Jurnal de călătorie: Munţii Tatra
Există câteva locuri , în ţară dar şi in afara ei, in care aş putea reveni de zeci de ori fără să spun că m-am săturat şi in care de fiecare dată, descopăr atracţii şi experienţe noi
Articol editat de Andrei Cretoiu, 1 iunie 2013, 12:12 / actualizat: 18 februarie 2022, 12:12
Unul dintre aceste locuri se află la circa 550 de kilometri de Cluj Napoca, în Slovacia. Munţii Tatra. Nume cu rezonanţe istorice pentru noi (cine nu a auzit de camioanele Tatra) , masivul se află în centrul unei zone în care turismul şi serviciile s-au dezvoltat spectaculos în ultimii ani. In Tatra, poţi merge în orice anotimp, dar cele mai pline perioade şi cele mai recomandate sunt fără îndoială vara şi iarna. Tatra se află dealtfel la graniţa dintre două ţări : Slovacia şi Polonia şi este efectiv inconjurată de o salbă de staţiuni montane, una mai frumoasă ca alta.
Vara, puteţi îmbina drumeţiile montane pe trasee bine amenajate şi marcate, cu infinite modalităţi de distracţie şi relaxare: vizite la obiectivele turistice ale zonei, parcuri de aventură, cetăţi, peşteri şi nu în ultimul rând spa-uri şi băi termale. Iarna, schimbăm drumeţia cu schi-ul şi obţinem vacanţa perfectă.
Dovadă că zona este cu adevărat deosebită este faptul că am vizitat Munţii Tatra şi împrejurimile de 3 ori şi abia aştept sa merg din nou.
Aşa cum vă spuneam, drumul până în Tatra durează 7-8 ore de mers cu maşina,( dacă luăm ca punct de plecare Clujul). Nu e foarte mult dacă ţinem cont ca durează mai mult ca să ajungem in diferite zone ale ţării. Din punctul meu de vedere cea mai bună rută este cea prin Ungaria, prin oraşul Miskolc, după care, urmând harta sau GPS-ul, intrăm în Slovacia şi continuăm pe traseul oraşelor Kosice-Presov-Poprad-cel din urmă aflat chiar la poalele masivului Tatra. De aici încă 15 kilometri şi am ajuns la destinaţie.
Odată ajunşi, cazarea nu constituie o problema, deoarece de-a lungul şoselei care inconjoara muntele, la altitudinea de aproxiativ 1000 de metri, se află înşirate o sumedenie de staţiuni care de care mai frumoase şi pline de hoteluri, pensiuni, vile şi cabane, pentru toate gusturile şi toate buzunarele.
Am sa risc să le enumăr şi când spun risc mă refer la denumirile nu foarte uşor de pronunţat. Strbske Pleso, Tatranska Polianka, Stary Smokovec, Tatranska Lesna, Tatranska Lomnica, sunt doar căteva dintre cel mai cunoscute.
În partea poloneză, indubitabil cea mai cunsocută şi mai mare staţiune este Zakopane, un adevărat Chamonix al Carpaţilor. Toate aceste staţiuni sunt puncte de plecare în drumeţii montane, cu grade dirferite de dificultate pentru toate tipurile de turşti : antrenaţi şi experimentaţi sau începători. Turismul se practică în deplină siguranţă, traseele sunt bine marcate, majoritataea duc sau trec pe lângă cabane imbietoare iar poteca cea mai cunoscuta şi care parcurge aproape între lanţul montan de la un capăt la altul se numeşte magistrala. Ca să nu mai spun că regulile pe munte sunt foarte stricte şi clare şi respectate evident de toţi turiştii : nu ai voie să părăseşti poteca, nu ai voie să mergi pe trasee nemarcate, nu ai voie să faci foc, să pui cortul sau să faci gălăgie pe munte.
Vorbind de Munții Tatra , reprezintă sectorul cel mai înalt al lanţului carpatic. Se întinde la granița dintre Slovacia şi Polonia, cea mai mare parte a masei montane revenindu-i primei ţări. Cel mai înalt punct este vărful Gerlachovsky cu o altitudine de 2.655 m din partea slovacă. Mai multe vârfuri depășesc 2.600 m, toate în Slovacia. În Polonia altitudinea maximă este atinsă în unul din vârfurile muntelui Rysy înalt de 2.499 m, aflat exact pe granița cu Slovacia. Pe acesta din urmă am pus şi eu steagul românesc şi mi-am fâcut inerentele fotografii , in urmă cu 3 ani. Practic pot spune că am fost cu un picior in Slovacia şi cu altul în Polonia. Şi nu era niciun vameş în zonă, doar zeci de turişti.
Pentru cei care nu pot renunţa la shopping nici în vacanţă , orăşelele de la baza masivului sunt pline de magazine, dintre care cel mai mare este Poprad, unde, după o sesiune de cumpărături vă puteţi relaxa la un imens Aqualand cu apa termală. Totul e foarte simplu, doarece Slovacia foloseşte de câţiva ani moneda euro, iar preţurile nu sunt mari deloc : găsiţi cazare care porneşte de la 10 Euro- noapte , iar intrarea la băile termale este în jur de 15 Euro.
Iar în cazul în care toate acestea nu v-au convins, mai puteţi vizita în zonă peştera Belyianska-a 3-a peşteră ca lungime din Slovacia, amenajată şi iluminată pe o lungime de 1500 de metri. De asemenea fermele agroturistice unde puteţi gusta celabra jintiţa proaspătă, vă aşteaptă în orice anotimp.
Cu alte cuvinte, o zonă superbă, curată, ieftină şi plină de posibilităţi de aventura, distracţie şi recreere , pentru orice turist. O zonă în care vă recomand să vă petreceţi cel puţin un concediu.
Fotografiile din articol sunt realizate de Dan Izvoreanu.