Jocurile copilăriei mele

Cine nu-şi aminteşte cu drag de anii copilăriei ? Copilăria, singurul moment al vieţii în care trăim totul la intensitate maximă, în care râdem şi plângem , ne bucurăm sau ne întristăm, toate în aceeaşi zi, în care uităm că ne-am supărat şi luăm totul de la început.
Copilăria, «clipa» în care ne simţim singuri câteodată şi alături de toată lumea cu două minute mai târziu. Când începe şi când se termină copilăria? Câţi dintre noi ne-am pus această întrebare, oare? Sau poate că nu ştim răspunsul. Ştim doar că pe măsură ce trec anii, devenim mai serioşi, că ne este ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii şi avem pretenţii să fim trataţi ca nişte adulţi, nerealizând fapul că pierdem jocul şi odată cu el libertatea şi nemărginirea.
Jocul şi joaca, definiţia copilăriei. Rădăcinile jocului, ,,împăratul”copilăriei, se pierd în negura timpului:

Articol editat de , 4 noiembrie 2014, 12:00 / actualizat: 4 noiembrie 2014, 17:02

 Jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noţiunea de cultură, oricât de incomplet ar fi ea definită, presupune în orice caz o societate omenească, iar animalele nu l-au aşteptat pe om ca să le înveţe să se joace. Ba chiar civilizaţia omenească nu a adăugat nici o caracteristică esenţială noţiunii generale.(Johan Huizinga, istoric, profesor şi eseist olandez).

Jocul reprezintă un fenomen complex ce poate fi definit printr-o varietate de moduri. Este o ,, exersare artificială a energiilor. Este o formă de socializare, în care individul se reconstruieşte pe sine din interior,”în opinia lui Herbert Spencer.

Jocul se adresează zonei fizice cât şi celei intelectuale iar activităţiile sale se diferenţiază în funcţie de vârsta, sexul şi cultura participanţilor (ştiinţifice, culturale, filosofice, de creaţie, retorism, limbaj, sau conversaţie). Jocul comportă pe lângă cele trei funcţii importante (socială,formativă,educativă) şi cea a imaginaţiei, mimetică şi de creaţie. Se constituie ca o acţiune ce se desfăşoară după reguli bine stabilite într-o unitate de timp şi spaţiu clar determinate şi nu urmăreşte nici un interes material direct.
Finalitatea jocului este esenţială şi ea depinde de tipul acestuia. Sfârşitul jocului poate semnifica o evidenţiere a calităţilor individuale sau al unui întreg colectiv, împărtăşirea unor idei sau a unor sentimente, evadarea într-un spaţiu fictiv, divertisment, dezvoltarea logicii şi a imaginaţiei, modelarea caracterului, accederea la un nivel existenţial imaginar, cunoaşterea lumii înconjurătoare, calităţi a căror rezultante se evidenţiază în mod special pe planul social.

Jocurile copilăriei sunt mugurii întregii vieţi a omului, căci acesta dezvoltându-se, prin ele îşi dezvăluie cele mai ascunse însuşiri ale fiinţei sale. (F.R.Frobel)

Nu se poate să nu ne amintim , învăluiţi de nostalgie, de jocurile copilăriei noastre, generaţia ,, cu cheia de gât”. Tot universul se reducea la joacă, fiecare zi era o nouă aventură, fiecare pietricică, o comoară magică. Baba Oarba, Leapşa, De-a v-aţi ascunsele, Fazan, Ţări oraşe ape munţi, Călcatea, Ţara ţară vrem ostaşi!, Elastic, Oină, Batistuţa, Mima, Coarda, Telefonul fără fir, Lapte gros şi multe altele ne-au încântat cu siguranţă copilăria acelor vremuri.

Redacţia