Cum ne ferim de îmbătrânirea prematură?
Contribuim la urâţenia şi îmbătrânirea noastră prematură cu diete scurte, drastice, dezechilibrante, cu un stil de viaţă haotic, lipsit de educaţie, ce ne oferă satisfacţie pe termen scurt dar care îşi lasă o amprentă dezastruoasă pe termen lung. Avalanşa de reclame agresive, promisiuni miraculoase, informaţii eronate şi contradictorii, ne fac alegerile tot mai dificile. Petrec o mare parte din timp la consultaţie, doar pentru a demonta tot felul de mituri legate de nutriţia corectă.
Articol editat de cristina.rusu, 2 decembrie 2014, 10:00
Tot secretul este dat de echilibrul între nutrienţi, obiceiurile noastre de viaţă ( moştenite sau adoptate), de informaţiile corecte care conduc spre alegeri corecte.
O alimentaţie corespunzătoare şi un stil de viaţă adecvat, ajută la prevenirea îmbolnăvirii organismului, la menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate.
Regimul alimentar personalizat presupune o analiză amănunţită a stării de sănătate, informarea despre boli avute, stilul de viaţă, obiceiuri alimentare (de cumpărare, de depozitare şi consumare), nivel de cunoştinte nutriţionale, preferinţe alimentare, restricţii medicale, sensibilităţi la anumite alimente (alergii).
Programul de recuperare elaborat, poate fi aplicat personal sau poate fi însoţit de şedinţe de monitorizare şi menţinere a motivaţiei desfăşurate în funcţie de nevoile şi dorințele pacientului.
Regimul alimentar personalizat si recomandările naturiste nu exclud tratamentele prescrise de medic ci ţine cont de acestea şi se aplică complementar.
Sursa: Nutriţie şi terapeutică