Ascultă Radio România Cluj Live

EU aleg România: Cascada Bigăr- „prinţesa” rătăcită de la Paralela 45

Cascada Bigăr – „prinţesa” rătăcită de la Paralela 45
Cascada Bigar - imagine articol

EU aleg România: Cascada Bigăr- „prinţesa” rătăcită de la Paralela 45

Articol editat de Carmen Sas, 3 august 2014, 19:38 / actualizat: 13 august 2014, 15:25

Banatul Montan abundă în locuri frumoase, fie construite de mâna omului, fie de puterea incredibilă a naturii. Radio România Reşiţa ne propune să explorăm câteva dintre aceste zone minunate, care ne bucură ochiul şi ne fac să uităm de grijile cotidiene.

Prima oprire: Cascada Bigăr – una dintre cele mai frumoase căderi de apă ale Terrei! Potrivit site-ului The World Geography, aceasta a fost inclusă în topul celor mai spectaculoase cascade din întreaga lume, în 2013, ocupând primul loc.

Izbucul Bigăr

De o frumuseţe magică şi situat la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord – la Paralela 45, Izbucul Bigăr te poartă în lumea basmului – de la izvor şi până la revărsarea în cascadă!

În Banat, se numeşte izbuc – un izvor din care apa iese la lumină de sub stâncă. În cazul nostru, apa  izvorăşte de sub stânca impunătoare a Cârşiei Gozna, înaltă de peste 50 metri, formând un ochi de apă atât de limpede, încât se văd pe fundul lui firişoarele de nisip şi păstrăvii înotând. O parte din apa acestui izvor de o puritate rară este captată şi dirijată spre Păstrăvăria Miniş, o altă zonă care merită văzută dacă ajungi în zonă.

Peştera Bigăr

Deasupra izbucului Bigăr se află peştera cu aceeaşi denumire. Aici „sufletul” prinţesei rătăcite s-a adăpostit de teama sălbăticiunilor şi plânge în hohote, alimentându-l cu lacrimi cristaline şi cu aceeaşi intensitate,  fie vreme de secetă sau ploi. Îţi „iei inima în dinţi”, îţi sufleci pantalonii ca să traversezi apa rece ca gheaţa şi începi să te caţeri spre peşteră. Intri, dar nu ajungi să-ţi tragi sufletul căci te cuprind fiorii. Poţi să juri că în liniştea adâncurilor, printre ciripiturile înăbuşite ale păsărelelor şi susurul izvorului se aud suspinele prinţesei rătăcite.

Cascada Bigăr

Cascada Bigăr, „prinţesa” Banatului Montan, a fost înființată în anul 1982 ca şi rezervaţie naturală, iar din 2000 a fost  declarată arie protejată de interes naţional. În trecut a fost numită şi Cascada Coronini, după fostul guvernator al Banatului, din secolul al XIX-lea, Johann Baptist Coronini – Cronberg.

Înaltă de aproximativ şapte metri, cascada este  alcătuită din tuf calcaros „brodat” cu lacrimi cristaline, precum o ţesătură populară bănăţeană, cu fir fin de borangic. Este un fenomen al naturii de o frumuseţe rară. Pe conul de stâncă, învelit de un muşchi verde, apa se prelinge dantelat şi mângâiată de razele soarelui şi când nu te aştepţi, dă naştere unui curcubeu discret pe o perdea de stropi de apă. Pare a fi rochia miresei muntelui. Iarna, ţurţurii de gheaţă formează aşa-numitul Palat de Cleştar.

Ada Botezan de la Radio România Reşiţa încearcă să te convingă că locul chiar merită văzut:

 

Cum ajungi?

Accesul spre acest loc mirific se face cu automobilul, până în parcarea situată intenţionat la ceva distanţă, pentru a nu tulbura cumva „prinţesa”, şi amenajată special pentru vizitatori.

