Expresiile corpului în scenă
Cele două spectacole de teatru-dans din programul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj au furnizat tema dezbaterii Teatru-dans şi publicul românesc.
Articol editat de , 14 octombrie 2014, 10:30
Nu ştiu cât a câştigat dansul prin apropierea de teatru, ştiu sigur că teatrul, muzica şi artele vizuale au câştigat foarte mult apelând la discursul articulat al corpului, comentează coregrafa Vava Ştefănescu, în intreviul pe care ni l-a acordat în exclusivitate.
Publicul românesc de dans vine, o parte, dinspre dansul clasic, dinspre balet şi asociază dansul cu aspectul estetic narativ. Există însă şi un public de teatru dans care vine dinspre teatru, obişnuit cu absenţa narativităţii şi expresia corpului ca limbaj.
Cred că mai există şi o a treia categorie de public care vine din zona artelor vizuale şi din zona performance; dansul prin natura lui, cu oricine s-ar îngemăna, cu muzica, cu filmul, cu teatrul, rămâne în esenţă nealterat, deşi colaborează în toate domeniile acestea estetice. (coregrafa Vava Ştefănescu, autoarea spectacolului Swing).
Cele două spectacole de dans acoperă de la gama conceptuală a dansului, reprezentată de spectacolul Swing, până la povestea narativă a unui text clasic, Cum vă place de Shakespeare, care expolorează posibilităţile de expresie ale corpului în relaţie cu cuvântul.
Coregraful Peter Uray, consacrat pentru spectacolele sale de teatru-dans, lucrează de preferinţă cu actori. Şi acum, în Cum vă place de W. Shakespeare, apelează la actriţa sa fetiş, pe care o regăsim de regulă în distribuţiile spectacolelor sale din România: Eniko Gyorgyjakab. Coregraful Peter Uray :
Prefer să lucrez cu actori pentru că e important să poată simţi conexiunea dintre propriul corp şi situaţia pe care o joacă. Aşa că mişcarea în spectacolele mele nu aparţine unei categorii estetice, ci teatrului ,şi de aceea prefer actorii, pentru că pot fi mai senibili la acest aspect.
Tema Întâlnirilor Internaţionale din acest an, Căile libertăţii, se regăseşte în spectacolele de teatru-dans prin explorarea căilor îmbogăţirii teatrului prin expresie corporală.
Un proverb ţigănesc spune ” Ou j’allume le feu c’est ma demeure” ( unde aprind focul acolo e vatra mea). Mie îmi place să definesc astfel dansul. Dacă aprinzi focul în teatru, din perspectiva pe care suntem mai puţin obişnuiţi să o discutăm şi să o tratăm, a corpului în artele vizuale şi ceea ce generează ca înţeles teatral, spectacolul acesta care include corpul viu mi se pare că a avut de câştigat. (coregrafa Vava Ştefănescu)
Iar teatrul-dans este un gen al artelor performative care răspunde prezentului spectatorilor.
Oana Cristea Grigorescu
