Tot mai multe decese din cauza drogurilor
Aproape 40 de oameni au murit, anul trecut, în România, din cauza consumului de stupefiante, potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale Antidrog.
Cei mai mulţi sunt din Bucureşti. Datele arată că heroina conduce în topul preferinţelor consumatorilor români, urmată de etnobotanice şi de cannabis. Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, Sorin Oprea.
Articol editat de , 30 octombrie 2014, 09:19
În 2013, s-au înregistrat 30 de cazuri, declarate ca decese directe asociate consumului de droguri, la nivel naţional – 28 în Bucureşti, câte unul în Arad şi Ilfov, toate cu examen toxicologic pozitiv. 9 cazuri de decese indirecte, asociate consumului de droguri, unul dintre acestea fiind în Constanţa, restul în municipiul Bucureşti. (Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, Sorin Oprea)
În ultimii ani, în România se remarcă o creştere a numărului de decese cauzat de consumul de droguri în rândul femeilor. În acelaşi timp, peste 1.500 de persoane au cerut, în 2013, asistenţă medicală în urma consumului de stupefiante.
RADOR