Bacşişul pe nota de plată
Un reprezentant al mediului de afaceri din Cluj cere includerea bacşişului pe nota de plată.
Articol editat de , 13 noiembrie 2014, 06:15 / actualizat: 15 noiembrie 2014, 14:49
Vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan Mureșan, propune modificarea legislației astfel încât bacșișul să fie trecut pe bonul fiscal. El spune că în foarte multe țări civilizate bacșișul este opțional, dar când este plătit apare pe nota de plată primită de client, iar impozitele aplicate asupra acestuia sunt semnificativ mai mici decât în cazul altor venituri.
Dan Mureşan propune un impozit de 2 %, iar bacşişul să fie distribuit direct salariaţilor ca bonus. Din acesta s-ar putea reţine doar impozitul pe venit sau taxa de sănătate de 5,5 la sută, a adăugat omul de afaceri clujean. Prestatorul de servicii ar urma să afișeze într-un loc vizibil procentul bacșișului practicat în acea unitate.
O astfel de măsură ar reduce evaziunea fiscală şi ar amplifica plățile electronice, a mai spus vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan Mureșan.
Liliana Popa