Tradiţii şi obiceiuri româneşti în perioada sărbătorilor de iarnă
Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti de iarnă cuprinde pe lângă colindele propriu-zise, cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) – şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Majoritatea dintre acestea exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale.
Articol editat de , 24 decembrie 2014, 06:00 / actualizat: 25 decembrie 2019, 20:02
– Se spune că Dumnezeu a lăsat Craciunul ca omul să fie în aceasta zi sătul. Cine nu are porc gras de Crăciun nu poate spune că a fost fericit în acel an.
– În unele zone ale ţării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină şi se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaima şi de alte boli.
– În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă.
– În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casă, că albinelor să le mearga bine, şi să nu părăsească stupul pe vremea roitului.
– În Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.
– Acolo unde este datina de a tăia porcul în ziua de Crăciun, gospodinele pregătesc o mâncare din carne macră de porc cu ceapa şi slănină, din care sunt ospătaţi cei dintâi dintre străinii ce le calcă pragul casei, iar acestei mâncări i se spune „pomana porcului”.
– În unele sate maramureşene se zice că-i blestemată femeia care nu pune de Crăciun pe masă faţa de masă cu ciucalăi, pe pereţi şterguri tărcate (brodate) şi pe pat perne cu feţe tărcate.
– Cu o săptămâna înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureş încep pregătirile pentru colindat,culminând în cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne ornamentate, pe pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc, brebenoc.
– Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.
– Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.
– Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai întâi rachiul, pentru că nu el are întâietate în această seară, ci bucatele.
– În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru că aceşti pomi să lege rod bogat.
– Pomul Crăciunului îmbracă în satele din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumpărate din oraş. Cel mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în hârtie colorată, peste ele fiind trecute sfori din aţă de fuior pe care sunt înşirate boabe de fasole albă.
– În alte sate se făcea pom împodobit cu paie de grâu tăiate scurt şi înşirate pe sfoară, delimitate de floricele de porumb. Fasolea albă simboliza „curăţirea sufletului”. Unii locuitori preferau pomul de vâsc, pe care se aplicau panglici de hârtie colorată.
– În Bucovina, colacii Crăciunului se faceau în forma de 8 şi se păstrau până primăvara când se afumau şi se tămâiau boii şi plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mâncaţi de plugari în ţărină.
– În anumite sate din Transilvania se pune, în Ajunul Crăciunului, pe un scaun, în tinda casei, fân şi pe el un colac şi în jurul colacului un număr de coci corespunzător numărului de animale din gospodarie. Cocii se dădeau la animale împreună cu fânul ca să se înmulţească şi să fie „an bun”.
– În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri pînă la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.
– Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se cinstesc.
– În unele părţi, când este aproape de a se revărsa zorile, colindătorii cu lăutari sau fără lăutari pleacă pe la casele gospodarilor înstăriţi şi le cîntă la fereastra un cântec sau mai multe, aceste cântece numindu-se „zori„, spunându-se că atunci „cânta zorile”.
– Prin Transilvania, se înţelege sub numele de „zorit” datina de a se cânta colinde de către feciori şi oameni însuraţi la „zoritul” în ziua de Crăciun.
– Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
– „Vicliemul” sau „Irozii” este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.
– Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune ca au venit sa se închine lui lisus, după unii din Arabia Fericită, iar după alţii din Persia.
– Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul „O, brad frumos!„. În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum.
– Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia În Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, această datină se întâlneşte în casele nemţilor din oraşele româneşti şi apoi se răspândeşte pe cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului „O, Tannenbaum!” (O, brad faimos!)
– Despre Moş Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului l-a născut pe lisus Hristos.
– Colinda a dobândit o destinaţie precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor, domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor, pacea şi tihna bătrânilor, influenţarea în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.
– A doua zi de Crăciun se reia jocul duminical întrerupt vreme de şase săptămâni, şi tot atunci fetele, pe alocuri şi flăcăii, îşi fac intrarea în ceata feciorească.
– În noaptea Anului Nou, în Ţara Chioarului, fetele ies în ogradă şi numără nouă stele şi dacă a noua stea este mai strălucitoare înseamnă că şi ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roagă pe stea să-i aducă ursitul.
– La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine pe masă de sărbători, îl ţin pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă să audă un sunet dintr-o direcţie oarecare şi din ce partea de unde vine sunetul, în acea parte îşi va găsi ursitul.
– În tinda casei se pune un vas de grâu ca să treacă colindatorii peste el, apoi grâul se dă la pasari şi la animale, „să fie cu spor ca şi colindătorii”.
– În părţile Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primăvară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a patra de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile.
-În seara de Crăciun, în satele maramureşene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne şi şolduri, şi uşile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi oamenii pe frunte, pe spate, la coate şi la genunchi, precum şi uşile şi ferestrele casei pentru a îndepărta demonii nopţii.
– În zonele Făgăraş şi Mureş este obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete şi feciori sau perechi de fete şi feciori intră pe rând în casă şi întorc fiecare dintre ei câte o farfurie şi ce se află sub farfurie le arată că aşa le va fi ursitul(a) sau ca aşa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de ţuică = băutor; pâinea = bogăţie; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuţie.
Multe şi frumoase sunt obiceiurile noastre pentru sărbătorile de iarnă dar din păcate se cam pierd în negura timpului. Ar trebui să avem mai mult drag de ele şi să învăţăm să preţuim cu adevărat bucuria şi înţelepciunea pe care acestea ni le oferă la fiecare final de an, odată cu sărbătorirea naşterii pruncului Iisus.
crestinortodox.ro
