Poveste de iarnă
Cluj, decembrie 2014, zi de iarna, str. Republicii. O stradă în pantă, destul de abruptă. Sunt în mașina radioului, mergând cu șoferul spre Institutul Oncologic, unde aveam un interviu despre viață si moarte. Coborâm încet, e trafic mare. Pe trotuarul din stânga, pe care-l văd bine prin geamul șoferului, o doamnă în vârstă se dezechilibrează și cade brusc.
Articol editat de , 4 decembrie 2014, 11:15 / actualizat: 8 decembrie 2014, 11:57
Indivizi grăbiți o ocolesc, enervați că le bloca drumul drept și comod. Oprim mașina ceva mai jos, unde putem. Interviul mai poate aștepta. Viața și moartea nu. Cobor repede și alerg spre locul cu pricina. Doamna e întinsa pe trotuar, căznindu-se degeaba să se ridice. Nu se oprește nimeni din zecile de inşi şi inse care trec în grabă pe lângă ea. Ajung și o ridic în picioare. E julită destul de rău pe față și pe mâini, căzuse fix în nas. Câțiva stropi de sânge pe caldarâm.
„Mulțumesc maică, uite, căzui, că-i înclinata tare strada asta a voastră”, zice cu accent oltenesc.
„Să chem o ambulanța”?
„Nu, maică, mergeam oricum la Spitalul CFR„.
Ceva mai jos, pe stradă. Lumea ne înjură că stăm în drum. Mașina radioului stă și ea cum poate, sa nu încurce traficul străzii. Eu o țin pe doamna de subsuori si mă asigur că poate păși. Se uită la mine blând, cu doi ochi senini ce-mi aminteau de bunica dinspre mama:
„Mulțumesc, maică. Mi-a spus mie fata că ardelenii-s buni la suflet”.
Și pornește agale în jos pe trotuar. Trec strada înapoi spre mașina care mă așteaptă. La zece metri de mine un șofer acelerează în pantă și văd prin parbriz cum mă injură de mamă. Urc în mașină și pornim spre Institutul Oncologic. Prin geam vedem că doamna pășeste domol pe trotuarul din stânga. Tăcem și eu, și soferul.
Ajungem în câteva clipe la oncologie…..și încep discuția savantă despre viață și moarte.
Cristian Ivaneş
