Moldova nu e a mea (cronicile Temps d’Images)

În spatele meu câţiva studenţi moldoveni râdeau şi scandau în rând cu actorii lozincile de la demostraţia din 7 aprilie 2009, cea care a răsturnat Partidului Comunist de la conducerea republicii; demonstraţie la care e evident că participaseră în stradă, la Chişinău.

Articol editat de , 14 noiembrie 2014, 14:10 / actualizat: 15 noiembrie 2014, 9:52

(reporter)-V-aţi recunoscut istoria în spectacol?

– Da. M-am recunoscut, mi-a plăcut foarte mult. Am resimţit câteva chestii, m-am regăsit…

-Mai mult sau mai puţin. E o reprezentare destul de reuşită, dar în unele momente nu cred că am putea să ne regăsim toţi. Nu pot să spun că neapărat reporşez ceva spectacolului, dar nu m-am identificat total.

E şi greu să vorbeşti tuturor într-un spectacol de teatru care punctează istoria Republicii Moldova de la indepenţa din 1991, repovestită din perspectiva oamenilor simpli, a celor pentru care pauperizarea, războiul din Transnistria şi disoluţia economiei socialiste sunt realităţi pe care le-au înfruntat cotidian.

Istoria tranziţiei la ei seamănă destul de mult cu istoria tranziţiei la noi, e o istorie de foarte mare sărăcie, foarte multă violenţă, chiar  mai dură ca la noi pentru că a inclus şi războiul dar şi o sărăcie mai mare decât la noi. Spre deosebire de noi, unde anii ‘80 au fost foarte duri, în Moldova, ca în tot URSS-ul, în ani ‘80 lucrurile încă se ţineau într-un fel pe picioare. Şi atunci, diferenţa după independenţa din 1991 a fost foarte brutală. A fost o cădere foarte bruscă. Înţelegerea reală şi din viaţa de zi cu zi a oamenilor a acestor lucruri ne dă o altă perspectivă asupra a ceea ce a însemnat de fapt căderea URSS-ului şi căderea regimului socialist. Acestea au generat traumele care au însoţit această schimbare de regim.  (regizorul David Schwartz)

Spectacolul combină expunerea faptelor oficiale ale istoriei, în manieră distant documentară, cu perspectiva individuală a unor personaje, încarnate convingător de actorii teatrului-spălătorie din Chişinău.

Ne-am propus să cercetăm istoriile personale ale actorilor din spectacol şi de aici am pornit de fapt. Ne-am dat seama că foarte multe lucruri sunt comunie şi se leagă şi cu ce s-a întâmplat istoric. Am crezut că ar fi foarte interesant să facem o istorie subiectivă din perspective pierzătorilor tranziţiei, ai celor ce au pirdut în Republic Moldova sau în statul moldovean contemporan. În spectacol regăsim istoriile părinţilor actorilor, vecinilor, prietenilor, cunştinţelor. Am scris textul împreună, pornind de la materialul cercetat de actori iar eu l-am asamblat cu ajutorul Nicoletei Esinencu, deci e cumva un text creat colectiv. (regizorul David Schwartz)

Spectatorului român i se propune o altă perspectivă asupra fraţilor de peste Prut, despre care gândim mai ales în clişee. Din contextul politico-social al ultimelor decenii înţelegem doar un procent şi poate şi de aceea, se vorbeşte în spectacol atât limba română (moldovenească, sic!) cât şi limba rusă.

Limba rusă în Moldova se vorbeşte foarte mult. Situaţia e mult mai complicată. Acolo, oamenii nu sunt împărţiţi între români sau moldoveni şi ruşi. Cam toată lumea provine din familii mixte, probelma e doar ce limbă au vorbit acasă. Unii au vorbit mai degrabă româna, alţii mai degrabă rusa. Cea mai numeroasă minoritate în Moldova sunt ucrainienii, dar trăiesc acolo şi ruşi, şi găgăuzi, şi turci musulmani, mai sunt şi evrei, şi bulgari… E o zonă foarte amestecată şi pentru noi a fost foarte important să se înţeleagă lucrul acesta.

Venind din România, la noi sunt foarte multe plăsmuri despre ce e Republica Moldova, despre fraţii noştri de peste Prut… Realitatea concretă de acolo e cu totul alta şi noi am încercat să facem vizibilă realitatea asta din perspectiva actorilor şi a echipei de lucru de acolo. (regizorul David Schwartz)

Moldova independentă. Erată – erata din titlul spectacolului ne avertizează tocmai asupra revenirilor necesare în judecarea şi evaluarea istoriei recente. Felul în care au trăit şi s-au implicat oamenii în schimbările regimurilor politice din ultimele decenii a influenţat cursul istoriei mari. Iar dacă istoria mare e obiectivă, în ea trebuie să regăsim şi micile istorii ale participării personale .

Oana Cristea Grigorescu