Hanne Ørstavik – interviu în exclusivitate
Articol editat de Carmen Sas, 13 octombrie 2014, 07:00 / actualizat: 11 noiembrie 2014, 12:10
“Iubire”, romanul scriitoarei norvegiene Hanne Ørstavik se lansează la Cluj sâmbătă, 11 octombrie, în prezenţa autoarei şi a traducătorilor.
Romanul, tradus în peste 15 limbi, a propulsat-o pe autoare pe lista celor mai bune cărţi norvegiene din ultimii 25 de ani. “Iubire”, titlul cărţii, vorbeşte despre absenţa iubirii din vieţile celor două personaje principale, mamă şi fiu, iar aşteptarea cu care se deschide şi se încheie romanul, este pretextul de a descoperi viaţa lor interioară.
Hanne Ørstavik: Nu cred că e atât de mult o introspecţie în acest roman, cât este un mod de relatare a ceea ce personajele fac, iar eu cred că impresia de introspecţie pe care o aveţi, este datorată faptului că citind romanul şi ceea ce se întămplă în el, ceea ce fac personajele, asta vă trimite înapoi în sinele dumneavoastră.
Romanul de fapt este plin de evenimente şi de acţiune. Fiecare face câte ceva. Băiatul Jon se duce să-şi vândă acele lozuri, iar Vibeke vrea să se ducă la bibliotecă. Dar în loc să ajungă la bibliotecă ajunge la bâlci. În acelaşi timp aveţi şi dreptate, pentru că, sentimentul introspecţiei se creează prin distanţa dintre Vibeke, mama, şi Jon, fiul. Ceea ce se întămplă, se întâmplă într-un peisaj pustiu unde este întuneric şi frig. Concret, locul derulării poveştii este nordul Norvegiei arctice. Iar acesta e un roman în care natura descrie un peisaj emoţional.
Reporter: Care sunt temele de interes în romanele dumneavoastră? În acest roman predomină psihologia personajelor , structura complexă a trăirilor lor. Ce urmăriţi când spuneţi o poveste?
H.Ø.: Încep întotdeauna cu ceva ce mă miră, cu ceva la care încerc să găsesc un răspuns. Sunt, de fapt, răspunsuri sau încercarea de a găsi răspunsuri la probleme acute din propria mea viaţă.
Personajul principal al unui roman este şi agentul meu, cel care cercetează problema respectivă.
Reporter: De ce este Vibeke o cititoare împătimită, ce rol are imaginaţia, lumea ficţiona în care trăieşte? Ambele personaje trăiesc într-o autoficţiune, într-un fel.
H.Ø: Dar nu facem oare noi toţi acelaşi lucru? Cred că trăim într-o lume interioară mult mai mult decât suntem obişnuiţi să credem că o facem. Cele două personaje trăiesc într-o lume foarte diferită, atât din punct de vedere interior, cât şi exterior. Însă, amândoi sunt în căutarea iubirii, le e dor de iubire. Vibeke este în căutarea iubirii faţă de un bărbat, în timp ce Jon este un băieţel ce o doreşte pe propria sa mamă alături de el, iar romanul “Iubire” povesteşte despre o existenţă în care nu este suficientă iubire. Romanul vorbeşte despre faptul că niciunul dintre ei nu a primit suficientă iubire ca să o şi poată întoarce celorlalţi. De aceea este un roman în care spaţiul este însingurat, gol.
Reporter: Iar imaginara călătorie cu trenul care deschide şi încheie romanul, e calea de a atinge tărâmul iubirii absente, a fiecărui personaj de a-şi satisface nevoia de dragoste.
H.Ø: De fapt, aşa şi începe romanul: “Să plecăm cu trenul împreună când vom fi bătrâni, să tot mergem şi să nu ajungem niciodată, să nu ne mai oprim.” Şi oare, nu asta facem atunci când ne este dor sau dorim să ne bucurăm de iubire?
Interviu realizat de Oana Cristea Grigorescu
