Turcia are un nou preşedinte
Premierul Turciei Reccep Tayyip Erdogan a câştigat alegerile prezidenţiale de duminică chiar din primul tur de scrutin, aşa cum mulţi analişti politici se aşteptau. Creditat cu 52% din sufragii, el va conduce ţara în următorii 5 ani, pentru care a promis reconciliere, unitate şi totodată abţinerea de la comportamentul autoritar pentru care a fost criticat.
Reccep Tayyip Erdogan este un personaj politic controversat. Pe de-o parte i se reproşează că vrea să islamizeze Turcia şi că este prea dur şi ireconciliabil. Măsuri precum abolirea interdicţiei de purtare a vălului islamic în spaţii guvernamentale sau universitare, restricţiile privind vânzările de alcool, reprimarea dură a manifestaţiilor din Istanbul şi Ankara vor rămâne încă multă vreme în atenţia criticilor săi, ca de altfel şi multele procese ale Turciei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, lui Erdogan nu i se poate ignora faptul că sub mandatele sale, Turcia a cunoscut o creştere economică şi o stabilitate fără precedent, iar venitul populaţiei practic s-a triplat. Şi-a condus formaţiunea politică, Partidul Justiţie şi Dezvoltare, de orientare islamistă, de trei ori la victoria în alegerile parlamentare. Le-a câştigat şi pe cele locale.
France Presse comentează chiar că, prin victoria de duminică, Reggep Tayyip Erdogan intră în lumea liderilor emblematici ai Turciei, poziţionându-se alături de fondatorul republicii laice, Mustafa Kemal Ataturk.
Articol editat de , 11 august 2014, 13:37
RADOR