Ascultă Radio România Cluj Live

Zbor de testare la NASA

NASA a lansat cu succes capsula Orion, în cadrul unui prim zbor de testare

Foto: Capsula Orion

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 7 decembrie 2014, 16:28 / actualizat: 8 decembrie 2014, 10:18

Potrivit adevarul.ro, NASA a lansat cu succes vineri, după o amânare de 24 de ore, cauzată de o anomalie tehnică, o nouă capsulă fără echipaj uman la bord, Orion, primul vehicul spaţial american după cele din programul Apollo conceput pentru a transporta astronauţi dincolo de orbita terestră şi, în viitor, pe Marte.

Puternica rachetă Delta IV Heavy cu două module, construită de compania United Launch Alliance (ULA), transportând capsula Orion, ce are o greutate de 8,6 tone, a decolat de la baza Cape Caneveral din statul american Florida, aşa cum era prevăzut, la ora 12.05 GMT, în interiorul unei ferestre de lansare ce avea o durată de două ore şi 39 de minute, informează AFP.

După o ascensiune de 17 minute, capsula Orion s-a separat de cel de-al doilea etaj al lansatorului ei, pentru a se plasa pe o orbită eliptică.

Orion va efectua două rotaţii în jurul Terrei, iar a doua rotaţie va fi efectuată la altitudinea de 5.800 de kilometri, de 14 ori mai mare decât distanţa dintre Staţia Spaţială Internaţională (aflată la altitudinea de 420 kilometri) şi sol, în cadrul unui periplu spaţial de patru ore şi 24 de minute, care se va încheia cu o aterizare lentă în Oceanul Pacific, la 1.000 de kilometri de coastele mexicane ale Peninsulei California.

Ţinând cont de altitudinea la care zboară capsula Orion, ea va putea să efectueze o reintrare în atmosferă cu o viteză de peste 32.000 de kilometri pe oră, înainte de a coborî în apele Oceanului Pacific, frânată de trei paraşute.

Primul zbor al capsulei Orion cu echipaj uman va avea loc în jurul anului 2021. NASA a cheltuit circa 375 de milioane de dolari pentru acest zbor de testare, fără a include costul de realizare a capsulei.

Cheltuielile totale generate de capsula Orion, inclusiv cele 8 miliarde de dolari alocate în programul Constellation, în prezent anulat, se vor ridica la aproximativ 15 miliarde de dolari.

NASA intenţionează să folosească vehiculele Orion şi lansatoarele sale din gama Space Launch System, în prezent în etapa de dezvoltare, în cadrul unor misiuni spaţiale viitoare, ce vizează plasarea de astronauţi pe un asteroid, pe Lună şi, în cele din urmă, pe planeta Marte.

 

Redacția

Diverse joi, 27 martie 2025, 12:00

Apa caldă cu lămâie: beneficii și contraindicații pentru organism

Pentru îmbunătățirea stării generale de sănătate, apa caldă cu lămâie este soluția ideală. Băută dimineața pe stomacul gol, ea...

Apa caldă cu lămâie: beneficii și contraindicații pentru organism
Diverse joi, 27 martie 2025, 09:44

Kate Middleton, despre serialul cumnatei sale, „With Love, Meghan” | VIDEO

Pe 4 martie a fost lansat „With Love, Meghan”, un serial culinar și de stil de viață în care Meghan Markle ne împărtășește cele...

Kate Middleton, despre serialul cumnatei sale, „With Love, Meghan” | VIDEO
Diverse joi, 27 martie 2025, 00:00

Doctorii prescriu vizite gratuite la muzee, ca o formă de terapie

Sunteţi stresat? Vă simțiţi abătut? Aveţi nevoie de puțină relaxare? Dacă vă aflați în orașul elvețian Neuchâtel, este posibil să...

Doctorii prescriu vizite gratuite la muzee, ca o formă de terapie
Diverse miercuri, 26 martie 2025, 12:00

Alimente care previn albirea părului

Albirea părului face parte din viaţa oamenilor și a fost mult timp considerat un stil la modă. Cu toate acestea, mulți oameni doresc să-și...

Alimente care previn albirea părului
Diverse miercuri, 26 martie 2025, 00:00

Patru minciuni care ne distrug relația

Relațiile de cuplu pot fi o sursă profundă de bucurie și împlinire, dar și un teren minat de capcane emoționale și așteptări nerealiste....

Patru minciuni care ne distrug relația
Diverse marți, 25 martie 2025, 12:10

Cimpanzeul Yoko pictează, mănâncă folosind tacâmuri, se uită la televizor!

Pictează, mănâncă folosind tacâmuri, se uită la televizor… dar este singur de doi ani: Yoko, ultimul cimpanzeu captiv din Columbia, a...

Cimpanzeul Yoko pictează, mănâncă folosind tacâmuri, se uită la televizor!
Diverse marți, 25 martie 2025, 12:00

Uleiurile naturale pot înlocui cu succes crema de faţă

Uleiurile naturale pot înlocui crema de faţă, mai ales pentru pielea uscată sau matură, oferind hidratare intensă şi nutriţie. Alegerea unui...

Uleiurile naturale pot înlocui cu succes crema de faţă
Diverse marți, 25 martie 2025, 11:03

Novak Djokovic a doborât un record stabilit de spaniolul Rafael Nadal

Jucătorul de tenis Novak Djokovic a obţinut cea de-a 411-a victorie în turneele ATP Masters 1000.   Cu această ocazie, Djokovic a doborât...

Novak Djokovic a doborât un record stabilit de spaniolul Rafael Nadal