Ascultă Radio România Cluj Live

Cum a căzut zidul Berlinului din greșeală

Căderea zidului berlinez la 9 noiembrie 1989 marchează nu doar eșecul lamentabil al experienței RDG-iste, ci și sfârșitul divizării Germaniei. Împlinirea unui sfert de secol de la căderea zidului ne face să reflectăm nu doar la anii împărțirii est-vest, ci și la paradoxurile istroriei. În cazul de față, puțini sunt aceia care își amintesc faptul că zidul Berlinului a căzut exact acum 25 de ani…din greșeală.

Cum a căzut zidul Berlinului din greșeală

Articol editat de , 9 noiembrie 2014, 12:34 / actualizat: 11 noiembrie 2014, 12:04

Atmosfera în RDG-ul sfîrșitului de an 1989 era tensionată și exuberatntă deopotrivă. Tensionată, fiindcă regimul lui Erich Honecker simțea că sfârșitul este aproape, dând măsura propriei fosilizări și incompetențe. Exuberantă, pe de altă parte, pentru de câteva săptămâni germanii din est protestau pașnic în fiecare seară pe străzile marilor orașe. Una din doleanțele fundamentale: dreptul de a călători liber, oriunde și oricând.

Spre deosebire de vest-germani sau alți cetățeni ai lumii libere, cei din RDG nu puteau călători în vest sau în RFG decât cu aprobări speciale, iar șansele de a le primi erau întotdeauna firave. Tocmai de aceea în toamna lui 1989, cînd Ungaria a deschis granița cu Austria, în jur de 13.000 de turiști din RDG au trecut „dincolo”, ajungând în cele din urmă în RFG. Regimul din Berlinul de est simțea că pierde controlul și în 9 noiembrie a încercat un șiretlic, în speranța că va putea seduce și trimite acasă de pe străzi pe cei care doreau libertate și democrație, ca în vest.

În 9 noiembrie 1989 a avut loc o şedinţă a Comitetului Central al Partidului Comunist Est-German. La această şedinţă a fost dezbătut, printre altele, un nou proiect de lege privind călătoriile în străinătate. Deşi acestea urmau a fi înlesnite, proiectul de lege conţinea totuși o serie de restricţii, şi urma să fie publicat abia a doua zi. Günter Schabowski, purtătorul de cuvânt al Biroului Politic al Partidului Comunist Est-German (SED), a primit însărcinarea ca, în cadrul unei conferinţe de presă, programată pentru 9 noiembrie 1989, orele 18.00, să prezinte jurnaliştilor noul proiect de lege. Dar Schabowski nu participase la dezbaterea, în Comitetul Central, a respectivului proiect, şi nici nu cunoştea bine conţinutul său. La conferinţa de presă, timp de aproape o oră a vorbit mult, dar n-a spus nimic, ca de obicei. Abia cu câteva minute înainte de încheiere a abordat problema călătoriilor, însă numai în linii generale. Enervat de lipsa de conţinut a celor spuse, jurnalistul italian Riccardo Ehrmann,  corespondentul agenției ANSA, l-a întrebat pe Schabowski dacă nu este şi el de părere că legea călătoriilor în străinătate adoptată la 6 noiembrie, deci cu trei zile înaintea conferinţei de presă la care asista, este defectuoasă. Răspunzându-i, Schabowski a scos din geantă un bilet cu textul noului proiect de lege, dându-i citire. În text se spune că cei care vor să călătorească în străinătate nu mai trebuie să îndeplinească  anumite condiţii atât de stricte şi că pe viitor termenele de aprobare a călătoriilorvor fi “scurte”. După ce a terminat cititul textului, reporterul ziarului vest-german BILD, Peter Brinkmann, l-a întrebat pe Schabowski: “Dar asta când întră în vigoare?” Întrebare la care Schabowski, confuz, răspunde, înventând: “După câte ştiu eu, asta întră în vigoare imediat, neîntârziat.”

