Există 36 de milioane de sclavi în sec. XXI
Bărbaţi, femei sau copii, aproape 36 de milioane de persoane sunt victimele sclaviei în lume şi, peste jumătate, se află în cinci ţări: India, China, Pakistan, Uzbekistan şi Rusia, dezvăluie o organizaţie care luptă pentru drepturile Omului.
Articol editat de Carmen Sas, 19 noiembrie 2014, 06:00
Potrivit unei anchete efectuate de fundaţia australiană Walk Free, „sclavia modernă este prezentă în cele 167 de ţări” de care s-a ocupat studiul: poate fi vorba de proaste tratamente aplicate fiinţelor umane, exploatare sexuală, muncă forţată, servitute pentru datorii, căsătorii forţate sau aranjate.
Organizaţia a contabilizat 35,8 milioane de persoane reduse la starea de sclavie, o cifră cu 20% mai mare în raport cu 2013, dar nu din cauza unei explozii a numărului de cazuri, ci din cauza unei mai bune metodologii. În Africa şi în Asia se află cea mai mare parte a ţărilor în care „sclavii” sunt cei mai numeroşi.
În partea inferioară a clasamentului, Islanda şi Luxemburgul sunt ţările exemplare cu doar 100 de victime ale sclaviei fiecare. Franţa numără 8.600 de victime.
RADOR