Tablete pentru elevii din clasele primare
Câteva sute de mii de şcolari din clasele primare vor primi – până în primăvară – tablete cu acces la internet, care să completeze – în procesul educaţional – utilizarea manualelor digitale. În funcţie de finalizarea acestora toţi elevii din clasele 1-4 vor fi dotaţi cu acelaşi tip de echipament IT, în cadrul unui proiect la nivel naţional finanţat cu aproximativ 20 de milioane de euro din fonduri europene. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Miercuri, 12 noiembrie, la lansarea Strategiei Digitale pentru următorii 7 ani, Ministrul Răzvan Cotovelea a mai precizat că şi problema şcolilor care nu sunt conectate la internet va fi rezolvată tot cu sprijin financiar european, pentru ca tehnica avansată să fie disponibilă pentru toţi copiii, indiferent unde locuiesc.
Articol editat de Camelia Velțan, 12 noiembrie 2014, 16:25
Radio România Actualităţi