea am habar ce s-a întâmplat atunci... Şi nici motive să afirm contrariul. Aşa că nu vă mai plictisesc cu clişee gen „copilărie de vis”, „obrăjori rumeni la săniuş”, „negrişori în fundul gol la scăldat”etc.
Scoala am absolvit-o. Pina la urmă dar la termen cu toate cele inerente dezvoltării intelectuale incipiente care a dus la rezultatele de astăzi. Contestate din când în când de unii dar recunoscute, la fel de sporadic, de alţii; mai ales de cei care mă iubesc necondiţionat pentru că au nevoie de mine într-un fel sau altul...
Apoi tatăl meu m-a trimis la o fabrică la alegerea mea. Şi pentru că mai peste tot era de muncă, adică greu, am ales cu mare mândrie fabrica de ingineri îngroşând rândurile acestora, oricum supradimensionate numeric. Dar, unde merge mia intră şi suta. Că suta era ceva în zilele alea... De lei... Suta iar nu zilele, evident.
Proaspăt inginer cu acte în regulă am decis că e bine să încep cu ce ştie omul mai bine la vârsta aceea: doi băieţi pe care credeam că îi voi da ostaşi ţării dar între timp lucrurile s-au schimbat şi Doamne ajută că nu mai e cazul... Ţara nu i-a mai vrut aşa că au rămas în grija mea... o vreme... Şi aici e legătura cu suta de lei şi dragostea necondiţionată apropo de gradul de şcolire... V-aţi prins, nu?
Cu mare plăcere m-am ocupat, în vremea dinainte, cu introdusul datelor în calculatoarele personale ale elevilor de la un liceu al cărui nume nu-l spun că poate ăia de acolo nu se mândresc neapărat cu trecerea mea pe la ei. N-ar avea motive dar nici eu să mai zăbovesc asupra chestiunii... Şi pentru că în vremea aia nu erau prea multe calculatoare am fost nevoit să introduc câte ceva în căpşoarele elevilor în cauză. Unii dintre ei mi-au călcat ulterior pe urme (fără să le şteargă însă) şi au absolvit la rândul lor diferite fabrici de ingineri... Ceea ce e bine... cred...
Şi, odată cu marea schimbare, a venit şi mica schimbare unde din dascăl m-am făcut, cu ajutorul bunului Dumnezeu şi al multora dintre colegii mei de astăzi, vorbitor la radio.
Şi în vremea în care nu vorbeam m-am apucat de scris. Şi m-am lăsat repede... Şi apoi m-am apucat din nou... şi iar m-am lăsat... Cine ştie, acum, cînd citiţi domniile voastre aceste rânduri, în care fază mă aflu...?
23 martie 1959... Spre seară. Începutul...
Sfârşitul? Habar n-am. Ştiu doar că deocamdată, nu!

data nasterii 11 12 1974

Are: un baiat superb si destept, o sotie faina, un cîine, o broasca testoasa , o pasiune nebuna pentru curse auto si moto ...si una mai mica pentru jazz ...plus una mare pentru RADIO

mail:bogdan.rosca@radiocluj.ro