Ascultă Radio România Cluj Live

Părintele Bogdan Ivanov: „Există capcane pe internet care duc în derizoriu mesajul religios”

– Stimate domnule Bogdan Ivanov, tema discuţiei noastre este internetul. Cum priveşte biserica internetul, cum se raportează oamenii bisericii la internet, cât de folositor sau de dăunător este spaţiul virtual?

ivanov, timpul liber
Foto: ivanov

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 30 octombrie 2014, 09:40 / actualizat: 3 noiembrie 2014, 12:42

– În primul rând, internetul este un spaţiu cu o foarte mare deschidere spre comunicare, pe care Biserica îl vede ca o mare miză şi provocare, din perspectiva unei comuniuni pe care orice act al comunicării trebuie să-l realizeze între oameni şi între instituţii. Acest spaţiu nu poate să fie lipsit de cuvântul lui Dumnezeu, de prezenţa binelui exprimat prin textele sfinte şi prin tot ceea ce poate contribui la zidirea unei vieţi duhovniceşti. Dar totul trebuie văzut în limitele oricărui spaţiu virtual de comunicare care de multe ori se prezintă pe sine seducător şi foarte uşor să te capteze şi să te ţină prizonier acolo, uitând că cea mai de preţ relaţie este cea faţă către faţă, suflet către suflet, care nu se realizează decât în biserică şi numai unii lângă ceilalţi. De aceea, internetul este un spaţiu al comunicării prin excelenţă, dar el trebuie să se împlinească într-unul al comuniunii care nu poate fi realizată decât în biserică, între oameni şi alături de Dumnezeu.

Cei care îl folosesc n-ar trebui să se lase pe sine prizonieri acestei lumi virtuale foarte volatile şi în care foarte uşor poţi să te pierzi, ci să ia doar ce este bun şi să fie ei înşişi o prezenţă care să zidească acest spaţiu şi să-l facă valoros şi preţios. Biserica este o instituţie care de la bun început a văzut potenţialul acestei comunicări şi, de aceea, la ora actuală, nu putem vorbi de un lucru străin de biserică, nici măcar de ierarhii ei, care sunt oameni ai timpului, oameni deschişi oricăror forme de comunicare moderne. Biserica şi-a construit site-urile ei de prezentare, este prezentă pe internet cu tot ceea ce ea face, atât în materie de pastoraţie, cât şi în materie de asistenţă socială. Prin aceasta, într-un fel, înnobilează şi sfinţeşte acest spaţiu care, rămânând liber, nu este doar al binelui, nu este doar al virtuţii, ci este şi al viciului, al răului, al capcanelor, al pericolului anonimatului în spatele căruia se pot ascunde multe rele.

–  Există anumite site-uri, cu tentă religioasă, creştină, pe care te poţi, bunăoară,  spovedi, care-ţi „asigură” direct legătura cu Dumnezeu şi iertarea divină. Ce părere aveţi despre ele?

– Toate trebuie privite cu o anumită limită. Internetul niciodată nu va putea să substituie comunicarea, confesiunea şi spovedania, cea care este, în primul rând, un dialog suflet către suflet şi împreună cu Dumnezeu, pentru restaurarea sănătăţii sufleteşti a omului şi care nu se poate regăsi decât în biserică şi decât faţă către faţă. De aceea, cred că există aceste capcane pe internet care duc în derizoriu mesajul religios, lipsindu-l de o anumită autoritate şi cenzură care să ne arate ceea ce este bun de ceea ce nu este bun, ce este autentic de ceea ce nu este autentic. Pentru a folosi internetul ca un mijloc al bisericii ai nevoie de o foarte mare şi esenţială virtute, pe care şi Sfinţii Părinţi o lăudau, şi anume discernământul. Niciodată liturghia, spovedania, tainele, rugăciunea, pomenirile nu pot fi substituite de sau pe internet. Cel mult, pot să fie într-un fel mai apropiate de om, de înţelesul lui, de participarea lui vie şi activă. Dar toate se împlinesc doar faţă către faţă.

–  Ştiu că aveţi pagină de facebook, că sunteţi prezent, activ pe facebook. Cum v-aţi împăcat cu această reţea de socializare?

– Cred că am făcut-o mai mult accidental. Dar să spunem că a fost un accident fericit. Îmi dau seama de capcanele lui şi de limitele lui şi că, de multe ori, nu sunt dispus şi disponibil să-mi creez foarte multe relaţii virtuale şi sociale în acest mediu care, în primul rând, îţi mănâncă timpul şi care nu ştiu dacă are o finalitate sau alta. Dar cred eu că prezenţa bisericii, mesajul ei, transmiterea de informaţii utile pot să contribuie mult şi în sens pozitiv la a trezi interesul, la a-i provoca pe oameni să găsească şi această dimensiune spirituală a vieţii lor, fără de care practic am putea spune că nu putem trăi complet. Încerc să-mi păstrez calitatea de utilizator decent şi să ştiu când să-mi impun momentele de absenţă din acest spaţiu, tocmai pentru a nu mă încărca foarte mult interior şi a nu mă pierde, a nu mă risipi. Cred eu că orice creştin bun trebuie să aibă cel puţin o zi pe săptămână în care să fie absent din acest spaţiu, tocmai pentru a-şi păstra controlul asupra sinelui său şi, mai ales, echilibrul şi libertatea interioară fără de care practic n-ar putea fi un creştin autentic.

