Ascultă Radio România Cluj Live

Fântâna cu apă miraculoasă, într-un sat din Bulgaria

Satul Ţărk (Biserică, n.trad.) din regiunea Dobrici din Bulgaria este situat lângă staţiunea Albena de pe litoralul Mării Negre.

Fântâna cu apă miraculoasă, într-un sat din Bulgaria

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 25 octombrie 2014, 09:30

Acesta nu este, însă, motivul pentru care localitatea a devenit vestită în toată Bulgaria, ci datorită faptului că în acest sat se află o fântână cu apă miraculoasă. În fiecare an, fântâna se umple cu apă tămăduitoare, iar la Sărbătoarea Înălţării Domnului, oamenii din toată Bulgaria vin să ia apă pentru sănătate. Niciun bătrân nu îşi mai aminteşte de când a apărut fântâna miraculoasă pe dealul de lângă sat, însă localnicii cred că apa este cu adevărat vindecătoare şi îi apără de forţele răului, pentru că Mâna lui Dumnezeu face ca apa să izvorască pe deal.

Potrivit legendei, pe acolo a trecut cândva însăşi Sfânta Născătoare. Maica Domnului era obosită şi a ajuns lângă deal, pe un soare arzător. I s-a făcut sete, a înfipt în pământ băţul de care se sprijinea şi l-a rugat pe Dumnezeu să facă o apă, să-şi astâmpere setea. Dumnezeu s-a milostivit de ea şi din locul în care a înfipt ea băţul a ţâşnit apă. În fiecare an, minunea se repetă cu câteva zile înainte de Înălţarea Domnului. Apa umple fântâna pentru două-trei zile, apoi dispare din nou în pământ, povestesc localnicii din satul Ţărkva.

Bătrânele spun că vin oameni din toate colţurile Bulgariei şi îşi iau apă miraculoasă. În sat, se crede că apa tămăduitoare îi ajută pe cei care suferă de afecţiuni ale ochilor şi plămânilor. Bătrânele din satul Ţărkva îşi umplu câte o sticlă şi îşi stropesc casele şi nepoţii, pentru sănătate. Misterul rămâne neelucidat, însă realitatea este că, în fiecare an, chiar dacă este secetos sau ploios, fântâna se umple cu apă cu două-trei zile înainte de Înălţarea Domnului, iar după aceea, seacă.

RADOR

Beneficiile consumului regulat de ouă
Diverse joi, 20 februarie 2025, 12:00

Beneficiile consumului regulat de ouă

Conform unui nou studiu, consumul regulat de ouă ar putea fi asociat cu un risc mai scăzut de deces din cauza bolilor cardiovasculare în rândul...

Beneficiile consumului regulat de ouă
S-a descoperit o falie masivă care se întinde din Turcia până în Iran
Diverse joi, 20 februarie 2025, 00:00

S-a descoperit o falie masivă care se întinde din Turcia până în Iran

O echipă de oameni de știință germani au identificat o falie geologică masivă care se întinde pe aproximativ 1.500 de kilometri, din sud-estul...

S-a descoperit o falie masivă care se întinde din Turcia până în Iran
Lucky, câinele de salvare din avalanșă a învățat să meargă cu elicopterul
Diverse miercuri, 19 februarie 2025, 16:08

Lucky, câinele de salvare din avalanșă a învățat să meargă cu elicopterul

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România și Salvamont Argeș a organizat cea de-a XI-a ediție a Stagiului Național de Formare...

Lucky, câinele de salvare din avalanșă a învățat să meargă cu elicopterul
Sorana Cîrstea e în optimi la Dubai
Diverse miercuri, 19 februarie 2025, 14:24

Sorana Cîrstea e în optimi la Dubai

Sorana Cîrstea s-a calificat, astăzi, în optimile de finală ale turneului de tenis de la Dubai, competiție dotată cu premii totale de peste...

Sorana Cîrstea e în optimi la Dubai
Diverse miercuri, 19 februarie 2025, 12:00

Trei căni de ceai verde pe zi pot reduce riscul de accident vascular cerebral

Ceaiul verde este adesea etichetat ca fiind doar o versiune sănătoasă a ceaiului, dar multe persoane nu sunt conştiente de beneficiile sale...

Trei căni de ceai verde pe zi pot reduce riscul de accident vascular cerebral
Diverse miercuri, 19 februarie 2025, 12:00

A murit Francesco Rivella, inventatorul cremei Nutella

Francesco Rivella a murit la vârsta de 97 de ani, relatează cotidianul italian „La Repubblica”.   El a fost în special omul din...

A murit Francesco Rivella, inventatorul cremei Nutella
Diverse miercuri, 19 februarie 2025, 00:00

Descoperire „excepțională” în Antarctica

Un progres major pentru paleontologie.   O fosilă aproape completă a craniului celei mai vechi păsări moderne cunoscute a fost descoperită...

Descoperire „excepțională” în Antarctica
Diverse marți, 18 februarie 2025, 12:00

Cinci suplimente alimentare pentru stimularea imunităţii

În sezonul gripei şi răcelilor, prevenţia ne poate proteja de îmbolnăviri. Pentru a evita nasul înfundat, durerile în gât şi febra, trebuie...

Cinci suplimente alimentare pentru stimularea imunităţii