EU aleg România: Bârsana, filocalie în lemn şi piatră
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 28 august 2014, 22:00 / actualizat: 2 septembrie 2014, 22:03
„Locuri frumoase în România sunt multe, dar Raiuri numai câteva”, afirma, îndrăgostită de Maramureş, etnologul Irina Nicolau. Dar, ca să devină Rai, locul pretinde o consacrare. Iar această consacrare, pe Valea Izei, e dăltuită în lemn şi piatră şi poartă numele Bârsana: mănăstirea Bârsana.
La 22 km sud-est de municipiul Sighetu Marmaţiei, la ieşirea din Bârsana spre Strâmtura, pe partea stângă a şoselei, sus în vârful dealului, înconjurat de livezi, se înalţă mândru către cer, complexul monahal Bârsana, aparţinând Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Vatră monahală datând de peste 600 de ani, mănăstirea de la Bârsana are o istorie greu încercată.
Scurt istoric
Documente din sec. al XIV-lea atestă două vatre monahale la Bârsana, la 8—9 km una de cealaltă: una pe Valea Slatinei, iar alta pe dealul Humâna, care astăzi se numeşte Valea Hotarului. Tradiţia spune că mănăstirea din Humâna a dispărut în secolul al XVIII-lea, fiind distrusă de uniaţi, odată cu alte mănăstiri de pe teritoriul Transilvaniei.
Începuturile vieţii monahale în sihăstria de pe Valea Slatinei nu sunt foarte exacte, se pare că au avut loc în sec. al XIII-lea sau, poate, chiar la începutul sec. al XIV-lea. Cert este, însă, că aici s-au adunat călugări şi fraţi, care au ridicat mai multe chilii şi o biserică din lemn şi astfel, modesta sihastrie, devine mănăstire. Dar, pentru că mănăstirea era izolată, ridicată departe de localitate, undeva pe un deal, iar accesul implica traversarea râului Iza (care nu dispunea atunci de o punte de trecere) şi a unei păduri de foioase, se hotărăşte mutarea Mănăstirii din Valea Slatinei, undeva în dreapta Izei, în locul care se chema în sec. al XIV-lea, Podurile Strâmtorii şi care devine ulterior cunoscut ca şi Podurile Mănăstirii. Mutarea mănăstirii a fost hotărâtă de Balcu Vodă, ultimul mare voievod al Maramureşului. Graţie donaţiilor făcute atât de voievod cât şi de boierii din sat, aceasta a putut fi numită, pe drept cuvânt, mănăstire voievodală. Mai mult, devine vatră de spiritualitate românească, deţinând cărţi de slujbă şi învăţătură, din care învăţau preoţi, cantori şi zugravi. În perioada 1735—1740, reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului a fost la Mănăstirea Bârsana. În 1791, însă, mănăstirea este desfiinţată iar călugării se refugiază la Mănăstirea Neamţ. Bârsănenii mută, în anul 1806, mănăstirea chiar în vatra satului, în locul numit Podurile Jbârului, unde se mai poate vedea şi azi. Odată cu mutarea bisericii, a fost dusă în sat şi stăreţia.
“Vis-à-vis de istoria vechii mănăstiri, părinţii de atunci au trăi vremuri nu tocmai uşoare. Li se cereau acte de credinţă, de propovăduire, de mărturisire. Dumnezeu ştie, poate pământul este încercat cu sfinte moaşte. Cred că sfinţenia locului îşi trage seva şi de acolo, din trecut”, afirmă ghidul nostru, Maica Macrina.
Un trecut care renaşte în anul 1991, când, pe locul istoricei mănăstiri, Înalt Preasfinţitul Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a îngenuncheat şi s-a rugat dânc, exprimându-şi convingerea că aici se va ridica o nouă mănăstire. Odată cu piatra de temelie pusă ansamblului monahal, 30 iunie 1993, noua mănăstire primeşte hramul „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”.
