Boala limbii albastre se extinde
Boala limbii albastre se extinde, în ciuda eforturilor autorităţilor de a limita răspândirea acesteia. În judeţul Gorj, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au confirmat existenţa a 9 focare, în 9 localităţi.
De asemenea, în judeţul Vaslui au fost confirmate, tot luni, trei focare de boală a limbii albastre la bovine, în două comune.
Maladia a fost, iniţial, confirmată în judeţul Buzău, unde, până acum, au murit două animale, iar un al treilea a fost sacrificat pentru a se putea face analize de specialitate.

Articol editat de Camelia Velțan, 1 septembrie 2014, 16:42
Radio România Actualităţi