Curcan la cuptor
Curcan la cuptor
Articol editat de , 21 decembrie 2014, 09:00
Ingrediente:
1 curcan întreg (de 4 kg)
1 ceapă
1 lămăie
5 căţei usturoi
1 felie slăninuţă afumată (opţional)
Saramura
15 căni apă la temperatura camerei
6 linguri sare
3 linguri zahăr
6 foi dafin
10 boabe ienibahar uşor strivite
4 ardei iuţi uscaţi
Condimente
3 linguri ulei
2 linguriţe muştar
1 linguriţă piper
1 linguriţa boia dulce
1/4 linguriţă turmenic
Preparare:
1. Dacă curcanul este congelat îl lăsaţi la decongelat în frigider. Apoi îl spălaţi bine, inclusiv în interior.
2. Preparăm saramura: într-o crăticioară mică fierbeţi 1 cană de apă (din cele 15) împreună cu dafinul şi ardeii iuţi rupţi bucăţi şi ienibaharul strivit pentru cca. 2 minute. Lăsaţi să se răcorească un pic.
3. Până atunci amestecaţi restul de apă cu zahărul şi sarea şi amestecaţi până acestea se dizolvă. Adăugaţi apa cu aromele de mai sus şi amestecaţi. Puneţi curcanul în saramură şi lăsaţi-l la frigider pentru 2 zile. Dacă curcanul este mai mare va trebui să-l ţineţi mai mult în saramură; de ex. un curcan de 7-8 kg îl veţi ţine 4 zile
4. Scoateţi curcanul din saramură, spălaţi-l iar bine sub jet de apă rece şi apoi absorbiţi-l cu serveţele de bucătarie. Se acoperă curcanul cu folie de plastic şi se mai lasă la frigider 1 zi, astfel încât saramura să se distribuie uniform în interior.
5. Se scoate curcanul din frigider cu 2 ore înainte de a-l coace, ca să aibă timp să ajungă la temperatura camerei.
6. Se amestecă toate condimentele până obţinem o pastă uniformă. Cu această pastă ungem curcanul peste tot. Introduceţi în curcan sferturi de ceapă, lămâie şi căţeii de usturoi întregi şi cu coajă.
7. Încălzim cuptorul la 200 grade. Punem curcanul în tavă cu pieptul în jos.
8. Dăm curcanul la cuptor pentru 20 minute.
9. Întoarcem curcanul cu pieptul în sus. Scădem temperatura la 170. Lăsăm curcanul încă 1 oră.
Scădem acum temperatura la 150 grade şi îl lăsăm încă 1 oră. În această oră nu uitaţi să ungeţi curcanul tot la 20 minute, cu sucul lăsat în tavă. Pentru siguranţă puteţi folosi un termometru de friptură. Verificaţi în zona cea mai groasă a pieptului ca temperatura să ajungă la 70-75.
10. Scoateţi curcanul din cuptor şi acoperiţi-l cu folie de aluminiu, lăsându-l măcar 15 minute să se odihnească. Temperatura în interior va mai creşte cu cca. 5 grade în acest timp.
11. Serviţi curcanul cât e cald.
e-retete.ro