Sunt mai multe rute pe care poţi ajunge la cascada Bigăr. Dacă punctul de pornire este Reşiţa, atunci trebuie să mergi pe drumul spre Anina pe DN 58. Vei trece prin Caraşova, iar la intersecţia cu DN57B – drumul spre Oraviţa, trebuie să mergi în stânga, spre Bozovici. Accesul este extrem de facil, cascada aflându-se la câțiva metri de șosea, la punctul numit „Paralela 45“.

Dacă vii dinspre staţiunea Băile Herculane sau Caransebeş pe E70, la indicatorul cu localitatea Plugova se continuă pe DN57B în direcţia Bozovici – Anina.

Coordonatele GPS: 45,003405N, 21,959484S.

Această prezentare necesită JavaScript.

Călătorule, eşti în lumea mirifică a Banatului de Sud.

Nu lua cu tine decât imaginile acestei lumi

Şi nu lăsa după tine decât urmele paşilor.

Acesta este îndemnul nostru dacă ajungi la cascada Bigăr, mesaj scris şi pe unul dintre indicatoare. Şi asta, pentru că noi bănăţenii spunem că la „prinţesă” vii  doar cu gânduri bune, iar la plecare nu iei suveniruri.

 

Un campion cu totul special – Leon Rotman
EU aleg România duminică, 24 iulie 2016, 09:06

Un campion cu totul special – Leon Rotman

Leon Rotman este considerat deschizător de drumuri pe apele de aur ale canoei tricolore. El are şi în continuare acea forţă care l-a ajutat să...

Un campion cu totul special – Leon Rotman
Otilia Bădescu una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis de masă din România
EU aleg România sâmbătă, 23 iulie 2016, 08:12

Otilia Bădescu una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis de masă din România

Multipla campioană națională, europeană , una dintre cele mai titrate și longevive jucătoare de tenis de masă din România, Otilia Bădescu a...

Otilia Bădescu una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis de masă din România
Ilie Balaci – „Minunea blondă” a fotbalului românesc
EU aleg România vineri, 22 iulie 2016, 08:55

Ilie Balaci – „Minunea blondă” a fotbalului românesc

Ilie Balaci a fost unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti români din toate timpurile, iar numele său este legat de marile succese obţinute de...

Ilie Balaci – „Minunea blondă” a fotbalului românesc
Octavian Bellu, antrenorul cu 300 de medalii în gimnastica românească
EU aleg România joi, 21 iulie 2016, 08:09

Octavian Bellu, antrenorul cu 300 de medalii în gimnastica românească

Considerat de mulți specialiști ca fiind cel mai mare antrenor pe care l-a avut gimnastica românească, Octavian Bellu s-a născut în Ploiești...

Octavian Bellu, antrenorul cu 300 de medalii în gimnastica românească
EU aleg România miercuri, 20 iulie 2016, 08:28

Miodrag Belodedici, campionul cu cele două ”Stele”

Miodrag Belodedici rămâne singurul fotbalist român care a cucerit două Cupe ale Campionilor, cu Steaua Bucureşti în 1986 şi cu Steaua Roşie...

Miodrag Belodedici, campionul cu cele două ”Stele”
EU aleg România marți, 19 iulie 2016, 09:30

Dan Grecu: „Succesul îl datorez talentului de a munci”

În anii 70 a deținut supremația la unul dintre cele mai grele aparate din lumea gimnasticii masculine, inelele. Iar, în cariera sa de sportiv, a...

Dan Grecu: „Succesul îl datorez talentului de a munci”
EU aleg România luni, 18 iulie 2016, 08:21

Constantin Lăcătuşu – primul român pe Everest

 17 MAI 1995 Zi importantă pentru mine. S-a întamplat să fie la fel şi pentru alpinismul românesc, fiindcă atunci, tricolorul a ajuns pentru...

Constantin Lăcătuşu – primul român pe Everest
EU aleg România duminică, 17 iulie 2016, 11:47

Helmuth Duckadam şi cele câteva minute care l-au dus direct în istoria fotbalului

Câţi dintre noi ştim oare cât au durat penalty-urile de la Sevilla, din ’86 ? Da, a fost 0-0, după 90 de minute între Steaua şi FC...

Helmuth Duckadam şi cele câteva minute care l-au dus direct în istoria fotbalului