Anchete penale pentru infracţiuni electorale
Pentru 44 de persoane s-au deschis anchete penale duminică,16 noiembrie, în ziua scrutinului, pentru infracţiuni electorale, de corupere a alegătorilor sau vot multiplu, informează Ministerul Afacerilor Interne.
Alte 47 de persoane au fost amendate sau avertizate pentru fapte contravenţionale. Au fost înregistrate 375 de sesizări, dintre care 44% nu s-au confirmat.
Purtătorul de cuvînt al MAI, Monica Dajbog, a declarat că nu s-au produs evenimente grave, care să afecteze procesul de vot.

Articol editat de Camelia Velțan, 17 noiembrie 2014, 07:56
RADOR