Micul dejun – cea mai importantă masă
O zi reușită începe cu un mic dejun sănătos. Multe persoane sar peste această masă din cauza lipsei de timp, în ciuda sfaturilor primite de la specialiști.

Articol editat de Andrei Cretoiu, 9 noiembrie 2014, 08:00
Mâncarea pe care o consumăm în cursul dimineții asigură necesarul de energie de care avem nevoie și ne influențează randamentul și capacitatea de concentrare.
Dacă ne facem o regulă din a lua micul dejun în fiecare zi putem scădea riscul de diabet și de boli cardiace.
Produsele de patiserie consumate din mers nu înseamnă un mic dejun sănătos, dar o porție de cereale integrale cu lapte, spre exemplu, înseamnă o sursă de carbohidrați și calciu. În plus, se prepară rapid, oferă o senzație de sațietate și nu îngrașă. Micul nostru dejun ar trebui să conțină câte puțin din fiecare: fructe, semințe, carne, ouă, pâine și iaurturi.
Oricât de ocupați și grăbiți suntem dimineața, ar trebui să nu ignorăm sănătatea noastră pe termen lung și să luam micul dejun!
Casandra Maxim