EU aleg România: Salina Turda, un loc în inima Transilvaniei
Salina Turda este o destinaţie unde poate fi imbinat cu uşurinţă utilul cu plăcutul şi anume, plăcerea de a explora un loc inedit dar şi de a-ţi trata afecţiunile respiratorii în acelaşi timp.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 20 octombrie 2014, 22:00
Este atestată documentar din anul 1271, dar galeriile descoperite se preconizează că au fost create în vremea romanilor, deşi nu sunt probe pentru a confirma acest lucru. Se exploateză masiv până în 1840, când mina de la Ocna Mureş devine un concurent redutabil. În 1932, Salina Turda îşi încheie activitatea de extragere, dar în timpul războiului devine un loc pentru depozitarea alimentelor şi chiar un adăpost pentru turdeni; şi nu numai. Primii turişti îi trec pragul abia în anul 1992, iar investiţiile serioase încep din anul 2008. După o alocare de fonduri uriașă şi o muncă asiduă, în anul 2010, prinde contur forma finală, cea care întâmpină sute de mii de vizitatori anual.
După coborârea printr-un tunel de legătură, la gura minei, şi străbaterea unei părţi a culoarului ce ne conduce înspre Mina Terezia, întâlnim Sala Ecourilor. Aici, dacă liniştea este deplină, o simplă strigătură se poate auzi de mai bine de 13 ori. Aceasta este doar una dintre sălile care fac din Salina Turda, un loc unic în lume. Însă, puţini dintre turiştii care intră în subteran fără un ghid, află despre existenţa ei; majoritatea se îndreaptă direct către Mina Rudolf, o sală imensă, lungă cât un teren de fotbal şi adâncă de aproape 100 de metri. Într-adevăr, primul contact îţi taie răsuflarea. Senzaţia de ireal este accentuată de luminile care pun în valoare noile facilităţi, care au pus, practic, Salina Turda, pe harta turistică mondială. După savurarea unei privelişti de ansamblu, cele 172 de scări din lemn de brad, conservate cu ajutorul sării, ne conduc înspre cele două minunăţii. Cea din urmă enumerată, este cea mai veche mină vizitabilă din complexul turistic Salina Turda. A fost deschisă în anul 1690, are 90 de metri adâncime de la balcon, iar de la suprafaţă până la baza camerei sunt 120 de metri. Mina Rudolf este o cameră tip trapezoidal, o exploatare din secolul al XIX-lea, o cameră laterală a minei Terezia. Are o lungime de 80 de metri, sunt treisprezece etaje care ne conduc la baza camerei de la balcon şi pe fiecare etaj pe care îl parcurgem vom vedea inscripţionat în perete, săpat cu dalta de către mineri, anul la care au atins adâncimea respectivă. (Arpad Nemeş, ghid turistic).
Faptul că publicaţia britanică „The Telegraph”, a clasat Salina Turda pe locul II în topul celor mai spectaculoase destinaţii turistice, a atras şi mai mulţi vizitatori din toate colţurile lumii. Doamna Kondor Szita ne mărturiseşte că vine de peste graniță, şi că fluxul mare de oameni care vorbeşte despre minunăţiile acestei saline, a determinat-o să o viziteze. Pe lângă priveliştea deosebită, este interesată şi de istoria controversată a acestei destinaţii.
După o discuţie mai amănunţită cu domnul Vasile Tot, Director General în cadrul acestui complex, aflăm că:
Salina Turda, ca obiectiv turistic, a beneficiat de un proiect amplu, pe fonduri PHARE, de 6 milioane de euro. S-a trecut la modernizarea acestui obiectiv, modernizare care să aducă un plus de farmec, un plus de extraordinar. 2010 a însemnat anul în care s-a trecut la vizitarea acestui obiectiv. Modernizarea a constat în dotarea şi mobilarea acestuia cu lifturi, dintre care unul panoramic, la Mina Rudolf, roată panoramică, piste de minigolf, bowling, teren de sport, un amfiteatru amplu cu scaune încălzite, iar în Mina Terezia, s-a amenajat, pe lacul existent, un ponton cu 14 bărci. Toate acestea au adus un plus de farmec, un plus de confort al turistului, au adus acea atracţie nemaipomenită pentru un loc anume, catalogat ca fiind unul dintre cele mai frumoase obiective turistice subterane amenajate din lume.
Promovarea turismului cultural este un proiect extrem de important pentru cei de la această salină, aceștia organizând periodic evenimente noi. În 2013 a avut loc Festivalul de Teatru „Teatru pe Drumul Sării”, eveniment ce a deschis porţile spre noi piese de teatru, spectacole de folclor, conferinţe importante şi expoziţii de pictură.
Drumul spre intrarea în mină este împânzit de fotografii în miniatură, care te poartă în timpurile de mult apuse, în care muncitorii specializați coborau în subteran, pe frânghii. Amfiteatrul construit în Mina Rudolf a găzduit deja o mulţime de spectacole: Pe lângă „Iona”, am avut şi piese de teatru în amfiteatrul salinei. Evenimentele care aduc foarte mulţi turişti sunt atât cele promovate din timp, cât şi cele surpriză.(Gianina Ciobanca, consilier marketing)
Mulţi dintre cei care vin aici o fac pentru efectele terapeutice ale minei de sare. Staţionarul numit Ghizela, o exploatare din anul 1857, oferă vizitatorilor o bază de tratament, unde sunt videcate toate afecţiunile căilor respiratorii: rinita alergică, astmul bronşic, bronşite, alergii de tot felul.
Medicii trimit la noi copii de la doi ani, doi ani şi jumătate; mai mici, nu. Vin, practic stau, se joacă, se uită la televizor, este mai comod ca şi jos, aerosolii naturali sunt la fel şi aici. (Camelia Mărincean, terapeut)
Salina Turda este cu siguranţă un loc unic în lume, fapt constatat şi de britanici, care o poziţionează pe al II-lea în topul celor mai spectaculoase destinaţii turistice. Această statistică a convins sute de persoane să o viziteze, lucru pe care sperăm să îl faceţi şi voi, cei care nu v-aţi bucurat, încă, de minunăţia sării.
Emanuela Luca/Nicoleta Ghişa