Şosea de legătură între Autostrada A3 şi localitatea clujeană Mărtineşti
Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a scos la licitaţie, luni, 6 octombrie, întocmirea studiului de fezabilitate pentru construirea şoselei de legătură dintre Autostrada A3 şi satul Mărtineşti, din judeţul Cluj.
Drumul va pleca de la km 21 al autostrăzii, unde există o ieşire amenajată, şi va avea o lungime totală de 5,5 km.
Tot luni, 6 octombrie, CNADNR a predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de modernizare a Drumului Naţional 1R, la limita judeţelor Alba şi Cluj.
Contractul, în valoare de 3,5 milioane lei, prevede executarea lucrărilor în două etape. În acest an vor fi modernizaţi cei 8,5 km din judeţul Alba, iar în 2015 restul de 9,8 km, aflaţi pe teritoriul judeţului Cluj.
Articol editat de Camelia Velțan, 6 octombrie 2014, 17:01
Dan Horea