Fluturii beau lacrimile ţestoaselor amazoniene
Oamenii de ştiinţă au descoperit motivul comportamentului bizar al fluturilor care stau în apropierea broaştelor ţestoase amazoniene cu pete galbene. Fluturii, de fapt, consumă lacrimile broaştelor.

Articol editat de Andrei Cretoiu, 18 noiembrie 2014, 14:11
Fluturii, care au o dietă ierbivoră, nu obţin suficient sodiu şi alte minerale. Astfel, ei încearcă prin diverse metode să suplinească această lipsă. Pe de altă parte, ţestoasele obţin multă sare din dieta carnivoră. De aceea, fluturii beau lacrimile ţestoaselor, fiind atraşi de mineralele de care au nevoie. Sarea nu este obţinută numai din lacrimile broaştelor ţestoase. Ea mai este procurată şi din urina animalelor, transpiraţia oamenilor sau bălţi, afirmă Geoff Gallice de la Florida Museum of Natural History.
Regiunea este foarte săracă în sodiu faţă de alte zone de pe Pământ deoarece se află la 1.600 de kilometri de Oceanul Atlantic, o sursă primară de sodiu. O altă cauză ar fi prezenţa Anzilor, care formează un zid de apărare împotriva particulelor de minerale suflate de vânt.
Cercetătorul Phil Torres susţine că încă nu este clar dacă hrănirea fluturilor ajută sau are un impact negativ asupra broaştelor ţestoase. El presupune că ar putea avea un impact minor deoarece există riscul de a face broaştele mai vulnerabile la prădători, obstrucţionându-le vederea.
De asemenea, oamenii de ştiinţă presupun că fluturii beneficiază şi de alte substanţe minerale extrase din lacrimile broaştelor ţestoase, precum aminoacizii.
Amalia Cărăuş