Deputatul PNL Mircea Roşca a fost arestat preventiv
Deputatul PNL, Mircea Roşca, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar în care este acuzat de corupţie, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Şi deputatul PSD, Ioan Adam, va fi cercetat în stare de arest preventiv în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure.
Judecătorii de la Instanţa Supremă au mai hotărât ca deputatul conservator, Ion Diniţă, acuzat de asemenea, de fapte de corupţie, să fie cercetat sub control judiciar.
Hotărârile instanţei nu sunt definitive.
Articol editat de Camelia Velțan, 21 noiembrie 2014, 06:08
RADOR