12—cifra desăvârşirii
De atunci, ansamblul arhitectural s-a îmbogăţit cu 12 obiective, clădiri, de care sunt responsabile 12 măicuţe. Poate că nu întâmplător, acest 12, cifră a desăvârşirii, a ordinii în spaţiu şi timp, este cel care guvernează aşezământul monahal. Nimic nu este construit întâmplător, toate cele 12 „ţipurituri” în lemn şi piatră concentrează întreaga artă a cioplitului, în care regăsim arborele vieţii, funia răsucită şi soarele, viaţa şi desăvârşirea. Nicăieri altundeva, drumul spre nemărginire nu pare atât de simplu ca aici, în echilibrul arhitectural şi spiritual al Bârsanei şi în blândeţe a vorbei, ca şi cea rostită de maica Macrina:
“Fiecare se raportează la loc în funcţie de scopul cu care vine. Pentru grupurile de credincioşi, obiectivul principal rămâne Sfânta biserică. Grupurile de turişti străini, să zicem aşa, se axează pe ceea ce încântă ochiul, privirea, auzul. Dar ceea ce aud exprimându-se din ce în ce mai des, este ideea de linişte. E mare lucru ca această mănăstire să poată transmite această stare.”
O linişte pe care o simţi imediat cum treci de poarta maramureşană sculptată în lemn de stejar de către meşterii tradiţionali locali, pe care stă scris: “Aceasta nu e alta, fără numai Casa lui Dumnezeu, aceasta e Poarta Cerului”. (Facere 28, 17).
Un spaţiu conceput cu har de către arhitectul Dorel Cordoş şi îmbogăţit cu simţ artistic, echilibru şi rigoare, de către maica stareţă Filofteia. Un proiect care cuprinde Biserica în stil maramureşean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreţia, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artisitului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Praznicarul cu trapeza, Muzeul de icoane şi carte veche Gavril de Bârsana, turnul clopotniţă şi Poarta maramureşană.
Dacă primăvara şi vara, ochii vizitatorilor sunt atraşi de imaginile picturale oferite de florilele şi aleile îngrijite de către fiecare măicuţă în parte, toamna şi iarna e linişte, pentru că măicuţele se refugiază în atelierele de lucru, unde realizează covoare tradiţionale, vopsite, conform tradiţiei maramureşene, în culori naturale obţinute din plante; sau confecţionează costume populare, cu opinci, cămeşi, zadii sau zgărdane din mărgele; ori le găseşti în atelierul de pictură, ce se doreşte a deveni o şcoală de pictură specifică Mănăstirii de la Bârsana.
Lumina…familia…
Dar, ceea ce nu vom putea curpinde niciodată în cuvinte, oricât de mult am vorbi sau scrie despre Mănăstirea Bârsana, este Lumina…cea care se vede şi se simte aici, în spaţiul sacru din vârful dealului. Sublimul, nepământesc parcă şi Permanenţa, aduse pe pământ de turlele ansamblului architectural, axis mundi între Cer şi Pământ. Şi toate astea, pentru ca omul să vadă şi să creadă!
Credincioşi sau doar doar curioşi, turiştii care trec zilnic pe sub poarta de intrare a mănăstirii, simt “puterea locului” şi măreţia acestuia, date nu doar de arhitectura autentică a locului, ci mai ales, de Sfinţenia lui, mai spunea maica Macrina.
În plus, aici, la Bârsana, ca de altfel în toate satele maramureşene, în ziua de Duminică, la biserică, “eşti impresionat şi de participanţii la slujbe, la liturghii; aici vezi tradiţionala familie maramureşană îmbrăcată aşa cum se cuvine, în portul lor popular”, spunea una dintre vizitatoarele mănăstirii.
Se spune că lângă noi, există locuri binecuvântate, locuri în care Dumnezeirea coboară pe Pământ, dând sens veşniciei şi consistenţă credinţei. Locuri în care prezentul se închină în faţa eternităţii, dând viaţă existenţei noastre. Un asemenea loc este mănăstirea Bârsana, un Rai în inima Maramureşului.
Mănăstirea Bârsana – Localizare şi căi de acces
Mănăstirea Bârsana-Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, este situată la 22 de km sud-est de municipiul Sighetu Marmaţiei, la ieşirea din Bârsana, la kilometrul 17 al Drumului Judeţean 186.
Pentru cei care doresc să călătoreasca cu trenul, cea mai apropiată staţie CFR, este Sighetu Marmaţiei.
Radio România Cluj- Carmen Sas