Nici vorbă să fi fost așa. Însă conferinţa de presă a fost transmisă în direct de mai multe posturi de radio şi televiziune, printre ele și televziunea est-germană DDR-F1. Imediat după încheiere, cei care au urmarit-o în faţa micului ecran s-au îndreptat entuziaști  spre punctele de trecere din est spre vest. Grănicerii de la zid, neavând niciun ordin, au refuzat inițial să le permită să treacă “dincolo”. Dar, văzând că mulţimea devenea din ce în ce mai mare şi auzind strigătele “Tor auf! Tor auf!”, deci “Deschideţi poarta! Deschideţi poarta!”, au cedat în cele din urmă. Așa a căzut zidul Berlinului. Dintr-o greșeală a lui Schabowski.

Astăzi la Berlin, după un sfert de secol, cu greu mai poți distinge dacă ești în est sau vest. Oricum, ce mai contează? Câteva frangmente ale zidului au rămas ici și colo, pentru ca generațiile care nu l-au prins în picioare să nu uite.  Din când în când, pe asfaltul bulevardelor Berlinului poți vedea o fâșie de granit care se prelinge pe pe un trotuar pe altul, urmând zidul care trecuse cândva pe acolo. Pe ea scrie Berliner Mauer 1961-1989. Semn că, mai devreme sau mai târziu, toate zidurile cad. Rămâne însă urma…

Cristian Ivaneș

Alimente care curăță organismul
Diverse miercuri, 29 ianuarie 2025, 00:00

Alimente care curăță organismul

Unele dintre cele mai eficiente alimente pentru detoxifiere sunt cele care ajută la eliminarea toxinelor și îmbunătățesc funcția organelor...

Alimente care curăță organismul
Păstârnacul și beneficiile mai puţin cunoscute pentru sănătate
Diverse marți, 28 ianuarie 2025, 12:00

Păstârnacul și beneficiile mai puţin cunoscute pentru sănătate

Păstârnacul este una dintre legumele prezentă mai rar în meniul nostru, deşi are multe beneficii pentru sănătate şi este extrem de...

Păstârnacul și beneficiile mai puţin cunoscute pentru sănătate
Lady Gaga lansează un nou album
Diverse marți, 28 ianuarie 2025, 00:00

Lady Gaga lansează un nou album

Cântăreața americană Lady Gaga a dezvăluit că cel de-al șaptelea album de studio al ei, care se va intitula cel mai probabil...

Lady Gaga lansează un nou album
Paradă în care defilează şase planete
Diverse marți, 28 ianuarie 2025, 00:00

Paradă în care defilează şase planete

Protagoniștii sunt Venus, Saturn, Jupiter, Marte, Uranus și Neptun, care începând de sâmbătă sunt vizibile cu ochiul liber.   Este o...

Paradă în care defilează şase planete
Diverse duminică, 26 ianuarie 2025, 14:05

CIA: pandemia COVID-19 este ‘mai probabil’ să fi provenit dintr-un laborator decât din natură

Ambasada Chinei la Washington nu a dat curs deocamdată unei solicitări transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă. Nu este...

CIA: pandemia COVID-19 este ‘mai probabil’ să fi provenit dintr-un laborator decât din natură
Diverse vineri, 24 ianuarie 2025, 12:00

Știți care e cea mai gustoasă bucătărie din lume în 2024?

În 2024, conform celui mai recent clasament al TasteAtlas, bucătăria grecească a fost recunoscută drept cea mai bună din lume. Grecia a...

Știți care e cea mai gustoasă bucătărie din lume în 2024?
Diverse joi, 23 ianuarie 2025, 12:00

Descoperă beneficiile consumului moderat de cafea și ceai pentru sănătatea ta

Cafeaua și ceaiul sunt băuturi consumate zilnic de multă lume. Rezultatul multor cercetări arată că un consum în cantități moderate este...

Descoperă beneficiile consumului moderat de cafea și ceai pentru sănătatea ta
Diverse miercuri, 22 ianuarie 2025, 18:00

Incident șocant: un bărbat a circulat agățat de un tren ICE cu o viteză de 282 km/h!

Incident șocant în Germania. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a luat o decizie periculoasă care s-ar fi putut termina cu o tragedie. Când...

Incident șocant: un bărbat a circulat agățat de un tren ICE cu o viteză de 282 km/h!