Secretele corpului uman
Corpul uman ascunde o mulţime de secrete şi mistere, iar la unele dintre ele nici măcar nu ne-am gândit.
1. Ştiai că eşti parţial orb?
Ochiul uman are un mic defect, căruia nimeni nu acordă atenţie: se numeşte „punctul orb”. Această caracteristică o are atât ochiul drept, cât şi cel stâng. „Punctul orb” este un spaţiu fără reflectori, care nu este capapil să perceapă lumină. De obicei acest lucru rămâne neobservat, dar poate provoca dificultăţi celor care nu dispun de capacitatea de a vedea cu un ochi.
2. Corpul uman este acoperit cu păr la fel ca şi cimpanzeii
Planul de structură generală a omului este identic cu cel al antropoidelor şi în special cu cel al cimpanzeului. Părul uman se deosebeşte de cel al cimpanzeilor doar prin lungime şi grosime, însă densitatea şi locaţia nu pot fi distinse.
3. Organismul uman este mult mai tânăr decât noi
Omul este supus constant unui proces de schimbare. Respirăm, consumăm alimente, organismul este curăţit şi aşa mai departe. Organismul nu poate să rămână în starea sa iniţială. Însă corpul este tot timpul actualizat. De-a lungul vieţii, celulele mor, iar în locul lor apar altele noi. Cu cât mai mult trecem de pubertate, cu atât e mai mică posibilitatea să mai avem celule din copilărie.
4. Organismul uman are linii
Organismul uman are pete şi linii clare pe care nu suntem capabili să le vedem. Aceste linii se numesc „Linii Blashko”. Liniile Blasko pot fi observate doar dacă persoana suferă de herpes sau chimerism.
5. Stomacul uman este mult mai „inteligent” decât credem
Este dovedit că în tractul gastro-intestinal sunt mai mulţi neuroni decât în creierul multor animale. Din cauza numărului lor semnificativ stomacul poate fi considerat fiind al doilea creier.
6. Omul este capabil să calculeze fără să … calculeze
Acest lucru este valabil numai în cazul obiectelor care nu depăşesc cifra patru. Să calculezi nu este tocmai necesar pentru a-ţi da seama dacă în faţa ta se află două sau trei obiecte.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 19 noiembrie 2014, 12:38 / actualizat: 19 noiembrie 2014, 13:56
Veronica Borta