Transilvania văzută la radio: Acasă la Cireşoaia
Era o glumă care circula mai demult: că Beclean pe Someş e înfrăţit cu Frankfurt pe Main, amândouă fiind situate pe râuri celebre.
Articol editat de Carmen Sas, 18 septembrie 2014, 22:00 / actualizat: 29 august 2017, 17:52
Chiar dacă Beclean nu e la fel de faimos şi important precum Frankfurtul, împrejurimile sale sunt de un pitoresc inegalabil. Livezile de acolo sunt recunoscute prin generozitatea lor, celor de cireşi mergându-le vestea până dincolo de hotare. Pentru că la Cireşoaia se produc anual tone de cireşe, din soiuri dintre cele mai mari şi mai gustoase. În fiecare an, la sfârşitul lunii iunie, aici are loc o sărbătoare a cireşelor, care datează de peste 120 de ani şi la care vizitatorii au liber la degustare.
Dar, în afară de Cireşoaia, nu e de neglijat în zonă nici Măluţul, un fost fief al olarilor şi blidarilor. Este singurul sat din lume care are un imn propriu, se laudă oamenii de aici, şi două biserici ortodoxe, dintre care una e unică în ţară, fiind construită numai şi numai din piatră de râu.
Merită să vedeţi monumentul dar şi aceste binecuvântate plaiuri bistriţene, unde natura şi oamenii parcă s-au înţeles să facă o demonstraţie de frumuseţe.
Ovidiu Moldovan