Medicii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici
Legea prin care calitatea de medic nu mai este asimilată cu cea de funcţionar public a fost promulgată miercuri, 8 octombrie, de preşedintele Traian Băsescu.

Articol editat de Camelia Velțan, 8 octombrie 2014, 19:55
Documentul a fost adoptat în iunie de Camera Deputaţilor, dar şeful statului a retrimis-o Parlamentului spre reexaminare pe motiv că prin scoaterea medicului de sub statutul de funcţionar public, i se diminuează răspunderea penală pentru toate infracţiunile prevăzute de lege pentru această categorie.
Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare, fapt care a dus, conform Constituţiei, la obligarea preşedintelui de a promulga legea în forma adoptată de Parlament.
RADOR