Din curiozitate, ne puteţi spune câţi prieteni aveţi pe facebook?

– Cred că peste 2000! Într-un fel şi eu rămân surprins. Îmi dau seama, din păcate, că nu-i pot cunoaşte pe toţi şi că, practic, îmi sunt necunoscuţi faţă către faţă. Uneori sunt bucuros să descopăr prieteni noi şi cunoştinţe pe care nu le-am văzut de ani de zile şi despre care nu mai ştiam foarte multe lucruri. Dar, încerc să cred că prietenii reali sunt mult mai importanţi decât prietenii virtuali care, la o simplă apăsare de buton, pot să dispară din viaţa ta, fără să lase nici o urmă. Importante sunt adevăratele prietenii, adevăratele relaţii, pe care mai ales tinerii trebuie să le caute şi să le cultive la modul pozitiv şi curat, şi frumos, pentru că viaţa lor trebuie trăită în prietenie şi comuniune, şi nu izolat în faţa calculatorului. Cred eu că ar trebui să privim cu multă luciditate la această capcană, la acest pericol pe care internetul ni-l propune, oferindu-ne perspectiva de a fi permanent în comunicare şi în relaţii unii cu alţii, dar, practic, singur şi însinguraţi în faţa unor calculatoare care nu ne transmit nimic.

Vă mulţumesc!

– Şi eu, mai ales că sunteţi un post de radio audiat şi respectat de către toţi clujenii.

 

Interviu realizat de Dan Moşoiu

Fotograful între artă și comercial
Poveștile noastre sâmbătă, 20 august 2016, 06:00

Fotograful între artă și comercial

Radu Constantin Ilea a absolvit Academia de Arte Vizuale “Ioan Andreescu”, secția foto/video/ procesare computerizată a imaginii, la Cluj, în...

Fotograful între artă și comercial
Povești cu împărătese iubite de clujeni [AUDIO]
Poveștile noastre vineri, 19 august 2016, 06:00

Povești cu împărătese iubite de clujeni [AUDIO]

Spunem povești cu împărătese la 700 de ani de atestare a Clujului ca oraș. Împărătesele care au locuit la Cluj sau doar au trecut prin...

Povești cu împărătese iubite de clujeni [AUDIO]
Ziua internațională a pisicii negre
Poveștile noastre miercuri, 17 august 2016, 06:00

Ziua internațională a pisicii negre

Multe superstiții care au în cantrul lor această minunată felină cu blana de culoarea nopții, au „supraviețuit” de-a lungul...

Ziua internațională a pisicii negre
Clujul pentru turiști. Cum arată Clujul pe Trip Advisor
Poveștile noastre marți, 16 august 2016, 06:00

Clujul pentru turiști. Cum arată Clujul pe Trip Advisor

Cluj-Napoca este capitala neoficială a Transilvaniei, şi chiar dacă (probabil!) nu veţi găsi acolo vampiri, în schimb puteţi explora castele,...

Clujul pentru turiști. Cum arată Clujul pe Trip Advisor
Poveștile noastre sâmbătă, 13 august 2016, 06:00

Satele unite ale Maramureşului

Irlandezul Peter Hurley, stabilit de 22 de ani în România, în Maramureș, vă invită la cea de-a șaptea ediție a proiectului Drumul Lung spre...

Satele unite ale Maramureşului
Poveștile noastre vineri, 12 august 2016, 06:00

La ce să fii atent când cumperi o locuință

Când ai în plan o nouă achiziție de locuință ești pus pe fapte mari, se zice. Ideea este, ca atunci când alegi, decizia să să fie cea mai...

La ce să fii atent când cumperi o locuință
Poveștile noastre miercuri, 10 august 2016, 10:14

Spectacolul Perseidelor în noaptea de 12/13 august

Dacă este august, sunt Perseidele. Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre roiurile de meteori activi...

Spectacolul Perseidelor în noaptea de 12/13 august
Poveștile noastre duminică, 31 iulie 2016, 08:34

Corectitudine politică, o eroare cu urmări grave

Nu e voie să zici negri americani ci afro-americani, nu e voie să zici ţigani ci romi, nu e voie să zici handicapaţi (nici măcar oameni cu...

Corectitudine politică, o eroare cu urmări grave