Simona. Simona Halep

Când a ajuns numarul 10 mondial, nu ne venea să credem. Ne ştergeam la ochi, ne desfundam urechile. Spărgeam cu privirea ecranul televizorului la fiecare punct, la fiecare ghem, la fiecare set şi meci pe care le câştiga.

Articol editat de Carmen Sas, 26 octombrie 2014, 10:40 / actualizat: 27 octombrie 2014, 11:37

Când a ajuns numărul 2 mondial ne-am scărpinat în cap, am început, împreună cu gânditorul de la Hamangia, să cugetăm: chiar să-l merite? Păi, nu se poate, e dintre noi, e de-a noastră, cum să se caţere tocmai acolo, sus? E vorba de conjunctură, nu încape îndoială. Un balon de săpun.

Când a ajuns să piardă meciuri, să abandoneze turnee, să fie eliminată din primele tururi, aproape că am jubilat: aerul tare al marilor turnee o zăpăceşte. De fapt, e numai o jucătoare de pluton. Ascensiunea ei nu-i reflectă valoarea. Mai are de învăţat. Sunt câteva jucătoare în faţa cărora îi tremură genunchii. A coborât pe 4 şi regresul ei nu se va opri aici.

Când a câştigat în primul meci de la Turneul Campioanelor, am reinventat epitete. Simona Halep a redevenit mândria noastră. La ora la care scriu aceste rânduri, meciul cu Serena Williams stă să înceapă. Aproape că nu mă interesează deznodământul. Important este, peste toate, că Simona reuşeşte să ne transmită emoţie. Vorba unui comentator anonim pe site-ul singurului ziar de sport din România: „Mult success în continuare! Şi aşteptăm un meci mare cu Serena. Nu contează dacă pierzi sau câştigi, atâta timp cât jocul este frumos. Multă baftă!”

Dan Moşoiu