Manifestări cu regi şi lampioane de 1 Decembrie, la Cluj
Alături de tradiționalele urări de ”La mulți ani!” și artificiile care vor lumina cerul cetății clujene, monarhiștii clujeni aduc în lumina reflectoarelor rolul decisiv al Monarhiei, ca făptuitoare a României unite. Cu ocazia Sărbătorii Naționale, Clubul Monarhiștilor Clujeni vă invită luni, 1 Decembrie 2014, între 9.00 şi 21.00, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, să vă alăturați unei sărbători autentice a Marii Uniri.
Articol editat de DSRNetworkAdmin, 1 decembrie 2014, 08:52
Clubul Monarhiştilor Clujeni va celebra marea sărbătoare naţională prin amplasarea unui expozitor ce va evidenția meritele Regilor și Reginelor României în realizara Marii Uniri, în cadrul procesului mai amplu de edificare a statalităţii româneşti moderne și suverane.
Totodată, Clubul regal clujean va onora amintirea făptuitorilor Unirii prin depunerea unei coroane de flori în Piaţa Avram Iancu.
Ziua festivă reprezintă o ocazie potrivită pentru rememorarea Marii Uniri, dar și pentru iniţierea unui dialog deschis cu toți cei interesați de istoria poporului român, precum și de soluţiile pe care trecutul le poate propune prezentului.
Tot cu prilejul împlinirii a 96 de ani de la Marea Unire, în data de 1 decembrie 2014, Asociatia Inima Ardealului va trimite către cer 96 de lampioane în culorile roşu, galben şi albastru, alături de clujenii care vor celebra evenimentul în centrul municipiului Cluj-Napoca, îmbracaţi în straie de sărbătoare.
Evenimentul va avea loc între orele 21:00 – 22:00, după focul de artificii din Piaţa Avram Iancu.
Alina Nechita