EU aleg România: Cimitirul Vesel din Săpânţa
Muzica tradiţională, portul popular sau porţile sculptate în lemn nu sunt singurele embleme ale Maramureşului. Când spui Săpânţa, spui Cimitirul Vesel. Două cuvinte care nu se împacă de bunăvoie, zeci de mii de turişti în fiecare an.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 26 august 2014, 06:00 / actualizat: 26 august 2014, 13:24
Iată câteva păreri ale celor pe care i-am întâlnit aici:
„E plăcut, crucile sunt sunt foarte colorate, e ceva special.”
„Abia am intrat – şi ne-am şi veselit!”
„Într-un cimitir, când intri, te gândeşti la ceva dureros, la ceva macabru, dar aici intri şi zâmbeşti. Într-adevăr merită văzut – şi citit. Nu ştiu dacă mai e ceva în lume la fel.”
„Nu e exact ca un cimitir, totul e foarte funny. E ceva diferit, ce la noi nu vedem.”
„L-am văzut a zecea mia oara. Care au mai fost aici, mai vin.”
„Locurile pentru înmormântare aici sunt foarte scumpe. Şi ţăranul zice: mai bine nu mor, decât să plătesc atâta!”
Prima cruce cu epitaf a fost creată în anul 1935 de Stan Ioan Pătraş. Meşterul a murit în anul 1977, fiind înmormântat în faţa intrării în biserică. Acum, numărul crucilor depăşeşte 800.
Câteva dintre epitafuri le sunt semnalate turiştilor în mod special. Între ele, celebru, cel al soacrei:
„Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi citea ea
Voi care treceţi pe aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Iară-i cu gura pă mine
Da aşa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna…”
Continuatorul lui Stan Ioan Pătraş e Dumitru Pop Tincu, omul care deţine astazi şi secretul aşa-numitului „albastru de Săpânţa”, culoarea predominantă în Cimitirul Vesel, şi care se îngijeşte de Casa memorială Stan Ioan Pătraş.
Dumitru Pop Tincu povesteşte că numele Cimitirului Vesel i se datorează unei cercetătoare din Franţa, care a realizat o teză de doctorat în anii ’50, în urma căreia a publicat mai multe articole.
Dacii liberi, trăitori în zona Maramureşului, întâmpinau moartea cu râsul şi naşterea cu plânsul. Pentru că cei ce se vor naşte vor fi asupriţi şi batjocoriţi, iar cei ce mor vor fi liberi şi vor râde tot timpul, explică Dumitru Pop Tincu.
El mai spune că pentru a face această meserie trebuie să fie, în acelaşi timp, sculptor, pictor şi poet. Povesteşte că află multe lucruri despre viaţa celui decedat la priveghi, unde oamenii se strâng şi vorbesc. „Gura satului nu te minte”, declară cu convingere meşterul.
Cimitirul Vesel din Săpânţa figurează, prin originalitate, în fruntea topurilor de profil. El a inspirat şi inspiră în continuare artişti şi creatori. Pentru că, aşa cum află cei care vin să îl viziteze din toate colţurile lumii, aici găsim exprimate, pe cât de simplu, pe atât de profund, sensurile si frumuseţa vieţii.
Ioana Bindea
