Transilvania văzută la radio: Contemplatorul – omul satului atemporal
Articol editat de , 22 octombrie 2014, 22:00 / actualizat: 23 octombrie 2014, 10:13
Ciobănaşii lui Nicolae Grigorescu au consacrat un personaj de secol XIX, care a supravieţuit până azi.
Contemplatorul este un personaj atemporal, un nemuritor, oricât de repede s-ar stinge din viaţă. Un om care îl descoperă pe celălalt cu multă privire de bucurie în ochi, care dincolo de faptul că se lasă decoperit de celălalt, face un fel de pact cu tine: te ia în căruţa lui cu gânduri şi te lasă să îl iei în căruţa ta cu fapte. (artistul fotograf Dorel Găină)
În copilărie te aşezi cu spatele pe iarbă, te uiţi la cer, se plimbă norii şi tu poţi să visezi. În diversele momente ale omului simplu el trăieşte senzaţia asta…(artistul fotograf Feleky Karoly)
Contemplatorul e personajul care traversează epocile şi reuşeşte să trăiască în acord cu ritmurile naturii. În excursiile noaste prin satele transilvane merită să fim atenţi nu doar la peisaj, ci şi la peisajul uman.
Încerc, în toate fotografiile mele, să surprind fie atmosfera locului, fie tipul de personaje care sunt dominante în spaţiul respectiv, surprinşi în nişte gesturi unice. E gestul omului simplu în contact cu un fel de mediu care i se potriveşte teribil. (artistul fotograf Feleky Karoly) O carte de autor, intitulată Spiritul locului (editura Mega), semnată de doi artişti fotografi, surpinde tocmai acest personaj: contemplatorul. Omul în acord cu natura e cel care dă spiritul locului. Feleky Karoly şi Dorel Găină au parcurs satele din Transilvania şi Moldova. Deşi ambii sunt fotografi, imaginile alb-negru realizate de Feleky Karoly sunt comentate de poemele lui Dorel Găină şi ating un subtil acord imagine-text. (vezi poeziile la finalul articolului)
Scriu poezie dar nu-i spun poezie, ci îi spun zicere, sau şoapte. Acesta a fost al doilea moment în viaţă în care cineva a intervenit în modelarea zicerilor mele. Îi aduceam textul lui Feleky Karoly, el spunea: e prea vesel, e prea trist, schimbă aici… Iată că am putut conlucra. De multe ori am fost lângă el în momentul în care făcea fotografiile. Am şi eu multe dintre cele făcute de el. Ale mele nu sunt atât de bune şi a fost uşor să le aduc şoapte de dezvăluire ale acelui personaj – ne explică Dorel Găină procesul scrierii poemelor.
O imagine neclară redă o siluetă feminină în ceaţă. Undeva, pe o creastă de deal rătăcită, femeia e parte din peisaj, iar îngerul locului o însoţeşte tăcut. Tăcerea e unitatea de măsură a gândurilor acestor oameni simpli, a căror viaţă e acordată la ritmul anotimpurilor.
Fotografiile sunt făcute în satele din Transilvania, Moldova şi Republica Moldova, între 1980 şi 2010. Am avut, în perioada în care am cutreierat satele acelea sentimntul că asist la ceva care cu siguranţă nu va mai fi, în zona de est a Europei, un fel de om contemplativ, leneş. Undeva între leneş şi contemplativ, omul acesta îşi trăieşte în tihnă zilele. (artistul Feleky Karoly)
Spiritul locului. Rezervaţia, cartea artiştilor Feleky Karoly şi Dorel Găină, ne sugerează excursii personale în satele transilvane. După modelul cărţii plecăm înarmaţi cu un aparat de fotografiat şi un carnet de însemnări. Lectura poemelor şi a imaginilor e primul pas în călătoria fără destinaţie precisă. Pe drum vom redescoperi, atenţi la oameni, pe cei care, încă, trăiesc în ritmul natura; oameni de la care să reînvăţăm să ascultăm liniştea.
Bunic
Aşteaptă
cel mic să-nceapă
sau să termine moşul
povestea cu zâne
şi cu merele de aur.
Aşteaptă cel bătrân
să-i vină
pensia amânată
de noile certuri…
parlamentare
Aşteaptă apocalipsa
uimită
să-nceapă
sau să se termine
uitata autostradă
că doar n-o să vină ea
aşa cu fusta suflecată
prin gropile
şi noroaiele transbalcanice.
Fetiţa cu vreascuri
Amirosind
a preafericit zeu păgân
fetiţa cu beţe
nu-i fetiţa cu chibrituri.
N-are timp să se stingă trist
şi timid
ca-n andersena poveste
căci are de încălzit
şi de hrănit
încă vreo şapte prunci
ce-i zic că i-ar fi fraţi
şi chiar surori,
pe care ea ştie însă
că i-a găsit
de obicei uitaţi
şi mult plângând
în praful de pe drum.
Însoţitor
Pierdut prin veninul de ceaţă
oraşul stingher şi definitiv orfan
ar striga a mamă şi a ambii părinţi
şi-a necesari prieteni
și-a ajutor helpuit
doar că sunetele şi necuvintele
au fost exilate deja de mult
de prea reglatele norme
ale respectării liniştii
de prin sordidele cartiere.
Grăbit, sau doar mimând, a grabă,
trece şi se petrece
pre la margine de ceţuri
un ucenic cioban şi câinele-i dalb
întrebându-se-mpreună şoptit şi năuc
cam pe unde-au dispărut
mioarele promise de mioriticele vise.
Şi poate că uimita lor durere
să vindece o clipă ar putea
spaimele destrămatului oraş pierdut
prin veninul de ceaţă
Năluca
Singur pe lume
duhul femeii
o urmăreşte timid
şi cu grijă
să nu-i tulbure
şoaptele paşilor.
Când, obosită, ea se va opri,
cândva, undeva,
va încerca să se apropie
şi să-şi ofere braţul.
Crede că şanse ar fi
să plece apoi împreună;
oricum,
îngeri disponibili
nu se mai arată.
Vată de zahăr
Bunica mea
şi a ta şi a tuturor
şi-a amintit
cât de ştrengăriţă
era de mult
de când nici amintirea
nu mai ştie a mărturisi
şi a pus de o şotie ultimă
şi a-ntins-o din calea morţii
care o căuta buimac
prin şură şi hambar.
De acum o vreme
până când o altă moarte
o va vâna din nou
ea se alintă
răsfăţat pe la oraş,
prin generosul trafic anonim,
şi trage zilnic câte un imens,
sărbătoresc chiolhan
cu vată roz,
de zahăr ars.
Zburatorul
Salut!
Eu am să-ţi vorbesc doar din ăşti ochi.
Nu te uita cum sunt!
Ce vezi
e doar modestul meu costum de zbor.
Da,
iaca,
acuma am venit din alte lumi
de fermecate şoapte şi culori
şi-mi eşti simpatic
aşa că ţi le spun
ermetic povestit
din repede zbătutele clipiri.
Oana Cristea Grigorescu
