Provocări, mistere, curiozităţi
Iată-mă după o altă obişnuită şedinţă de redacţie în care s-a decis ca e timpul să mai scriu cîte ceva pentru site, stînd în faţa computerului şi neştiind foarte bine cu ce v-aş putea stîrni interesul şi cum anume. Oare despre ce aş putea scrie?, pentru că e posibil ca lucrurile despre care voi să nu fi aflat pînă acum, mie să îmi pară banale deja şi pentru că aş avea atît de multe de povestit despre aproape orice, încît îmi este greu să aleg, chiar dacă am hotărît(de una singură, ce-i drept!:)), că sînt cîteva domenii care v-ar putea face curioşi: istoria străveche a locurilor în care trăim, misterele şi curiozităţile, dezvoltarea personală(şi nu vorbesc aici despre evoluţia pe scara socială, ea fiind, chiar dacă mă veţi contrazice, perfect neimportantă pentru devenirea fiecăruia dintre noi). Aşa că mi-am făcut un fel de recapitulare şi după ce am constat că nu sînt în stare să ordonez toate cele pe care aş putea să vi le spun, m-am decis: habar nu am de unde să încep!:) Şi primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost: oare aţi auzit de Nassim Haramein, matematicianul care…? Mai bine nu, că e prea repede! Dar de manuscrisul Voynich, vechi de şase secole, încă nedescifrat, dar că Stephen Bax, profesor de lingvistică aplicată la Universitatea Bedfordshire susţine că a reuşit să decodifice cîteva cuvinte, oare aţi auzit? Oare ştiţi că în corpul nostru trăiesc peste 10.000 de specii de vieţuitoare, majoritatea microscopice care ne influentează viaţa în bine sau în rău şi că a durat 5 ani pînă să fie numărate toate în cadrul proiectului Human Microbiome Project ? Ce spuneţi despre faptul că Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea susţine cu dovezi clare că limba română nu este o limba latină, ci limba latină provine din precursoarea limbii române? Sau că parlamentarii din Moscova au iniţiat o discuţie publică privind elaborarea de noi manuale de istorie prin care copiii vor învăţa că: “O ramură din tribul arienilor a coborât din Munţii Carpaţi şi a populat pe cale paşnică Marea Cîmpie Rusă, Siberia, cea mai rece parte a planetei, a ajuns la Oceanul Pacific, a fondat Fortul Ross (o fortăreaţă rusă la 80 kilometri de San Francisco), a absorbit seva celor mai importante civilizaţii din Bizanţ, Europa şi Asia”, după cum a declarat deputatul Veaceslav Nikonov, preşedintele Comitetului pentru educaţie din cadrul Dumei de Stat? Oare cîţi dintre voi ştiţi că e foarte posibil să aveţi un copil de cristal sau indigo, ca Akiane Kramarik şi picturile ei uimitoare?
Articol editat de Carmen Sas, 29 octombrie 2014, 09:30
Aţi aflat de geniul informaticii din Râmnicu Vâlcea, Ionuţ Budişteanu, care în 2013 a cucerit America la competiţia preuniversitară de ştiinţă şi inginerie desfăşurată în Houston şi Arizona, la care elev fiind, în clasa a XII-a, a obţinut marele premiu şi medalia de aur cu invenţia sa: o maşină care ar putea fi condusă de un nevăzător? Ce ştiţi despre sunetele binaurale, aţi auzit de grafen – materialul minune, ştiţi cum să vă apăraţi de poluarea electromagnetică, vă mai amintiţi de Nikola Tesla şi invenţiile lui, aţi auzit că în 2012 pentru prima dată în lume un pacient canadian aflat în stare vegetativă de un deceniu a reuşit să comunice cu gîndul cu medicii săi, aţi aflat despre uriaşul complex militar şi civil de mărimea Bucureştiului de sub Sarmizegetusa sau despre puterea uimitoare a unui banal cristal de cuarţ? Despre toate acestea şi încă multe altele aş putea să vă povestesc, însă, cum se întîmplă la orice examen, cînd ştii toată materia, dar nu-ţi aminteşti nimic din subiectul la care trebuie să răspunzi, nici mie nu-mi este clar cu ce anume să încep, aşa încît mă opresc acum şi promit solemn că voi lăsa inspiraţia să-şi spună cuvîntul la momentul potrivit. Deci, a bon entendeur, salut!, ne vedem data viitoare, dar pînă atunci, urmăriţi Radio Cluj!:)
Anca Mureşan